POEM DE MARIN IFRIM
 

Și tot ne naștem. Gânduri cu oase. Fluturi obezi

Ne naștem bolnavi, e clar, muritori adică, fără rețete de lapte cosmic
Cu sau fără moașe pe claviatura ombilicală, cu doctori în familie,
Cu moartea moștenită, ne naștem fiecare la soroc și ne tot naștem
Ca și cum am fi hrană pentru niște balauri noroși, un fel de
Viermi în jurul măduvei stelare a vidului. Dar ne naștem, încă. Din
Trup în trup. Celenterați ai timpului. Gânduri cu oase. Fluturi obezi.
În pântecul clipei, născuți și dați mai departe, în serie, la muncă
Trăind numai din privirile fecunde ale unor rădăcini chimice.
De la un timp încoace,viața s-a baricadat în cimitire. Pe cartiere
și cartilagii. În arhitectura haosului. Moartea nu mai e onorabilă
Fără alei precise: a avocaților, a poeților, a măcelarilor, a doctorilor
Etc. Acvariile pământului sunt pline de grupe sangvine diluate freatic.
Și ne tot naștem unul din celălalt, mai tari decât cancerul. Ne mor
Morțile, ne moare trecutul, clipa, virtualul. Și ne tot naștem. Viața
E singurul nostru secret la vedere, ascuns în peșterile sângelui, în
Grupe sangvine, în priviri, în obraji de piersici pufoase ca oglinda
Prăfuită, încinsă sau rece, precum teracota cu pântec de jar visând
Antarctice pure diluate-n fierbinți ceaiuri de mentă valsând
În vârful limbii nescrise, nevorbite nici măcar în semne de nații.
Ne naștem uitând inclusiv moartea, iuțeala și agonia acesteia, ca să
Nu plecăm care încotro și cumva, dincolo de uniforma ei de mireasă
Unită pe veci cu alesul ei astronomic: din mamă în mamă rostuiți în
Cimitire de gală, cu rugăciuni brâncușiene la tâmple. Onorați de
Semne, pentru viitorul de ieri, mai mereu mai frumos decât viața
Din epoci homerice. Ne naștem, acesta e războiul niciodată pierdut:
Unul din altul, ca iarba, venim aici, în locul în care până și vântul
Murmură litere, pământ citit din tată în fiu și invers, șoapte cu dinți
Căutând fericirea mai mereu întinsă în celălalt, ca apa cu o mie de
Izvoare, ploaia de potop, gala pământului mai mereu încolțit, mai viu
Decât nașterea. De unde și buricul Pământului. Ne naștem iască. Din
Burta norilor, cu moartea la purtător, ca un inel de logodnă. Virili
Precum alfabetul, niciodată inexpresivi, doar plini de viață. Să ne tot
Naștem, să tot murim. Nimic nu e mai frumos ca acum. Mai dureros
De atât nici că se poate. Și tot ne naștem, gânduri cu oase, fluturi obezi!