Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.8 (140), August 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

“Misiunea noastră este să fim fericiţi!”

Primit pentru publicare: 24 Aug. 2020
Autor: Octavian URSULESCU
Publicat: 27 Aug.  2020
© Octaian Ursulescu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

“Misiunea noastră este să fim fericiţi!”, un interviu inedit cu Maestrul Eugen Doga

Acesta este titlul unei superbe apariţii editoriale, din seria celor cu care ne-a obişnuit doamna Lili Bobu sub egida Asociaţiei culturale “Regal d’Art” din Botoşani – ca de obicei o adevărată ediţie princeps, legată în pluş vişiniu şi pe prima copertă cu o nestemată de preţ, un cristal Swarovski însoţit de un rubin, cristal pe care este scrijelit cu mare artă pianul la care compozitorul a elaborat celebrele sale valsuri. Pentru că de această dată este vorba de un amplu interviu inedit cu maestrul Eugen Doga, din creaţia căruia, fiindcă tot am amintit de valsuri, este inclusă partitura lucrării pe care preşedintele american Ronald Reagan o aprecia drept “cel mai frumos vals al secolului XX”, “Gingaşa şi tandra mea fiară”. Această ediţie bibliofilă, apărută în colecţia “Regal de înţelepciune”, este deschisă de un minunat text aparţinând academicianului Nicolae Dabija: “Dacă ar fi ascultat muzica Maestrului Eugen Doga, Creatorul ar fi deschis Sfânta Scriptură astfel: “La început a fost Muzica… şi nu cuvântul”. Arta domniei sale – riposta dată zeilor”.

Parafrazând deloc întâmplător numele asociaţiei culturale pe care o conduce autoarea volumului (şi al tuturor celorlalte cărţi de referinţă în acelaşi format), Lili Bobu, dialogul este un adevărat regal – spumos, incitant, cu permanente racorduri la marea cultură, dar mai ales cu o profesiune tulburătoare de credinţă din partea muzicianului care a depăşit cu eleganţă şi energie creatoare graniţa celor 80 de ani: “Societatea noastră, din păcate, este poluată de o muzică mediocră, nemelodioasă. Eu sunt un romantic, îmi place romantismul, îl caut. Acum romantismul a dispărut şi din acest motiv nu mai scriu muzică pentru filme. Astăzi, filmul promovează vulgaritatea, violenţa, crima… iar eu caut romantismul, acea muzică menită să te înnobileze, să cureţe oamenii de toate elementele negative care îi împovărează, îi subjugă, ca o sinucidere latentă. Sper totuşi că filmul romantic va renaşte. Va veni şi pentru mine”. Eugen Doga, după cum se ştie, a semnat muzica la peste o sută de filme, cele mai cunoscute la noi fiind “Dulcea şi tandra mea fiară”, “Şatra”, “Anna Pavlova”, “Lăutarii”, “Maria-Mirabela”, din acest motiv fiind evocaţi cu nostalgie colaboratorii săi dispăruţi – Ion Loteanu, Ion Popescu-Gopo, Grigore Vieru. Chestionat în legătură cu inspiraţia, atît de contradictoriu caracterizată de diferiţi artişti, eroul cărţii este la fel de tranşant: “Inspiraţia este o scânteie… dar omul este resursa tuturor actelor creatoare, capabil să transforme scânteia într-o operă de artă durabilă. Muzica nu vine din deşerturi, pentru ea trebuie găsit un sol prielnic, o platformă potrivită. Inspiraţia e o energie acumulată, rezultatul unei munci reuşite. Nu înţeleg creaţia prin chinuri, cred în creaţia care-mi aduce plăcere şi fericire. Dacă eu sunt nefericit când compun, auditoriul va fi şi el nefericit când ascultă. Când creezi este ca şi cum ai merge în necuprins şi nu te poţi opri. Sunt convins că talentul e de la Dumnezeu”. În cuprinsul celor 130 de pagini aflăm o sumedenie de lucruri neştiute despre Eugen Doga, cum ar fi că a publicat volumul “Bijuterii nemuzicale sau spirala virtuală a timpului”, două cărţi… pentru copii şi că definitivează în prezent un amplu volum ilustrat de peste 400 de pagini, al cărui titlu provizoriu este “Meditaţii sau sclipiri pe marginea autografelor memoriei mele”. Cartea-bijuterie pe care o recenzăm în rândurile de faţă se citeşte pe nerăsuflate datorită abordării calde, familiare (Lili Bobu îl cunoaşte foarte bine pe artist, a organizat câteva evenimente în cinstea lui), fiind ocolit deliberat stilul academic, preţios. Aşa încât Eugen Doga răspunde cu plăcere provocării de a vorbi despre Chişinău (al cărui imn, intitulat “Oraşul meu alb”, îi aparţine), despre concertele omagiale prin care a fost sărbătorit la împlinirea a 80 de ani, despre satul natal, Mocra, unde n-a ajuns încă să cânte, dar speră s-o facă într-o bună zi, măcar în aer liber, sat în care a fost crescut cu dragoste de mama sa (al cărei chip îl descoperim într-un frumos portret), despre călătoriile în întreaga lume, dar mai ales despre adoraţia pe care i-o poartă lui Mihai Eminescu. De altfel compozitorul mărturiseşte că suprema fericire a resimţit-o pe parcursul elaborării baletului “Luceafărul”, pe care-l schiţase încă din 1971, dar l-a putut definitiva doar peste un deceniu, în clipa când Emil Loteanu i-a încredinţat libretul. Mai sunt evocate “Dialogurile dragostei” mistuitoare dintre Eminescu şi Veronica Micle, pe baza cărora au avut loc în urmă cu trei ani două concerte memorabile la Iaşi şi Botoşani, înafara compozitorului urcând atunci pe scenă soprana Alexandra Coman, tenorul Sorin Lupu, acordeonistul Vitalie Advahov, orchestra simfonică “Regal d Art” dirijată de Marius Hristescu. Aceste “Dialoguri ale dragostei”, cu poezii ale celor doi transformate în arii şi romanţe fascinante, fac obiectul celor două volume omonime, incluzând şi partiturile respective, lansate la Chişinău. De altfel, acest concept de concert, cu alţi protagonişti, a fost oferit publicului şi telespectatorilor TVR şi pe scena Festivalului naţional al romanţei “Crizantema de aur” de la Târgovişte, la invitaţia directoarei artistice Alina Mavrodin Vasiliu.

Ar mai fi multe de scris, dar nu are rost să povestim aici o carte care este ea însăşi o poveste pasionantă despre viaţa unui mare artist, cu reflecţii pe marginea muzicii,  a onoarei, a nobleţei, a destinului, a iubirii, a decenţei şi a respectului faţă de public. Şi cum orice basm este însoţit în mintea noastră de imagini fantastice, dialogurile dintre Eugen Doga şi Lili Bobu sunt ilustrate de excepţionale lucrări de artă plastică semnate de Mihai Cătrună, Ion Daghi, Doru Cristian Deliu, Ion Sulea Gorj şi Paul Surugiu-Fuego, acesta din urmă, colaborator muzical tradiţional al maestrului, cu o sugestivă pictură a casei părinteşti de la Mocra.