Teodor EPURE
.
.
.
.
BĂTRÂNUL SOARE
De când strămoşii noştri-s, dacii şi geţii
Bătrânul soare ne este drumul vieţii,
Luminează cerul cu înflăcărare
Şi se pierde în nesfârşita zare.
Floarea soarelui către el se îndreaptă,
Ţara întreagă de la el aşteaptă
Lumina lui, viaţa să învioreze,
Florile iubirii să ne-nmiresmeze.
Lumina sa coboară cu adevărat,
În cerul inimii noastre îmbujorat,
De necazuri, suferinţe vom scăpa,
Numai când ne bucurăm de lumina sa.
Bătrânul soare-ncălzeşte cu-a sa rază,
Pământul ţării noastre la amiază,
Atunci aud pe câmp combinele vuind
Şi ciocârlii de boabe mereu ţâşnind.
Când lumina lui se va transforma în far
Cu toţii vom primi pâinea vieţii în dar,
E cea mai veche şi curată lumină
De pe bolta cerească sfântă, senină.
Similare