Spre Botoșani, merg cu autobuzul condus de Toderiță Chiorescu, fratele prorectorei Helena Puha și al lui Iliuță, inginerul de la Popăuți.

Ședința de cenaclu e la Casa Corpului Didactic. Participă și directorul Dumitru Atudoroaie, profesor de istorie. Citesc: Constantin Zăgan și Marcel Ciucașu (elevi). Se pare că scriu binișor, au har poetic. Mergem apoi la Rapsodia, unde îl cunosc pe Mihai Marciuc, maiorul poet. Seamănă la chip cu Dragoș Vicol și chiar aduce puțin cu Mihail Sadoveanu. Facem o vizită maiorului acasă și el ne arată manuscrise cu poezii și proză, tăieturi din ziare și reviste. Multe poezii patriotice. Nici nu se putea altfel. Oșteanul își apără patria, dar o și cântă în ode și imnuri. Maiorul ne servește cu o gustărică, o berică, un conecel. Ce nu are el în frigiderul arhiplin? Să tot stai la masă și să-i asculți cântecele de slavă pentru pământul drag!

Parcă i-am zărit la „Rapsodia” pe Adrian Lungu și pe George Tănăsescu. Stăteau la o masă în picioare, priveau insistent o barmaniță și închinau pahare…

        

A venit iarna. A nins și ninge încă bine. 

Cu Gică At. așez antena de acasă lângă beci; va avea mai mult spațiu liber. Gică nu bea nici vin, nici lichior. E un om cu voință, hotărât. Își respectă programul ce și-l propune zilnic. Mai rar un așa educator.

Un banc spus de profesorul Ioan Drăguș: Cică învățătorul C. T. a corectat lucrările unui elev și fiindcă acesta greșise tema, i-a scris la final BOU. Vine a doua zi părintele elevului și-i spune învățătorului: „Domnule învățător, v-ați iscălit pe caietul copilului meu, dar ați uitat să-i puneți nota…” Să nu mori de râs? Și-a dat onorabilul singur cu măciuca în cap. ,,Bou” era un calificativ pentru elev, nu semnătura învățătorului…

        

A stat ninsoarea. L-am visat și pe Nichita Stănescu. Mă rog, am început să visez mult în ultimul timp și mai ales visuri cu scriitori. Precis o să mă primească membru la „FONDUL LITERAR” și pe urmă să vezi trai, neneacă!

Vântul din nord mă îmbujorează.

Ultima oră (informarea politică) mi-o ține Gică Atănăsoaie și eu îi dactilografiez un articol despre „Luptele ceferiștilor și petroliștilor din ianuarie-februarie 1933”.

O piesă de teatru la TV: „Orfeu în Infern” (arde eroul cu tot cu chitară). Focul purifică…

        

Azi s-a anunțat venirea scriitorilor de la Botoșani. Pe la orele 16 au sosit: Lucian Valea, Gellu Dorian, Val Guraliuc, Marin Neagu Ciucașu, George Luca. Șezătoarea literară a decurs normal. A fost și o flautistă de la Filarmonica Botoșani: Emilia Creangă. Sala e plină. Valea spune că pe aici ar fi „plaiul mioritic” deal –vale (ca la Blaga). Totul s-a terminat cu o masă festivă: mici, brânză, ceapă, țuică, vin și plăcinte „poale-n brâu”.

        

Crivăț. Iar a înghețat. Autobuzele n-au venit. Viscolește toată ziua.

Spre seară, merg cu pictorul Costel pe la Ilie Dumitraș și discutăm la un pahar de vin. Ilie Dumitraș, zis și Haldan, e un om glumeț, plin de voie bună și cu o vorbă cumpătată. Casa lui nea Ilie, situată pe un dâmb, o cam ia la vale. Se lasă pământul. Chiar în interior se pot vedea falii, încât te prinde groaza și crezi că te poate înghiți pământul. A fost invitat să se mute. Stă în cumpănă.

        

S-a muiat vremea. Curg streșinile.

Azi a fost tragere cu armele pe imaș. Ne pregătim din punct de vedere militar. Se știe că imperialismul e generator de războaie. Noi ne vom apăra țărișoara de „năvălirile barbare”.

        

Duminică, 26 februarie

Plec la Botoșani, la Cenaclul literar „Mihai Eminescu” (la Casa Corpului Didactic). Participă: Dumitru Țiganiuc, Elisabeta Vartic, Rodica Cozma, Ștefan Bașno, Gheorghe Tănase, Mircea Juncănaru. Văd o revistă a Școlii Generale nr 11: AZUR (tipărită).

