Primit pentru publicare: 20 oct. 2016
Note de lectură
Autor: Luminița ZAHARIA
Redactor ediție: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE
Note de lectură
Există oameni aproape imateriali, străvezii, cu sufletul la vedere, fără cuvenita carapace în faţa vieţii. Merg tiptil printre semenii lor, în fiecare pas îşi pun toate resursele interioare, temperatura lor explodează termometrele lumii…Trecem prin ei, fără ştirea noastră, fără să ne putem explica frisonul care ne zguduie fiinţa pentru o clipă, lăsîndu-ne perplecşi, docili, încetiniţi, îndulciţi, îngînduraţi… Ei sunt poeţii adevăraţi, acei îngeri timizi care nu caută cuvintele, doar se lasă pradă lor, care calcă în vîrful picioarelor pe acoperişul lumii, să nu tulbure rostogolirea norilor. În jurul lor aerul face plecăciuni, florile se îmbujorează subit, culorile se întrepătrund, iar viaţa devine o mirare fără sfîrşit.
Aşa este şi Carmen Tania Grigore, o apariţie nepămînteană aproape, o alcătuire dedată totalmente (şi fatalmente!) trăirilor adînci, fără rezerve, fără mijloace de apărare, un suflet delicat de copil mereu în căutare de sine, fin observator al detaliilor, fata cu o mie de simţuri, aş numi-o, puternică în fragilitatea ei, adevărată, pură, incandescentă! Şi, tocmai din aceste considerente, poezia ei este egală cu ea, copie fidelă, fără fisuri sau deraieri de substanţă.
I-am urmărit parcursul liric şi nu m-a dezamăgit niciodată. Nimic nu este căutat, fabricat în poezia ei, nu-şi îngăduie compromisuri pentru a fi în tendinţe – ea doar se povesteşte pe sine, în transă, ca o sclavă a metaforei ce este, întru desăvîrşire. Versul ei alb are un ritm interior, o melodicitate aparte, cuvintele curg şlefuind asperităţile oricărui suflet omenesc.
În volumul „Un sezon cît o viaţă”, autoarea chiar se întrece pe sine, conferind perfectului un mai mult ca perfect, în materie de poezie! Discursul liric capătă valenţe noi, este eteric, copleşeşte. Poemele vorbesc cel mai ades despre iubire – acea iubire în care se atinge starea de graţie, în care nu te poţi arunca decît total. Cartea îţi lasă un gust de gutuie coaptă a copilăriei, te absoarbe complet, te face să te rupi de spaţiul înconjurător, de timp, de teluric. Nu o poţi lectura decît cu nod în gît, cu lacrima în colţul ochiului, cu toată fiinţa deschisă spre spaţiile largi, acolo unde nu există cuvinte şi toate lucrurile se petrec ca într-o fotosinteză magică, iar tu nu mai eşti decît un fir de iarbă avid de a atinge cerul.
Poeta se caută necontenit, cu o putere de introspecţie năucitoare, fiecare poem e o revelaţie în sine, un concentrat de frumuseţe şi înminunare! Poemele despre mamă, despre înstrăinare poartă dureri la care nu ai cum să nu rezonezi. Cartea ei este tandreţe şi dor, duioşie şi zbucium, fascinaţie , vis înalt!
Tocmai în asta constă magia poeţilor adevăraţi, forţa lor – de a folosi cuvintele astfel încît să ne desprindă de ele şi în loc de gînduri să ne inoculeze stări, să tindem, descorsetaţi, spre indicibil, spre inefabil, spre divin.
Am citit volumul “Un sezon cît o viaţă” cu toţi porii fiinţei deschişi, altfel nici nu ar fi fost posibil, şi peniţa refuză să-l rezume, ştie că nu am dreptul de a-l diseca, de a-l analiza cu ochi critic sau măcar lucid! Ar fi o impietate. Nu poţi vorbi prin cuvinte despre o carte care trăieşte (şi se trăieşte!) dincolo de ele.
Îţi mulţumesc, Carmen Tania Grigore, pentru acest dar neasemuit!
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Multumesc din suflet pentru aceasta surpriza colosala, Luminita! Sunt coplesita de cuvintele tale! Reverenta!
Felicitări celor două prințese ale literaturii actuale. Sincere omagii!
Cu mare drag, Carmen!
Printesele va multumesc, domnule Marin Ifrim! 🙂