Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.9 (141), Septembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Aștept / Nu aștept în Est

Primit pentru publicare: 22 Sept. 2020
Autor: Octavia BUHOCIU, Botoșani
Publicat: 23 Sept.  2020
© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Aștept / Nu aștept în Est

Dimineața, la +10 grade, încă deschid larg ușa de la terasă.

Nu prea aștept dimineața când mă  voi mulțumi doar cu ferestre deschise spre grădină.

Aștept dimineața de vineri : Azi merg la concert în sală.

Aștept dimineața de sâmbătă /duminică : Azi e spectacol de teatru în sală.

Aștept ziua când R îmi va spune : Când treci pe la mine ? sau chiar : Când pot ajunge eu pe la tine ?

Aștept să văd, pe strada mea, copii și să le aud glasurile în special între orele 7,30-8, 12-13, 17-19 .

Aștept să-mi văd, revăd prietenii, unele rude nu numai virtual (trăiască tehnica, nu ?), ci în carne (unii au prins ceva kilograme …) și oase, cu sau mai ales  fără masca intrată în reflex de ceva vreme.

Aștept dimineața: Azi plecăm în excursie cu…. Până la…

Nu aștept să-mi dispară prea repede gutuile galbene, merele și perele coapte din copaci, strugurii din vie.

Aștept ziua în care « Zece negri mititei » să nu mai provoace atâtea dispute.

Aștept ziua în care să nu mai fim bombardați cu noutăți numerice Covid 19.

Nu am așteptat, dar a venit ziua în care am aflat că nici cotul nu mai este sigur pentru salut, cică ne apropiem prea mult , sub 1 metru !

Aștept ziua în care printr-o vrajă, decizie, sau cum s-o fi chemând, să dispară (cer prea mult?) nesiguranța, neîncrederea în cel de alături.

Aștept să dispară publicitatea auzită constant : Păstrăm masca și la joacă!

Aștept să trăiesc în bucurie, nu atât personală, cât mai ales comunitară. Nici bucuria personală nu poate fi deplină dacă în jur  e teamă, pesimism…

Aștept să nu mai joace busuiocul un rol olfactiv atât de important în casă : Îl simt sau nu ?

Aștept  să schimb orarul usturoiului în viața mea : masca purtată în societate îmi permite să-l mănânc oricând, chiar dacă merg la piață, la teatru, la concert, acum nu mai strâmb nasul nimănui…

Aștept să nu mai întăresc salutul, prin aglomerație, câteodată : Să știi că ți-am și zâmbit… pe sub masca !

Aștept să nu mai râdem cu subînțeles la replica din « Menajeria de sticlă » :

« -Vrei să te speli pe mâini ?

-Nu, Doamnă, m-am spălat la depozit. »

Capricii ? Adevăruri comode sau incomode ?

Toamna începe să aibă nevoie de mâneci ceva mai lungi.

Viitorul apropiat și în special mai îndepărtat ne vor lămuri. Cât de cât, dacă nu total.