Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.8 (140), August 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

LIMBA ROMÂNĂ RĂSTIGNITĂ ÎN BASARABIA (Reflecții, date, argumente)

Primit pentru publicare: 25 Aug. 2020
Autor: Valentin REABȚOV, Chișinău     
Publicat: 26 Aug.  2020
© Valentin Reabțov, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Motto: Limba română la sine acasă e o împărăție bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de o mie de ani înseamnă a o face din împărăteasă cerșetoare.
                                                                                        (Mihai Eminescu)

                          LIMBA ROMÂNĂ RĂSTIGNITĂ ÎN BASARABIA
(Reflecții, date, argumente)

Scriu aceste rânduri pe 23 august 2020, când se împlinesc 81 de ani de la semnarea odiosului Pact de „neagresiune” Molotov – Ribbentrop, care a adus atâtea chinuri populației dintre Prut și Nistru, consecințele căruia și astăzi nu sunt înlăturate. Și nu atât Pactul e de vină în comiterea acestor atrocități, cât Protocolul secret adițional la el.

De fapt, degradarea studierii limbii române, interzicerea folosirii ei în școli, administrație, biserică a început odată cu ocuparea acestui teritoriu la 1812 și numai în cei 22 de ani interbelici, când Basarabia a devenit parte componentă a României Mari, lucrurile s-au îmbunătățit.

În vara lui 1917, marele nostru poet Alexei Mateevici (27.02.1888 – 19.08.1917) scrie poezia „LIMBA NOASTRĂ”:
„Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată,
Un șirag de piatră rară
Pe moșie revărsată”.

Această poezie este un elogiu adus limbii române (fără ca numele limbii să apară explicit) și un îndemn pentru prețuirea ei.
Versurile, devenite astăzi Imnul de Stat al Republicii Moldova, au fost scrise de Alexei Mateevici, preot, în vara lui 1917, la Congresul Scriitorilor din Basarabia, unde s-a hotărât trecerea la alfabetul latin și multe reforme importante.

Mateevici este unul din cei mai reprezentativi scriitori români născuți în Basarabia.

Odată cu „eliberarea” de la 28.06.1940 s-a instalat o teroare  în toate domeniile. Despre unele din ele (deportările, lagărele de concentrare staliniste, foametea) am scris cu alte ocazii. Dar acum voi scrie, folosind și unele exemple personale, despre situația lingvistică. Limba română (sovieticii o numeau „moldovenească”) a fost afectată, din 1940 și până în 1989, extrem de mult. Deja în septembrie 1940, peste noapte, printr-o circulară de „sus”, a fost introdus caracterul chirilic (acest lucru mi l-a povestit tata, el fiind învățător și director de școală școală primară. Avea liceul terminat în 1939, vorbea din fragedă copilărie trei limbi – Româna, Rusa, Greaca și două însușite la liceu, Franceza și Germana).

În urma acestui act criminal, sovieticii au declarat că, la momentul „eliberării” din 28 iunie 1940, 76% din populația Basarabiei era analfabetă, dar, în fond, ei nu știau să scrie cu caracter chirilic. Și pentru asta se considera că ei sunt analfabeți! Multe „gogoașe” au lansat rușii: și că populația era săracă lipită pământului, și că populația murea de foame, că n-avea ce îmbrăca și încălța etc.

Cu vreo 45 de ani în urmă am fost martor ocular al unei discuții dintre două „eliberatoare”, care își aminteau cum atunci, când au sosit în Basarabia, timp de trei zile mâncau, și mâncau, și nu puteau a-și potoli foamea. Ne-au „eliberat” să ne fericească și să se sature, deoarece în URSS era jale cu produsele alimentare, chiar și dacă erau angajați publici și aveau unele înlesniri.

Dar să ne întoarcem la subiectul nostru. Suntem unicul stat, de fapt o așchie din trunchiul unei țări, care tot plutim prin apele tulburi ale istoriei și nu putem să ancorăm și să ne legăm de țărm, care avem Sărbătoarea Națională „Limba Noastră cea Română” (din 2013 această sărbătoare se omagiază și în România, dar noi cunoaștem cauza, adică de a ne susține). Și încă asupra unui fapt, legat de denumire, vreau să atrag atenția. Cum vin la putere cei de stânga (e greu să-i numești de stânga cu așa averi, pe care le-au acumulat din contul cetățenilor), antiromâni și filoruși, imediat partea a doua dispare și rămâne doar „Limba Noastră”. Iar în Găgăuzia ei sărbătoresc limba găgăuză. În timpul sovietic populația găgăuză a fost atât de mult îndobitocită și speriată că va veni jandarmul român (dacă va avea loc Unirea) și ei vor deveni argați la români și oameni de categoria inferioară, uitând de atrocitățile prin care au trecut și ei după 1940. Cu regret, aceste minciuni au prins rădăcini în solul fertil al manipulării și propagandei ruse. Este interesant că găgăuzii nici limba lor natală (pentru care, chipurile, au luptat după 1989) n-o cunosc. Au școli primare, gimnazii, licee, chiar și Universitate de Stat (întreținută din banii tuturor contribuabililor țării!), dar majoritatea studiilor se fac în limba rusă. Când discuți cu tinerii din Găgăuzia și-i întrebi: „De ce faceți studiile în limba rusă?”, ei răspund: „Dar ce vom face cu limba găgăuză aici, în  autonomie, cu vreo 27 de sate? Majoritatea vor pleca la lucru în Rusia, o mică parte în Turcia, iar cei care au „spate”, se vor regăsi în structurile statului”. Despre cunoașterea limbii române în autonomie nici nu vorbesc.