        

Marți, 28 februarie

Într-o circulară a Inspectoratului Școlar se spune că o învățătoare (Cojocaru) a pârlit degetele unui elev pentru că a fumat. Nici așa nu e bine. Ce, suntem pe vremea Inchiziției? 

La Tv, seara, Doctor în filozofie de Bronislav Nușici. Mă amuză toată tevatura asta hazlie. Un om care obține o diplomă de „Doctor în filozofie” pentru fiul său. Cel care aduce diploma îi aduce și o soție și un copil de la Freibourg. Joacă Marin Hudac, George Mihăiță, Mișu Fotino, Ilinca Tomoroveanu.

        

Vin elevii de la Școala Populară de artă din Botoșani cu un program frumos, la Căminul Cultural.

Apă mare, vin ghețari pe râu. Vuiește apa. Ceață.

Telefon de la doamna Criclevitz: să merg la București, că mă cheamă Buzatu de la editura „Litera”. Ce n-aș mai face…

        

La Dorohoi, la un cerc cu profesorii de limbă și literatură română, la Liceul nr. 2. Responsabilă de cerc: profesoara Tatulea. Referate: Hariton și Dăscălescu. Stau de vorbă cu profesorul Dorel Zaiț, despre Lucian Dumbravă. Zice el că ar fi mutat la „Flacăra Iașului”. Spune și de Ion Istrati, care, cu două luni înainte de moarte, a băut coniac. Profesorul George Stoian îmi citește câteva poeme patriotice. Ascult cu răbdare. Sunt tare de fire.

Mi-am luat o cămașă albastră, galbenă am; am să-mi iau și una roșie, ca să devin tricolor.

        

Deși sunt chemat în 3 locuri, nu plec nicăieri. Nici la P. C. R. Botoșani, nici la concursul „Tinere condeie”, nici la darea de seamă de la Slobozia. Fiecare mă crede plecat la cealaltă ședință.

Stau în casă și citesc poezii de Cezar Ivănescu și Ioan Alexandru. Ivănescu-mister și cantilenă existențială. Alexandru-diac imnifer cu protuberanțe poetice: prea discursiv, prea lung, fără esența substanței.

        

Ce scrie Ioan Alexandru în ,,Imnele Transilvaniei”? Iată câteva strofe: „Bărbații își uitară rostul lor/ Se aprindeau sterili de fiecine/ Și pipăindu-și trupul muritor/ Își azvârleau sămânța pe coline// Femeile sub arbori își lăsau/ În ploi aprinse trupurile goale// Mușcate de coluni se desfătau// În piei sălbatice sub animale.//”

E și asta o treabă…

        

Zvon de primăvară. Iluzii vagi care au trecut ca o clipă fugară. Cineva, nevăzut, însuflețește totul în cale. Biruința soarelui.

La plenara pe comună propun:

Librărie în fiecare sat al comunei

Drum pietruit în sectorul zootehnic

Delegatul județean, Iliuță Nicolae, mă felicită pentru ambele propuneri. Ies victorios. Mă vor pomeni oamenii. Le vreau doar binele. Nu lupt pentru mine. Jos băutura și țigara, sus cartea, vrednici plugari!

        

Trimit lucrările elevilor la C.J.O.P. și la revista „Curtezanii”. Creațiile acestor elevi de la Cordăreni pot stimula destine și înflori cultura pe aceste străbune meleaguri.

        

Toată lumea curăță prin ogrăzi. Freamăt de primăvară. Focuri molatece urcă dimineața din grădini, ca jertfe aduse Marelui Creator. Pâraiele multiple au clinchet sonor pe coline, sub Holm. Au ieșit la iarbă verde mioarele și mieluții. Să tot citești acum pastelurile bardului de la Mircești.

Directorul e dus la Botoșani, la o ședință cu deputații. De la Editura „Eminescu” din București, primesc manuscrisul „Zodia marelui August”, cu recomandarea de a fi citit la Cenaclul Literar din localitate și apoi retrimis cu recomandarea Cenaclului. Cică așa se cere.

        

Elene, soacra, e dusă la Neamț. Se face praznic acolo și e bine că merg și rudele apropiate ale arhimandritului Teofil. Aibă-l Pronia cerească în pază și noi ne vom aminti mereu de el ca de un sihastru evlavios și plin de înțelepciune.

Citesc din Mihai Ursachi (Poezii, 1972, Junimea). Cine n-a citit poemele lui Ursachi nu știe ce e fiorul metafizic și plonjarea în lumi infinite (ale bucuriei, ale deznădejdei, ale iluminării). Iar dacă îl iubești pe Goethe, cum ai putea trece indiferent pe lângă un mare liric român? 

