Teodor Epure
STRĂMOŞII PLÂNG ÎN CERURI
Într-o seară liniştită cu-n aer parfumat
Pe trunchiul unui cireş m-am aşezat,
Un vânt rece s-a ridicat din depărtare
Şi în câteva clipe se făcu răcoare.
.
Adunându-mi toate gândurile învechite
Ce pluteau ca nişte bule de aer obosite,
Pârâiaşe de amintiri mi-au apărut,
În oglinda vieţii mele din trecut.
.
Sunt amintiri scrise în cartea vieţii
Ce s-au spulberat în roua dimineţii,
Nişte întâmplări prin sita memoriei trecute
Numai şi numai de mine ştiute.
.
Printr-un senin adesea parcă pluteam
Şi-n oglinda lacrimilor mele priveam,
Strămoşii mei dragi în ceruri mereu plângând
Când întunericul se aşternu pe pământ.
.
Cu carnea sfâşiată şi oasele sfărâmate
De casă, de copii nu-şi mai aduc aminte
Căci fierul repede prin trup trecuse
Şi în ei uitarea încet se aşezase.
.
Mulţi erau tineri dar nu ştiau s-o găsească
ŞI se înecau mereu,mereu în ceaţă,
Trupurile în ţărână s-au amestecat
Şi cu somnul pământului s-au adaptat.
.
În sângele lor se aude foşnind
O stea ca un copac tânăr înfrunzind,
Carul Mare încărcat de stele scârţâind,
O ploaie nesfârşită din ceruri coborând.
.
Îi aştept să revină într-o noapte vâslind
Prin valurile mărilor cristaline,
Împreună cu îngerii cerului zburând
Şi numai luna, singurul martor să le fie.
Similare