Trebuie menționat și faptul că absolvenții liceelor alolingve susțin BAC-ul la limba română, dar cunoștințele majorității lor nu rezistă criticii.

Desigur, lupta pentru păstrarea limbii române a fost grea și dificilă în Basarabia. Mulți au suferit din cauză că vorbeau o limbă literară „moldovenească” și erau etichetați „naționaliști”. Până la Perestroika lui Gogbaciov numărul școlilor cu predarea în limba „moldovenească” se micșora ori erau transformate în școli bilingve moldo-ruse și influențau negativ asupra procesului educațional.

Și un pericol mai evident și amplu este faptul că până în ziua de astăzi, adică pe parcurs de 31 de ani de la adoptarea legislației lingvistice la 31.08.1989, politicienii rusofili vor să acorde limbii ruse statut de a doua limbă de stat în Republica Moldova. O simplă întrebare: dacă pe parcursul a 31 de ani rusolingvii, care constituie circa 23% din întreaga populație a republicii, n-au însușit limba română, o vor  învăța ei? Sau va fi aceeași situație ca și până-n 1989?
Este clar, această categorie a populației nu dorește integrarea în societatea autohtonă și doar cer din partea băștinașilor respectarea drepturilor lor…

Îmi aduc aminte de un caz din anii de studenție, de prin decembrie 1970. Aceasta s-a întâmplat în căminul 5 al Universității de Stat din Chișinău, seara, pe la orele 22,00, câțiva studenți ascultam emisiunea „Pentru magnetofonul dumneavoastră”. Era o emisiune preferată de studenții basarabeni, unde puteam audia cântece interpretate de Celentano, Dalida, Adamo, dar și de Doina Badea, Dan Spătaru, Margareta Pâslaru etc. La un moment, ușa camerei se deschide brusc și, fără să spună „Bună seara!”, se apropie de noptiera mea, unde era tranzistorul VEF – Spidola, S.S. Guțul, profesorul de istorie a partidului, un șantist de peste Nistru și începe să strige, desigur, în limba rusă: „Ce acultați?”. Eu i-am răspuns: „Radioul”. De vreo trei ori m-a întrebat, iar eu îi răspundeam: „Radioul”. Atunci, enervat, a strigat: „Voi ascultați România!”. Și a ieșit din cameră. Relațiile dintre URSS și România erau tensionate (dar când ele au fost bune?). Și România era un dușman ascuns pentru Uniunea Sovietică. Aici, la Chișinău, nu se vindeau ziare, reviste românești și, de fapt, totul ce era românesc, era pus sub zăvor.

Peste câteva zile am fost chemat la secretarul organizației de partid al facultății, domnul Grinbaum, și admonestat. El mi-a spus: „Dumneavoastră nu ați știut când va avea loc Congresul 23 al PCUS, deoarece ascultați doar muzică, dar trebuie să ascultați și blocul de știri”. Am respirat ușurat, dar trei studenți din anul patru, care nu l-au salutat pe Guțul, care tot în așa mod a dat buzna în camera lor, vara au fost exmatriculați. Unul dintre acești studenți a absolvit facultatea peste nouă ani în loc de cinci…

Și încă la un fapt vreau să atrag atenția cititorului! În anii 60 ai secolului trecut, la Chișinău, în cartierul Botanica, era  o librărie care se numea „Meridiane”, unde se vindeau cărți în limbile străine, inclusiv în limba română. Noi, studenții, de acolo ne „înfruptam”. Dar prin 1970 secția de literatură română a fost închisă. La întrebările noastre „De ce nu se mai vând cărți în limba română?”, ni s-a răspuns: „Nu sunt cititori”. Cititori erau mulți și de asta se temeau cei de la cârma republicii…

Literatura română puteai s-o procuri la Odessa, Kiev, Leningrad, Moscova, de la magazinul „Drujba”, și chiar la Irkutsk, dar numai de la Chișinău nu…

