Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 3 (135), Martie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

La 15 martie se împlinesc 80 de ani de la urcarea la cer a lui Nae Ionescu

Primit pentru publicare: 01 Martie 2020
Autor: Al.Florin ȚENE, Președintele Ligii Scriitorilor Români
Publicat: 01 Martie  2020
©Al.Florin Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

La 15 martie se împlinesc 80 de ani de la urcarea la cer a lui Nae Ionescu

Nicolae C.Ionescu, cunoscut în viața publică sub numele Nae Ionescu, s-a născut la 16 iunie 1890 la Brăila, decedând la 15 martie 1940 la București. Profesorul și  jurnalistul Nae Ionescu a decedat înainte de a împlini vârsta de cinzeci de ani.  a fost un filozof, logician, pedagog și jurnalist român. Orientarea sa filozofică a fost numită trăirism. A știut să adune în jurul său și să eleveze o pleiadă de membri ai generației de aur interbelice a literaturii și gândirii românești ca Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, Petre Țuțea, Constantin Noica, Vasile Moisescu și George Murnu. În anii 1930 a fost puternic implicat în politică, susținându-l inițial pe Regele Carol al II-lea și apoi Mișcarea legionară.

Moartea lui neverosimilă și neașteptată, pune în discuție problema de la noi, privind moartea premature a unor personalități înainte de a-și împlini opera: Eminescu, Lambrior, Bogrea, Pârvan, Vâlsan, Matei Nicolau, Nichita Stănescu, Gib I.Mihăescu, Panait Istrati și mulți alții.

Cu dispariția lui Nae Ionescu ia sfârșit cea mai patetică existență, originală, mai interesantă istorie a intelectualității românești. Regretatul profesor și ziarist, profesor de vocație și ziarist de rasă dotat cu mare talent, a avut sentimentul marei aventuri și resursele de toate felurile pentru a se servi într-un cip impresionant.

Nae Ionescu s-a născut la Brăila pe data de 4 iunie 1890 (pe stil vechi). Urmează studiile primare, gimnaziale și liceale în orașul natal. În timpul liceului, se apropie de cercul socialist și îl cunoaște pe Panait Istrati. Este exmatriculat din liceul Nicolae Bălcescu din Brăila în ultimul an de studiu, se spune că pentru republicanism național. Termină studiile liceale la alt liceu. Își continuă studiile la Facultatea de Litere și Filosofie din București, ale cărei cursuri le încheie în 1912, cu specializare în filosofie. În anul 1912, este numit profesor la Liceul Matei Basarab din București. După o vreme în care colaborează la Studii filosofice sau la Noua Revistă Română, pleacă în Germania, la Göttingen, în vederea desăvârșirii studiilor. Aici îl prinde Primul Război Mondial. Revine în România și își satisface stagiul militar la Brăila. Pe 25 noiembrie 1915 se căsătorește cu Elena Margareta Fotino. În ianuarie 1916 pleacă în Germania, împreună cu soția, pentru continuarea studiilor. Intrarea României în război, în luna august 1916, îl surprinde acolo. Este închis în lagărul de prizonieri de la Celle-Schloss, Hanovra, de unde va fi eliberat în august 1917. Primul său fiu, Radu, se naște în lagăr, la începutul anului 1917. Al doilea fiu, Răzvan, i se naște în luna iunie a anului 1918. În anul 1919 își susține doctoratul în filosofie la Universitatea din München, cu profesorul Bäumker, cu teza: Die Logistik als Versuch einer neuen Begründung der Mathematik (Logistica ca o nouă încercare de definire a matematicii). Revine în țară în 1919 dedicându-se carierei didactice și jurnalistice. Convingerile sale politice de dreapta vor face să fie de mai multe ori arestat și închis. Bolnav de inimă, moare la 15 martie 1940, în vila sa de la Băneasa, în prezența Cellei Delavrancea.

