Paula ROMANESCU
BUNĂ ZIUA SUB LUCEAFĂR!

 

 

 

MIHAI  EMINESCU: Passe le temps, vienne le temps !   Version française de Paula ROMANESCU

Se publică în serie începând cu 1 aug. 2017
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 

 

 

 

 

 

[…]

Pajul Cupidon…

Pajul Cupidon, vicleanul,
Mult e rău şi alintat,
Cu copii se hârjoneşte,
Iar la dame doarme-n pat.

De lumină ca tâlharii
Se fereşte binişor,
Pe fereşti se suie noaptea
Dibuind încetişor;

Cordeluţe şi nimicuri,
Iată toate-a lui averi…
Darnic când nu vrei nici una
Şi zgârcit dacă le ceri.

În volumul ros de molii
Cauţi noaptea adevăr
Şi-ntâlneşti lipită-n file
Viţa-i galbenă de păr.

El dă gânduri ne’nţelese
Vrâstei crude şi necoapte,
Cu icoane luminoase
O îngână-ntreaga noapte.

Când de-o sete sufletească
E cuprinsă fata mică –
A dormit cu ea alături
Ca doi pui de turturică.

E sfios ca şi copiii,
Dar zâmbirea-i e vicleană;
Dară galeşi îi sunt ochii
Ca şi ochii de vădană.

Gât şi umere frumoase,
Sânuri albe şi rotunde
El le ţine-mbrăţişate
Şi cu mâinile le-ascunde.

De te rogi frumos de dânsul,
Îndestul e de hain
Vălul alb de peste toate
Să-l înlăture puţin.

Le Page Cupidon
Le page Cupidon, le fou,
Qu’il est méchant, qu’il est drôle
Il dort au creux du lit des femmes
Et joue avec le cœur des jeunes.

Dans la nuit, comme les voleurs,
Il évite soigneusement
La lumière, quand par les fenêtres
Il se glisse furtivement.

Des rubans, des bagatelles,
Voilà toute sa richesse…
Froid si on lui en demande,
Sinon, plein de gentillesse.

Si l’on cherche entre les pages
Des livres la vérité,
On y trouve comme par hasard
Une mèche de cheveux dorés.

Dans toutes les âmes il éveille
Des troubles jamais compris,
Des images de soleil
A en remplir toute la nuit.

Quand la petite, sans trop savoir
Pourquoi, soupire et frémit,
Il lui chante des histoires
Des tourterelles… d’un seul nid…

Il rougit comme un enfant
Mais son sourire, quelle fourberie !
Son regard – une douce promesse
Pour les yeux de veuve jolie…

Il embrasse de rondes épaules,
Des cous, des petits seins blancs,
Dans ses paumes cache ces trésors
Et les garde jalousement.

Quand on le prie, il fait le sourd ;
Des prières il n’en veut point ;
Il l’étale royalement
L’insouciance comme un voile blanc.

1879

S-a dus amorul…

S-a dus amorul, un amic
Supus amândurora,
Deci cânturilor mele zic
Adio tuturora.

Uitarea le închide-n scrin
Cu mâna ei cea rece,
Şi nici pe buze nu-mi mai vin,
Şi nici prin gând mi-or trece.

Atâta murmur de izvor,
Atât senin de stele,
Şi un atât de trist amor
Am îngropat în ele!

Din ce noian îndepărtat
Au răsărit în mine!
Cu câte lacrimi le-am udat,
Iubito, pentru tine!

Cum străbăteau atât de greu
Din jalea mea adâncă,
Şi cât de mult îmi pare rău
Că nu mai sufăr încă!

Că nu mai vrei să te araţi
Lumină de-ndeparte,
Cu ochii tăi întunecaţi
Renăscători din moarte!

Şi cu acel smerit surâs,
Cu acea blândă faţă,
Să faci din viaţa mea un vis,
Din visul meu o viaţă.

Să mi se pară cum că creşti
De cum răsare luna,
În umbra dulcilor poveşti
Din nopţi o mie una.

Era un vis misterios
Şi blând din cale-afară,
Şi prea era detot frumos
De-au trebuit să piară.

Prea mult un înger mi-ai părut
Şi prea puţin femeie,
Ca fericirea ce-am avut
Să fi putut să steie.

Prea ne pierdusem tu şi eu
În al ei farmec poate,
Prea am uitat pe Dumnezeu
Precum uitarăm toate.

Şi poate că nici este loc
Pe-o lume de mizerii
Pentr-un atât de sfânt noroc
Străbătător durerii!

1883

Fini l’amour

Fini l’amour – fidèle ami

Qui nous fut toujours près.