        

Adela împlinește 40 de ani azi. Mulți înainte! A încălțat pantofii noi. Eu așez vitrina pentru seară. Vom avea o mică petrecere în familie. Îi închin un poem:

       „Concentrica trecere se împlini.

       Mai departe căi larg deschise!

       Ziua se face noapte, noaptea se face zi.

       Florile nu trebuiesc ucise. 

       Între o încântare și alta ea întineri:

       Din Ursa Mare plouă cu vise.

        

       Prin șoapte nocturne, pe buze de rug

       Se aciuară trimiși de departe.

       De aici încolo, anii nu fug, 

       Inele cu riduri rămân pe o carte.

       Stuful e verde, norii se duc 

       Noi mergem spre ape moarte…”

        

Azi e înmormântat Ghiță Roșca, văr al nostru (de-al doilea). L-au adus de la București. Unii spun că s-ar fi spânzurat. Băutura și gelozia l-au dus la disperare. Femeia lui lucra la o cantină. O familie în declin.

Nicolae Iacob (tot de la Pantelimon) ne-a trimis răspuns să-i umplem butelia de la aragaz. E butelia pe care ne-a lăsat-o când a plecat la București. I-o vom returna încărcată, numai să revină la căsuța lor „cuibușor de nebunii”.

Seara, ședința Cenaclului literar comunal „ION ISTRATI”. Vine și profesorul Gheorghe Tănase de la Smârdan. E foarte manierat, bine documentat, are mașină. El scrie multe poezii patriotice. Citesc poeziile din volum, se discută pe marginea lor, se face un proces verbal și o recomandare. Participanți: Drăguș Ioan, Carmen Drăguș, Ilie Cuzub, Costel Chiorescu, Culiță Bârzan, Ionuț Mocanu, Tania Pâslaru, Elena Diaconu.

        

Seara, la Cordăreni, este sărbătorită Marcela Lucăcel, educatoare. Are vârsta lui Labiș, când a fost accidentat. Sărbătorita apare cu rochie cu fir de lame, cam decoltată în față, încât îmi vin în minte versurile lui Francois Villon (în traducerea lui Dan Botta): 

       La fete ce-și scot sânii din ii

       Spre-a trage cât mai mari foloase,

       La hoți ce-ațâță sfădălii, 

       La pahlivani cu boarfe roase, 

       La caraghioși și caraghioase

       Ce ies șiraguri la plimbare, 

       La prichindei și la mucoase, 

       La toată lumea cer iertare.

       (Baladă prin care Villon cere tuturor iertare)

       

Sunt prezenți și părinții ei, sosiți din Ardeal pentru o așa aniversare. Tatăl fetei e un om cam inert, dar maică-sa e înaltă, voinică, plină de inițiativă. Toastăm pentru odorul lor și pentru un viitor fericit. Ei speră să-și găsească pe aici un ginere. Să le ajute cel de sus! 

       

Merg la Botoșani, la Cenaclul literar. Găsesc la librăria nr. 5, dinspre parc, volumul VII din Eminescu (ediția Perpessicius). Costă 67 de lei, dar face.

       

Prin oraș, văd și un milițian ducând, legat de mâna sa cu aceeași cătușă, un băiat de vreo 20 de ani. Îl duce la Miliție. Îi spun lui Valea. El zice că așa se duc acum ticăloșii: legați.

       

La ședință participă: D. Țiganiuc, Mircea Juncănaru, Val Talpalaru, Segal (o poetă cu versuri pentru copii), Marcel Ciucaș, Ion Cobiliță. Mergem și la o bere. Lucian Valea perorează pentru o poezie modernă, deși el scrie o poezie pastorală, puțin rurală și ortodoxistă.

Moare C. N. Iancu, fostul nostru profesor și director de la Școala Normală „Al. Vlahuță” din Șendriceni-Dorohoi.

        

N. C. și E. C. Întreprind o vizită de prietenie, la invitația lui Carter și a soției sale (Rosaline Carter), în S.U.A. Carter e un om încă tânăr, iar nevasta lui e încântătoare, pare o copilă zburdalnică. Iată cine conduce America!

       Câteva încercări lirice:

       Pe amintirea ei jurase,

       Pe cocul uriaș de păr

       Pe ochii care-l fascinase

       Și toate astea pentr-un măr.

        

       Un măr ademenind zeițe,

       Stârnind conflict de 10 ani.

