POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU

 
PSEUDONIM

În trupul meu se zbate
amintiri neştiute
de nimeni
şi clipele-amare
se repetă
în tot ce-am fost-
un biet poet.
Am scris cu gândul
în piatră şi stâncă,
n-am scris cu mâna
cuvinte răsuflate
sau vechi urale-
am scris ce sunt!
Azi port in braţe
sărutul meu
spoit în somnul veşnic greu.
Din inimă-mi ţâşneşte
bătaia unui clopot vechi
ce urcă înspre suflet.
La capăt de trup
îmi văd iluziile goale,
deşarte şi nefaste,
cum se-nvelesc sub mine
cu mila şi minciuna.
În ochii mei de abur
se-mbracă doi cireşi
cu funze coapte
şi uscate;
şi-n tâmpla mea
sosesc să-şi crească fructul
un pom al vieţii
şi pomul morţii…
Urechea mea
n-a învăţat s-audă
sărutul cel din urmă!
Ah! oameni reci
şi fără suflet,
mi-aţi pângărit visarea
şi mi-aţi gatit o nuntă mare
cu sora Moarte;
mi-aţi luat dintre degete
dorinţa mea de a ierta
pe cei ce i-am urât!
Pe cei ce îi iubesc nu-i iert!
Mi-a mai rămas,
aşa, în palme,
un cântec îngheţat
în lacrimile-amare
un vis
de bun-rămas.
Nici rănile lucioase
nu îmi mai plâng
de bucurie.
Voi fi un înger
înpotmolit,
cel fericit
eu nu mai sunt !