Inima mamei II
Luna ca un sloi de gheaţă în topire
Tristă aluneca pe cerul însorit,
Era vremea morilor ce măcinau iubire
Şi-a Cuvântului din sinele dorit.
Dar în lumea asta pe dos întoarsă
Băiatul ce-şi bea ziua în paharul cu vin
Îşi bătea adesea mama c-o palmă nervoasă,
Apoi îşi îneca răutatea-n pelin.
Într-o clipă cuvântul ucide l-a trăznit,
A luat cuţitul şi cu sete în mama a lovit,
Inima i-a luat-o din piept aruncând-o-n mărăcini,
Primăvara începuse să plângă cu flori de mălini.
În tufă sângele mamei a dat în floare.
Iar inima ei îngrijorată şi tristă l-a întrebat:
-Fiule, spune-mi sincer, te doare?
Răspunsul n-a venit şi inima mamei a înlăcrimat.
O, Doamne, ai grije de fiul meu
Se ruga inima din spinii fără nume,
Iar fiul înjurându-l pe Dumnezeu
A uitat de mama ce l-a adus pe lume
Şi de inima ei însângerând pământul.
În poem mai pulsează inima, Cuvântul.
Al.Florin Ţene
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania
Felicitări! E cuvântul cel mai sfânt!