Este cunoscut și pentru legăturile sale romantice cu câteva dintre femeile celebre ale vremii, printre care Maruca Cantacuzino-Enescu (soția muzicianului George Enescu), Elena Popovici-Lupa și pianista Cella Delavrancea. Revenit în țară în 1919, este pentru scurtă vreme profesor, apoi director la Liceul militar Mânăstirea Dealu pentru ca, în același an, să fie numit asistent la catedra de Logică și Teoria cunoașterii a profesorului Constantin Rădulescu-Motru. Nae Ionescu își inaugurează activitatea universitară cu lecția Funcțiunea epistemologică a iubirii.

Le-a fost profesor universitar lui Mircea Eliade, Constantin Noica, Emil Cioran, Petre Țuțea, Jeni Acterian, Mircea Vulcănescu, Constantin Floru etc.
Nu de puține ori, la cursurile lui Nae Ionescu spunea: Omul este singurul animal care se poate rata.

Biografia sa este legată de două clădiri istorice existente și azi, amintite de către elevii săi în memoriile lor: vila Marucăi Cantacuzino de la Sinaia (azi Muzeul „George Enescu” de la Cumpătu) și „Vila de la Băneasa” (azi sediul unei societății comerciale de pe Str. Ion-Ionescu de la Brad din București). Despre cea de a doua clădire se spune că ar fi primit-o în dar de la Nicolae Malaxa. După moartea lui N. Ionescu în 1940, vila de la Băneasa a servit ca reședință Mareșalului Ion Antonescu. Între 1911–1916, în calitate de colaborator și apoi de redactor la Noua Revistă Română, condusă de Constantin Rădulescu-Motru, publică mai multe articole și cronici. În perioada 1919–1925, colaborează cu numeroase articole la revista Ideea europeană (director: Constantin Rădulescu Motru), alături de Tudor Vianu, Octav Onicescu, Dimitrie Gusti, Ștefan Nenițescu, Emanoil Bucuța, Cora Irineu, Mircea Florian.

În 1922, publică în Gazeta Matematică studiul Comentarii la un caz de intranziență a conceptelor matematice, pentru care obține Premiul de filosofie matematică, în anul 1923.

Din mai 1926 Nae Ionescu conduce ziarul Cuvântul, la care a colaborat și grupul de talente adunate în jurul său: Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian, Emil Cioran, etc.

La întâlnirile cu prietenii Nae Ionescu excela în aforisme.Printre acestea este și acesta : Exemplele au fost lăsate de Dumnezeu pe pământ pentru ca ideile să fie sesizate senzorial și de proşti.

În timpul vieții a publicat o singură carte.Roza vânturilor în 1937, o culegere de articole gazetărești strânse din inițiativa lui Mircea Eliade, care a și prefațat-o. Este singura carte publicată în timpul vieții (republicată la Ed. Roza Vânturilor, 1990) După moarte studenții îi adună cursurile și le publică: Curs de metafizică și Curs de istoria logicii, publicate postum de elevii săi, după notițele de curs.(Publicată în Buna Vestire, 1940.), Tratat de metafizică (Ed. Roza Vânturilor, 1999)Suferința Rasei Albe (Ed. Timpul, 1994).

Nae Ionescu era un metafizic și de acolo unde metafizica se unește cu religia.Simțea că viața  se dezvoltă în timp. Știa că timpul, timpul organic, este condiția realizării vieții și că tot în timp e dată ecuația și drama luptei de mântuire a omului. Condiția umană din perspectivă creștină a fost unul dintre subiectele predilecte ale filozofului Nae Ionescu încă de când își pregătea doctoratul în Germania. E drept că teza sa de doctorat   fusese axată pe critica pretențiilor identificării logicii cu matematica, a logisticii de a se considera un limbaj universal, că bibliografia ei cuprindea nume ca Russell, Whitehead, Bolzano, Hilbert ori Cantor, și că în final, Nae Ionescu evidențiase presupozițiile intuitive ale logisticii, ruinând astfel pretenția de fundamentare a priori a matematicii. Dar perspectiva în care știuse să înfățișeze problema era, fără nici o îndoială, metafizică (vezi vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare,)

Petre Țuțea spunea:George  Călinescu, faţă de Nae Ionescu, nici n-a existat; n-avea vocaţie filozofică nici cât un măturător. Nae Ionescu nu se măsura în vremea lui cu nimeni. Era el însuşi.