POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU DORINȚĂ DE ÎNGER Aş dori să mor în tină sau să-mi torn în cap ţărână, Să mă-ngrop de viu în ceruri, să-mi pun inima stăpână Pentru ca, trecând prin moarte, să mă nasc în altă viaţă, Să…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU DIN UMBRELE CĂDERII Noi doi, iubito, suntem născuţi din sori şi plângeri Şi-mbrăţişarea noastră e-nchisă de trei îngeri În lanţurile sterpe şi-n ghearele durerii Ce-mi amintesc cu groază de clipele căderii Când fost-am şi noi îngeri şi…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU NA HANIATE (acrostih) Ana, fără tine sunt nebun şi cu tine-nebunesc!... Nu-i deajunsă existenţa pentru ca să cad în timp; Absolutul are margini, sentimentul că trăiesc Mă alungă-n lacrimi calde-al unor sfinţi ce mor în vid… Am făcut…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU AUD Aud cum cântă lumina aud cum toarce felina aud cum floarea vrea apă aud dorinţa de fată cum zbiară, şi strigă în noapte că ea fără el nu mai poate. Aud cum marea mea tace…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU DUPĂ DOI ANI EU TE-AM VĂZUT După doi ani eu te-am văzut spălându-te-n lumina unui soare şi cum cu pumnii adunai planete subţioară. Iar părul tău cel negru eu l-am văzut ud de iubire, iar stelele…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU PSEUDONIM În trupul meu se zbate amintiri neştiute de nimeni şi clipele-amare se repetă în tot ce-am fost- un biet poet. Am scris cu gândul în piatră şi stâncă, n-am scris cu mâna cuvinte răsuflate sau vechi urale-…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU TU ȘI LUNA Mirosul plin de vară şi de cireşe coapte În umbra mea se-nchină şi-mi cere-o amintire Ce-am stins-o în ţărână şi-am îngropat-o-n noapte Când cioburile serii se aruncau în mine. În ochii tăi de ceară văd luna cum răsare,…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU CAI DE ZĂPADĂ În iarna aceea n-au mai ieşit căprioarele să-mi caute sufletul ghemuit prin stele. În iarna aceea am vazut doar doi inorogi ascunşi prin copaci cu frunze de zăpadă. Ningea… cu potcoave de…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU OMUL SINGUR DIN MINE Nu sunt singur faţă de-oricine, sunt stingher faţă de mine, sunt bolnav de tot, mă sting parcă-n fuga unui vânt care fierbe şi mă-nvinge. Un om singur,un om singur se aşeaza lângă…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU VERDE În visul meu verde ce l-am trăit azi-noapte am prins Timpul şi l-am legat în singura mea viaţă. El mi-a strigat, nervos si verde: “-Opreşte-mă!” dar n-am izbutit decât să-l gonesc mai repede din viaţa…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU LUMINĂ Aş vrea să te îmbraţişez în fiecare noapte arsă de somnul nedormit şi să-ţi cuprind voioasa-ţi rază ce-am simţit azi-dmineaţă. Eu vreau să mă topesc în albul tău gălbui şi să-mi cutremur sufletul c-un dor după…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU FÂNTÂNA Pe lemnul cioplit de-un înger arde fumul căzut peste mine iar flăcările din părul meu -ce nici ploaia nu le stinge- dansează-n culoarea şi lumina lor şi cântă un fior stins demult. Oglinda de apă luceşte…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU LUNATICUL S-a ridicat din somnul lui adânc şi a văzut pământ arzând şi praful strălucind în mintea lui nebună… Avea izvorul lin lângă o stâncă mică şi-a înţeles de ce el bea nisipul ce fruntea i-o despică…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU ALB-NEGRU M-apasă acele cuvinte goale albe pe umeri, pe trupul nud şi negru din care m-am născut. Iar viermele nepăsării tale oarbe îmi întunecă întreaga mea gândire şi mintea-mi aiurează la primul meu păcat de a iubi…
POEZIE DE IONUŢ MIORCĂNEANU VREAU LUMINĂ Aş ridica bolţi de dulce împăcare ca să culeg privirile căzute peste mine când voi călca peste lumină cu picioarele goale. Aş vrea să muşc din floarea ei ce-mi loveşte faţa în zori de zi şi…
POEZIE DE IONUT MIORCĂNEANU . . . CONTEMPLAȚIE Săraci noi suntem în iubire Dar învățăm ca să iubim Sa râdem toţi, să fim privire Şi în sărut să ostenim. Eu sper, visez şi te aştept În raza unui răsărit Să-ţi simt fiinţa ta în…
Publicat de Ionuț MIORCĂNEANU, 31 dec.2013 FÂNTÂNA Pe lemnul cioplit de-un îngerarde fumul căzut peste mineiar flăcările din părul meu-ce nici ploaia nu le stinge-dansează-n culoareaşi lumina lorşi cântă un fior stins demult. Oglinda de apă luceşte albastrupeste cerul vechi care i-a…