       Paris, te du la miorițe,

       Că au rămas fără ciobani! (Paris și Helena)

       Sfârșitul hazliu al poemei poate înfrunta toată tragedia vehiculată de viclenii greci. Am zis!

        

Nu prea e timp de jurnal acum când, din zori în noapte, pământul te cheamă la muncă. Lucrarea se face cu răbdare și cu sudoare.

        

N. C. primește cheia de aur a orașului Washington de la un primar negru. Dacă am căpătat cheia acestui oraș, America e a noastră. Aur! Aur! Aur!

Dau telefon lui Lucian Valea că vin la Cenaclul Literar „Mihai Eminescu”, dar Valea și-a luat „valea” de pe la Museum și stă mai mult pe acasă și compune poezii (ca Vasile Alecsandri!). Merg totuși. Cenaclul e la ora 17. Sosesc creatorii nemuritori: Valea, Val Guraliuc, Al. Pleșca. D. Ignat, C. Dracsin. Pleiada aceasta de genii îmi alege apoi poezii de notație. Scap cu o critică blândă. Ca și la Junimea, e aceeași lozincă: „Vine cine vrea și rămâne cine poate.”

        

Vânt puternic.

Săpăm prin grădină. Cei mici și ei cu hârlețele de la grădiniță. Corneliu Covaliu pune azbest pe grajd. Se înnoiesc oamenii gospodari.

        

S-a liniștit vremea. Iar e pace pe pământ. Trecătorii privesc cu dragoste cerul, se salută între ei și își întind mâinile la nevoie. De-ar prima mereu rațiunea!

        

Azi este înhumată Maranda lui Gheorghe Lutic. Bărbatul ei a fost îngrijitor la școală prin anii 1930-1944. La înfățișare aducea bine cu Mihail Kogălniceanu.

        

Citesc cu stiloul în mână, versurile lui Irimie Negoiță (n. 30 septembrie 1933, redactor la ,,Tribuna”). Titluri de volume: ,,Cascadele luminii” (1964), ,,Dor de infinit” (1966), ,,Patima ciocârliei” (1970), ,,Ramură solară” (1972), ,,Aluzie marină” (1973). De când mă știu, tot citesc versuri de acest Negoiță, dar nu rețin nimic. Nu insuflă viață în poezie, nici pasiune. Ferească-l Dumnezeu de critici mai aspri decât mine!

        

A plouat toată noaptea.

Miron Laura, învățătoarea, își serbează ziua de naștere. Adela a primit amendă pentru „taxă neachitată la Tv și Radio la școală” de la P.T.T.R. Dorohoi. Te joci cu Poșta Română?

Marylena a pus în ierbar primele flori apărute.

        

Dana pleacă la Iași, la trenul 14:11 din Dorohoi. Văd din Oraș șoseaua cu plopi spre Șendriceni și iar îmi amintesc de anii când auzeam întâi și întâi de Goethe, Shakespeare, Tolstoi, Dante.

Doamna Melania Criclevitz spune de zvonuri. Cică s-ar fi născut un copil la Darabani cu păr de maimuță și părinții voiau să-l omoare, dar el a vorbit și a spus că e trimis de Dumnezeu pentru mântuirea păcătoșilor de pe pământ.

În cursă aud același zvon. Multe prostii se debitează acum, în preajma anului 2000. Mai e până atunci…

        

Alte zvonuri: se apropie sfârșitul lumii fiindcă duminică sunt trei sărbători:

1. Duminică

2. Florii

3. Sf. Gheorghe

Că anul a început într-o duminică și sfârșește tot într-o duminică.

La școală în locul ardelencei Lucăcel, a venit Mariana Baciu (fiica lui Ilie Baciu din Slobozia).

Alt zvon: un om a tăiat o pâine și a ieșit din ea sânge…

        

Nicolae Gh. Pricob, fostul meu coleg de școală primară, aduce 285 de lei pentru fiica sa în tabără.

Prin sat se pun ultimii stâlpi de lumină.

Ilie Boghean își notează în ceaslovul lui datele despre C. N. Iancu. El e un adevărat hronicar al satului Slobozia, cu viii și morții săi. Notează chiar și impresii succinte despre subiecții săi.

        

Zvon că o fată a visat că pe 23 aprilie va fi un potop sau un cutremur, dar să nu spună la nimeni. Ea a spus părinților și a murit. Unii elevi ai școlii, la plecarea de la școală, și-au luat rămas bun de la ceilalți colegi, având în vedere grozăvia care se așteaptă – cică mâine e sfârșitul lumii. (…)

        

Zori cumsecade. Lumea există încă. Azi e ziua cu cele trei sărbători. Ei și? Tună, fulgeră, după masă, lumea se înspăimântă, dar norii se duc și doar câțiva picuri de ploaie poposesc pe pământul însetat.