La Chișinău nu erau aduși interpreți de muzică populară și ușoară, nu veneau teatrele din București, nu se difuzau filme etc. Probabil se temeau că moldovenii nu-i vor înțelege pe români…

Când, în august 1970, la Chișinău a venit renumita formație „Mondial” și a prezentat un concert la Teatrul Verde (avea o capacitate de peste șapte mii de spectatori), cei cărora nu le-a surâs norocul să procure un bilet au urcat în copacii din jurul Teatrului și de acolo, de sus, timp de peste două ore au vizionat și ascultat spectacolul. Legat de acest spectacol s-a mai întâmplat un caz, în septembrie, când ne-am întors la studii. Eu eram șeful de grupă și veneam primul în aulă, să o pregătesc de lecții. Și iată că, într-o zi, am întrat în auditoriu și pe tablă era scris: „Mondial și Noroc sunt frați!”. Am luat repede buretele și am șters inscripția. Consecințele puteau fi foarte grave pentru cei care au scris acele cuvinte. Securitatea îi găsea repede… Scriu aceste cuvinte peste 50 de ani, pentru prima dată…

Stau câteodată și mă întreb unde se termină ipocrizia unor politicieni proruși? Ei strigă că trebuie să mergem împreună cu Rusia, că ea ne este partenerul nostru strategic, că limba rusă e limba de comunicare interetnică (dar nu etniile comunică, ci indivizii!) etc., dar mulți deputați din PCRM și PSRM au cetățenie română. Și dacă ei pledează pentru „limba moldovenească”, atunci în ce limbă au depus jurământul de crdință față de România? Reiese că atunci când sunt în România, ei vorbesc românește, iar când sunt în Republica Moldova, vorbesc „moldovenește”? Păcat că nu e în viață nenea Iancu… Toți acești deputați nu doresc să schimbe afurisitul articol 13 din Constituția Republicii Moldova, chiar dacă există Decizia Curții Constituționale a Republicii Moldova din 5 decembrie 2013. Este interesant că mulți „români” cu actele în regulă se opun acestui fapt.

Cei care nu și-au însușit limba română ne dau lecții despre limba noastră cea română, menționând că limba moldovenească e mai veche decât cea română.

La un moment dat mi-a fost teamă că cititorii din dreapta Prutului ai revistei „LUCEAFĂRUL” nu vor crede în cele ce am descris eu, dar cu asta am trăit și cu asta continuăm să trăim.

Și un apropo. Foarte mulți ambasadori străini acreditați la Chișinău (din China, Polonia, Germania, Reprezentantul permanent al UE în Republica Moldova etc) ne stimează și vorbesc românește în cadrul diferitelor întruniri. Dar nici un ambasador rus n-a vorbit românește sau măcar să spună „Bună ziua!”. Credeți-mă că am avut posibilitatea să-i traduc, mai ales în cadrul diferitor intervenții la canalul de televiziune PRO TV Chișinău. Concluzia e simplă: ei nu stimează poporul nostru și încă mai susțin că ne sunt parteneri strategici… Dar cel mai grav e faptul că acești diplomați transmit mesajul populației rusolingve de a nu se încadra în societatea noastră, fiind un permanent focar de instabilitate. Și acest lucru se vede în cadrul scrutinelor electorale. La cele scrise de mine voi aduce un citat luat din Karl Marx: „Doar un oaspete, un idiot sau un ocupant care își impune propria limbă poate să nu cunoască limba țării în care locuiește”. Cine va dori să polemizeze cu mine, le propun să se adreseze întemeietorului marxismului…

Rușii au știut tot timpul să manipuleze, să mintă, să schimbe accentele. Și pe talibanii fundamentaliști ai moldovenismului primitiv îi rog să atragă atenția la două documente.
Primul: Nota Guvernului Sovietic din 28 iunie 1940, prin care se cerea retragerea administrației și armatei române din Basarabia, majoritatea populației căreia  o constituie ucrainenii (sic!).
Al doilea: Comunicatul TASS (porta-voce a Guvernului sovietic),  după parada militară de la Chișinău din  3 iulie 1940,  a menționat că, în Basarabia, majoritatea populației o constituie moldovenii. Așadar, în șapte zile majoritatea populației ucrainene a fost transformată în majoritate moldovenească. Iată așa Stalin forma noile națiuni.

Și, totuși, sperăm că limba română a prins rădăcini în Republica Moldova, pentru cei care constituie populația de până la 40-45 de ani. Astăzi deja nu mai folosesc „kitsch-ul” moldovenesc tinerii noștri. Și e un lucru bun!

Vreau să termin articolul cu două maxime: „Limba este întâiul mare poem al unui popor” (Lucian Blaga) și, respectiv, „Nu locuiești într-o țară, locuiești într-o limbă” (Emil Cioran).