Mortes mes joies et, je leur dis

Adieu à tout jamais.

 

En moi l’oubli les a fermées

De sa main froide, inerte ;

Dans une commode démodée

Se tait ma voix déserte.

 

Tant de murmures des ruisseaux,

Tant de nuits étoilées

Et tant d’amour triste, tendre et beau

J’y ai toujours mêlé ;

 

Comment trouvèrent-ils en moi

La source de leur lumière

Lorsque mes larmes – rosée de bois

Te couvraient, ma toute belle !

 

De mon chagrin ils en ouvraient

Le chemin vers ton cœur…

Ô, mon amour, comme je voudrais

Pouvoir souffrir encore !

 

Tu oublias nos jours heureux,

Ma lumière lointaine

Aux grands yeux noirs et merveilleux,

De glace, d’amour, de haine.

 

De ton sourire d’éternelle Ève

Tu pourrais faire, ma mie,

De toute ma vie un tendre rêve,

De mes rêves – toute une vie.

 

Je te verrais comme dans les contes

De clair de lune, ravie,

Prête à m’ouvrir les vieilles portes

De mille et une nuits.

 

C’était un très beau rêve, je crois,

Un rêve sans avenir…

À le refaire qui le pourra ?

Mes chants ont dû mourir.

 

Plus que femme – ange tu étais,

Comment pouvais-je croire

Que mes yeux auraient pu trouver

Dans les tiens leur miroir ?

 

Tous deux nous étions soumis

À ce charme clair et doux

Qui mène dans les vagues de l’oubli

Dieux, hommes, femmes, – tout !

 

Car dans ce monde où la misère

Porte souverainement son sceptre,

Il n’y a plus de place sur terre

Pour un amour peut-être.

                                            1883

Când amintirile… 

Când amintirile-n trecut
Încearcă să mă cheme,
Pe drumul lung şi cunoscut
Mai trec din vreme-n vreme.

Deasupra casei tale ies
Şi azi aceleaşi stele,
Ce-au luminat atât de des
Înduioşării mele.

Şi peste arbori răsfiraţi
Răsare blânda lună,
Ce ne găsea îmbrăţişaţi
Şoptindu-ne-mpreună.

A noastre inimi îşi jurau
Credinţă pe toţi vecii,
Când pe cărări se scuturau
De floare liliecii.

Putut-au oare-atâta dor
În noapte să se stângă,
Când valurile de izvor
N-au încetat să plângă,

Când luna trece prin stejari
Urmând mereu în cale-şi,
Când ochii tăi, tot încă mari,
Se uită dulci şi galeşi?

 

Quand les souvenirs

Quand la voix chère du passé

Appelle tes souvenirs,

Prends le chemin que tu menais

Naguère pour m’y revenir.

 

Aujourd’hui les mêmes étoiles

S’allument comme autrefois

Au-dessus de ta maison, le soir,

Elles qui connurent mes pas…

 

Et la lune passe parmi les branches,

Sous les arbres où nous deux –

Anges de la terre aux âmes blanches,

Nous vivions heureux.

 

Nos tendres cœurs prêtaient serment

D’amour jusque dans l’au-delà ;

L’air embaumé, doux, du printemps

Sentait le frais lilas.

 

Comment se fait-il que l’amour,

Le nôtre, soit-il mort,

Quand la source, au pied du mur

Chantait de tous ses pleurs ?

 

Quand la lune, de la cime des chênes,

En répandait de la vie ?

Quand tes yeux grands – deux fraîches fontaines,

Tissaient de la poésie ?

                                                                    1883

 Copilă înger

 Copilă înger – vis în mirare

Când lipeşti sânul de capul meu,

Dispare lumea de sub picioare

Mă cred în raiul lui Dumnezeu.

 

Tu-mi pari un înger de flacări albe,

Văd fruntea-ţi blondă în rece-eter,

Haina-ţi lumin-a serei rozalbe,

Tu eşti un geniu gândit de cer.

 

Tu eşti cântarea înaripată,

Iar eu suspin sunt ce te îngân;

Cântare dulce şi tremurată

O, du cu tine al meu suspin.

                                                 1869

Belle enfant ange

Belle enfant ange, rêve inouï,

Quand sur ton sein je pose mon front,

Je me sens comme au Paradis

Et sous mes pieds le monde s’endort.

 

Tu es mon ange aux blanches flammes,

Je vois ton front blanc dans l’éther,

Ton habit – claire lumière du soir,

Ô, mon génie, rêve du ciel !

 

Tu es le chant ailé, fier,

Moi – le soupir qui te fredonne ;

Ô, toi, ma merveilleuse chanson,

Éteins mon triste soupir amer !

1869

[…]