Teodor EPURE
.
.
.
lumina mea
eşti poveste fără cuvinte
fără minuni
blestemată
că nu ţi-ai plâns părinţii
niciodată
eşti însetată
de poteca desfundată
mereu îndrăgostită
de asfinţitul căzut
în iarba cosită
eşti o frunză
ce tremură în vânt
şi nu mi-ai rostit
niciun cuvânt
dar nu ţi-am cerut
a vorbi
despre zei
nici despre pagi şi farisei
tăcerea ta e ca un nor alburiu
ce se revarsă ca un râu,
susură în lucrurile toate
şi fără ştire mă inundă poate
tăcerea inimii tale
în sufletul meu arde
şi întreaga bucurie se sparge
în lacrimile ce mi-au căzut-n palme
paşii tăi au trecut
prin pădurea sufletului meu
şi mi-au atins doar creştetul meu
dar m-am înălţat
în visarea cerului
şi te-am aşteptat
sub culorile curcubeului
ne-am privit doar în oglinzi
şi ne-am iubit ca doi copii
numai şi numai în oglinzi
O
scumpa mea lumină
dragostea şi speranţa
or să vină
dar deocamdată clipele
au trecut
şi au străbătut
zarea aripilor fără sfârşit
paşii gândului s-au prăbuşit
peste căpiţele cu fân cosit
Similare