Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 1 (133), Ianuarie 2020
V-ați iubit vreodată țara?
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

IONUȚ CARAGEA, O NOUĂ RECUNOAȘTERE INTERNAȚIONALĂ

Primit pentru publicare: 26 Ian. 2020
Autor: Florin MEȘCA
Publicat: 27 Ian. 2020
© Florin Meșca, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

IONUȚ CARAGEA
O NOUĂ RECUNOAȘTERE INTERNAȚIONALĂ

Motto: „Nimeni nu e profet în țara sa”

Poetului Ionuț Caragea i-a fost recunoscută din nou valoarea de către confrații francezi, prin atribuirea premiului MOMPEZAT 2019 (vezi Roger Mompezat), de către Societatea Poeților Francezi (Société des Poètes Français), pentru volumul “J’habite la maison aux fenêtres fermées”, publicat la Editura Stellamaris din Brest (https://editionsstellamaris.blogspot.com/2019/09/jhabite-la-maison-aux-fenetres-fermees.html).

Originalitatea noului volum poate fi intuită încă din start, dacă ne gândim doar la înțelesurile de dincolo de titlu: „Locuiesc în casa cu ferestrele închise”. Două medii, unul limitat de niște pereți reci de beton, celălalt… având ca „limită” doar imensitatea cerului, separate de un perete transparent – fereastra – dar… de netrecut. Ce să fie dincolo? Cum ajung acolo? – pare a se întreba poetul din închistarea spațiului limitat în care se află. Să fie mânat de obișnuitele dorințe pământene sau de chemările altor dimensiuni? Poate de… amândouă? Dar… chiar își dorește el să treacă granița? Dacă una din lumile de „dincolo” l-a dezamăgit cîndva și acum preferă „arestul” autoimpus până la o nouă deschidere de „fereastră”? Nu cumva, din inconștient, primește semnalele de alertă asupra unui mediu ostil, mincinos?

Doar deschizând toate „ferestrele” volumului, cred c-am putea afla răspunsurile la care a ajuns autorul. Cu siguranță, nu este vorba (doar) de o casă în sens fizic, autorul, fire complexă (poate, complicată, ar sugera unii) fiind, regăsindu-se, de multă vreme, în solitudinea propriei ființe spirituale (cealaltă casă).

Ionuț Caragea, atent cu cititorii săi, a deschis, în mai multe rânduri, câte o „fereastră” spre poemele cuprinse în volum, în varianta originală, cea franceză, dar alăturându-le și varianta din limba maternă. Iată un exemplu:

„Lada de zestre”

eu trag după mine o umbră
o ladă de zestre
plină cu gânduri
din lumea în care trăiam
înainte să vin pe pământ

nu pot zbura
fiindcă lada e grea
pot doar scoate din ea
gândul care devine cuvânt
şi-atunci reuşesc să fac
un mic pas înainte

şi tot încerc… şi tot încerc
să scot toate gândurile
pentru a fi uşor ca o pasăre
dar oricâte gânduri aş scoate
lada continuă să fie grea
şi-atunci îmi vine să urlu:

nu era destul să fiu un Sisif
care-şi împinge inima
pe dealul înălţării?
de ce mai trebuie
să trag după mine
şi lada de zestre
plină cu gânduri?

iar pasărea
pe limba ei păsărească
îmi răspunde:

şi eu aş vrea să fiu un înger
dar când ajung prea sus
îmi cad penele
îmi îngheaţă ochii
şi nu mai pot să respir

tu poţi, cel puţin, să scrii
cu penele mele
tu poţi, cel puţin, să vezi
dincolo de nori…

 „Le trousseau”

je traîne après moi une ombre
un trousseau débordant de pensées
venues du monde où je vivais
avant que je m’incarne

le vol m’est impossible
car le trousseau pèse lourd
tout ce que je peux faire c’est enlever
une par une les pensées
qui deviennent mots
ainsi j’arrive à avancer
un pas, un petit pas à la fois

je m’efforce encore et encore
pour enlever toutes mes pensées
que je sois léger tel un oiseau
toutefois le trousseau reste pesant
et je crie d’impuissance:

n’était-ce assez d’être Sisyphe
poussant son coeur
en haut de la colline ?
pourquoi faut-il encore traîner
ce trousseau débordant de pensées ?

dans sa langue
l’oiseau me répond:

comme j’aimerais moi aussi
être un ange !
mais quand mes ailes
me portent trop haut
hélas, je perds mes plumes
mes yeux se font de glace
et je perds mon souffle

pendant que toi au moins
tu peux écrire de mes plumes
toi au moins tu peux voir
au-delà des nuages…

Câteva idei se extrag din acest poem. În primul rând, „transcendența”, de care este conștient:
eu trag după mine o umbră
o ladă de zestre
plină cu gânduri
din lumea în care trăiam
înainte să vin pe pământ. 

Intră și „lada de zestre” („umbra”) în simbolistica transcendenței: înzestrarea cu care a fost trimis. E dornic de zbor (spiritual vorbind), dar „lada de zestre”, plină de gânduri ce se cer a fi trasformate în cuvinte… îi taie din avânt. Tinde spre perfecțiune:
nu era destul să fiu un Sisif
care-şi împinge inima
pe dealul înălţării?

Pasărea, creația pentru care zborul nu are secrete, îl invidiază:
tu poţi, cel puţin, să scrii
cu penele mele
tu poţi, cel puţin, să vezi
dincolo de nori…

„Tu poți, cel puțin, să vezi/dincolo de nori…” Da, așa îl percep și eu pe Ionuț Caragea: ca „văzând dincolo de nori”.

Fiecare individ, om simplu sau marcat de geniu, se însoțește, în timpul pasajului prin viață, de o poveste. O poveste cu bune și rele, cu realizări și eșecuri, o poveste care, ne-am dori, să se îndrepte, într-un final, spre atingerea sublimului. Că nu este întotdeauna posibil…
Povestea de azi, o poveste adevărată, este despre un poet valoros – Ionuț Caragea – care a primit o nouă recunoaștere internațională: Premiul MOMPEZAT pentru poezie pe 2019, premiu oferit de Societatea Poeților Francezi pentru volumul “J’habite la maison aux fenêtres fermées”.

Important: pe lista câștigătorilor se mai află o scriitoare română, Sonia Elvireanu, care a fost premiată pentru volumul „Le Souffle du Ciel”.

Calde și sincere felicitări, Ionuț Caragea!
Calde felicitări tuturor laureaților!