Dady a găsit o farfurioară din material plastic și o tot aruncă în sus zicând că e farfurie zburătoare.

Lumea nu s-a pierdut nici azi.

Preotul a spus în biserică: „Sunt doar zvonuri. Sfârșitul lumii? Spun cărțile sfinte că nimeni nu știe ziua aceea…”

        

Ieri, din cauza fumului din biserică (multă lume era la biserică de teama sfârșitului), câteva femei au leșinat. Pe V. B. l-a prins un junghi când s-au deschis geamurile și ușa de la biserică pentru aerisire. Altă dandana. Semne funeste.

       Au înflorit zarzării și corcodușii. Scriu la ceas matinal. De undeva simt venind spre mine brizele poeziei:

       Lasă-mă până nu e târziu, oferea el

       Lozina aceasta unei iubite ipotetice;

       Ea își legăna ispititor șoldurile și

       Încremenea cu ochii pe el ca o

       Anaconda teribilă. He, he și ce ochi!

       He, he și ce mijloc! He, he, și ce tangaj

       Al sânilor! Prea se hazardase el pentru

       A o duce în starea a cincea a 

       Demersului marital…

       (ofertă snobă)

        

Merg la Bânul după niște pari. Mă cicălește: ba că nu-i ascut bine, ba că-s prea lungi. E bine să ai tată, dar dacă nu-l ai, recurgi la tata-socru. Te cicălește, taci și înghiți. Dumneaei, Ileana, conchide că tare ne-am mai făcut necredincioși, că nu ne spovedim, că nu ne închinăm. De spovedit (aici a greșit), ne spovedesc organele locale, iar de închinat ne închinăm la cei patru mari evangheliști: Karl, Friedrich, Vladimir și Iosif. E bine?

Azi a trecut un nor de praf peste sat și a luat-o spre Holm. Să fi fost praf nuclear?

        

La vecinul Nicolae vine o bambină: o țărancă trecută pe la oraș: înaltă, cu părul negru (vopsit); calcă înțepat pe tocuri înalte, geanta și-o leagănă pe șold. A mai retușat-o orașul…

La școală, inspectorul Ostafi ia prezența. Lipsesc de la fiecare clasă câte 6-7 copii. Unde sunt? La spovedit.

La Tv „Dulcea pasăre a tinereții” (vreo două damicele se destăinuie și vor să fie binecuvântate).

        

La școală, soții D. nu mai vin la ore. El e plect undeva, iar ea zice că-i bolnavă. Ține ore fiica lor, elevă la liceu. Se mai întâmplă și la case mai mari.

        

Merg la Botoșani, la inaugurarea Librăriei nr.6. Tania Pâslaru, o elevă, a mea, poetă, se urcă de la Cordăreni. Trecem pe la centrul de Librării, unde ne consultăm cu Nicolae Iliuță, șeful Centrului, și cu Gellu Dorian (i se spune altfel, acolo). Iau de la ei Platon (volumul III).

Vizităm Muzeul Județean (unde lucrează Valea) și Comitetul Județean de Cultură (unde ostenește poetul Dumitru Ignat, zis și Titi). Mai târziu, cu profesorul Gheorghe Tănase, facem o vizită acasă poetului Lucian Valea. Are o bibliotecă bogată și care este perfect întreținută. Ordine de ardelean, ce mai…

Recitalul, la inaugurarea librăriei o cuprinde în program și pe Tania, plus Val Guraliuc, plus Gellu Dorian și eu.

Vorbește și un șef de la Editura Academiei. Lucian Valea prerorează pentru cultură și progres. Citește și el un poem bucolic. La Dorohoi ne aduce cu mașina sa personală poetul Tănase.

        

La ceas de seară, vine Dana. Sosesc Mircea și Mihai Geosu de la Galați. Punem răciturile la prins. Răciturile de pasăre sunt hrana festivă a Paștelor.

La miezul nopții, ascultăm înfiorați de emoție, dăîngănetele Învierii.

        

Iată și Paștele a sosit.

cu bucurie ciocnim ouă roșii și cinstim vin (sângele Domnului) cu ei, patru nepoți de bază: Ionel, Culiță, Mihai și Mircea. Vine și domnișoara educatoare Ifrim Veronia la televizor. Ea n-a mai plecat acasă.