Primit pentru publicare: 29 oct. 2017
Autor: Marin IFRIM
Publicat: 30 oct. 2017
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

”Labirintul” lui Teo Cabel, o carte de referință caracterială!

   În urmă cu vreo câțiva ani, am susținut debutul editorial al lui Teo Cabel, un poet în care am intuit continuitatea, pe linie morală și valorică, a literaturii buzoiene de calitate. Între timp, Teo Cabel mi-a devenit prieten bun. I-am înlesnit, la propunerea sa, înființarea Cenaclului literar ”Ante Portas”, grupare literară formată de acest poet cu o inimă și cu un suflet greu de confundat. După vreo doi ani, bunii săi colegi de cenaclu au făcut tot posibilul ca, cel ce le-a dat șanse literare, trebuie să fie debarcat. Am asistat la ”execuție” fără să mișc un deget. Am mustrări de conștiință. Nici nu aș mai avea dreptul să mă mândresc că am girat debutul acestui poet, care, iată, acum, înțelegând malițiozitățile din lumea literară, a înființat, împreună cu un alt poet de excepție, Costel Suditu, revista ”Literadura”. Bun titlu! Cândva, cineva, vreun tânăr sau vreun bătrân încă nenăscut, va scrie o istorie a literaturii buzoiene. Pentru acele vremuri am scris acest început de cronică de carte, nu pentru cârciumarii coperților acestor zile insipide.

teo

   Cea mai recentă carte a lui Teo Cabel tocmai a văzut lumina tiparului, la celebra Editură ”Brumar”, în colecția ”Poeți români contemporani”. Cartea are un titlu legendar: ”Labirintul”. Mă gândesc la Regele Minos. Ilustrația și coperta sunt realizate de Cornelia Ionescu Ciurumelea, poetă și artist plastic de excepție. Pentru apariția acestui volum a contribuit financiar dr. Adrian Zoican, un medic respectat în comunitatea buzoiană inclusiv pentru deschiderea sa către cultură. Pe ultima copertă a ”Labirintului”, cunoscutul critic literar Felix Nicolau garantează că ”Teo Cabel e îndrăgostit de metafore la modul nu romanțios, ci vânjos mondial. Lumea din versurile lui este mai ales metafizică, fără să fugă totuși de intersectarea cu realitățile umile. Sensul, însă, este unul cosmic, frământat la modul tăcut. Labirintul și Vasele comunicante sunt reprezentări perfect alese ale acestei irumperi de cavalcade imaginare, Parabole și tablouri baroce enorme cu mici vignete delicate în câte un colț”.

   Pe alocuri, l-aș putea contrazice pe Felix Nicolau. Sintagma ”vânjos mondial” e umplută cu un vid ironic nefiresc în cazul de față. În rest, numai de bine, tot respectul pentru domnul Felix. Să trecem la poezia lui Teo Cabel, o poezie care, după cum veți vedea, nu are nevoie decât de cititori deștepți, inclusiv de cititori-scriitori: ”Albastru/De tăcere//Albastru/ De zbor//Albastru din colțul pietrei//Albastrul din fundul gropii de cimitir//Albastru/De la capătul găurii negre din ventricolul stâng//Albastru//Albastru,/Fără maluri,/Doar un singur val/Cuvântul Tău”. (alb astru, pag. 31). Un poem antologic! Precum un miner, poetul caută culoarea albastră, o culoare care, sunt convins, există și în sângele său regal. Teo Cabel este nepotul unui mare poet, scriitor eseist și regizor, un om cu o cultură universală de invidiat: Nicolae Cabel! La unele manifestări literare, imediat după debutul său literar, Teo Cabel mă ruga să nu mai spun publicului că el este nepotul lui Nicolae Cabel. Nu înțelegeam de ce îmi cere acest lucru, mă gândeam la fel de fel de treburi ciudate, până când, din senin, am început să înțeleg comportamentul ”confraților” întru poezie, invidia și frustrările acestora. Nici nu venise bine în ”lumea literară” și Teo Cabel deja era o țintă! Mediocritățile momentului etern i-au simțit caratele. ”Labirintul” în sine se împarte în trei grupaje semnificative, celelalte două fiind ”Vase comunicante” și ”Foișorul din Labirintul Clipei”. E vorba despre o construcție lirică foarte personală, de o arhitectură fermă dar și tușată cu linii ludice de bună calitate. E greu să caut versuri citabile, fiecare dintre acestea având splendorile sale unice. Mă opresc la acest poem incendiar, un poem erotic, o lecție de ”telepatie” comunicațională (sic!) literă cu literă: ”Canistre de tăcere/se/Varsă în noaptea albă./Mai am puțin și/Mă sufoc dacă/Mai strângi în brațe perna”. În Buzăul actual există câțiva poeți care, prin versurile lor, au ieșit de mult în largul limbii române. Poeți de nivel național. Din păcate, dincolo de talent, nu toți dintre aceștia au caracterul ferm și transparent al lui Teo Cabel.