Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Reflecții despre pandemie

Reflecții despre pandemie

Trecem cu toții printr-o perioadă destul de dificilă. Dacă la început ne-a prins bine un repaus, deoarece prea eram ,,în priză”, acum parcă ne-am revenit cu această viteză, dar în cu totul în alt mediu, cel virtual. Ne-am reprofilat, învățând fel și fel de aplicație. Ce-i drept, unele asociații ne-am venit gratis în ajutor, oferindu-ne tutoriale și cursuri, alții au profitat, devenind mentori pe banii noștri, ceea ce nu mi se pare firesc să profiți de necazul oamenilor într-o perioadă așa de tulbure precum este. Ne-am îndepărtat fizic, dar nevoia de a ne apropia s-a putut face și prin intermediul acestei tehnologii.

Ne putem vedea fără mască, ne putem auzi, schimba idei, păreri, împărtăși experiențe de viață din pandemie. Locul tortului este luat de substituirea acestuia cu o fotografie, filmuleț, desen. Nu mai putem cânta la unison „La multi ani!”, dar putem să vedem un filmuleț în care cei dragi și-au dedicat din timpul lor, fredonând cântecul aniversar. Pentru a le face ziua mai frumoasă, atunci când am ore cu clasa mea, le dedic câteva minuțele, lăsând elevii să le creeze sărbătoriților ceva frumos pe jamboard. Au devenit atât de creativi și se bucură din plin de aceste clipe de creație, de dăruire și de mulțumire sufletească. O mămică s-a bucurat foarte mult, mai ales că sărbătorirea fiului ei era de după perioada de îmbolnăvire de COVID.

Acest virus SarCov-2 a schimbat percepția de viață a multora, fiecare, după resursele psihice pe care le-am dobândit de-a lungul vieții. Cred că suntem mai cumpătați, mai înclinați spre studiu, mai atenți, mai ascultători, mai disciplinați. În orice lucru rău există și o parte pozitivă. Poate este speranța, că altfel ne-am îmbolnăvi și am muri de supărare.

Am văzut o mai apropiere a părinților de copii. Erau părinți care habar nu știau de ce fac elevii la școală, iar când le spuneai, cuvintele parcă nu se apropiau de nivelul lor de înțelegere. Am văzut elevi care au prins mai mult curaj și au început să lucreze, să participe la ore. Poate datorită aplicațiilor felurite, poate că primeau un feedback imediat și aveau posibilitatea de a reface testul, poate datorită filmulețelor care explică fenomenele, greu de imaginat pentru ei, în condițiile în care laboratoarele au fost desființate pentru că materialele costă. Nu este mai simplu să desființezi ca să faci economie, decât să găsești soluții de finanțare? Reușești un timp să menții pe linia de plutire, dar când părinții rămân fără servicii, asociațiile sunt numeroase și finanțate de cunoscuții apropiați, când sunt atâtea cazuri sociale, copii cu CES, cărora le trebuie sprijin în permanență, de unde să mai răzbați, dacă nici statul nu te mai reprezintă? De unul singur nu poți face minuni, trebuie o echipă, trebuie timp, în condițiile în care ești inundat de hârtii și trebuie să răspunzi la normă, fără un studiu, fără o cercetare, nimic. Doar teorie, teorie și acolo să dea bine că altfel trebuie să te umpli de hârtii justificative.

Ca să le fac viața mai frumoasă, în calitate de dirigintă, le trimit câte un salut de „bună dimineața!”. Să nu credeți că mi se răspunde 100%. Sunt părinți care apreciază gestul, alții se gândesc la faptul că am timp…, dar nu este așa, deoarece în pandemie volumul nostru de muncă s-a triplat. Nimeni nu ține cont că noi, cadrele didactice mai avem și copii, și probleme și sarcini pe care trebuie să le îndeplinim în familiile noastre. Poate ești la doctor și postezi așteptând, poate îți aștepți copilul de la școală, poate încerci să-ți asculți copilul la teme și vrei să trimiți un mesaj de încurajare prietenilor de pe facebook sau whatsapp.

Cred că un cadru didactic are puterea de a se reinventa și din greul pe care-l ducem cu toții trebuie să ridice și moralul tuturor.

„Rău este cu rău, dar mai rău este fără rău”, spune un proverb și cred că se aplică cu brio în pandemie. Nu ne putem îmbrățișa, atinge, dar ne putem auzi, vedea, ceea ce este minunat.

Actuala generație este dependentă de tehnologie și pandemia, fără să vrea, a venit în întâmpinarea acestei dobândite nevoi. Profesorii au descoperit și lucruri uimitoare, prin autoperfecționare, din numeroasele tutoriale care au venit spre ajutorul lor. Am învățat  din tutoriale cum să realizez cărți electronice, cu imagini dinamice, cum să creezi diferite joculețe pentru ca elevii să înțeleagă mai bine noțiuni, fenomene, procese. Elevii au putut viziona filmulețe cu experimente care nu pot fi făcute la oră pentru că necesită materiale costisitoare, timp. Bineînțeles că nu se poate niciodată înlocui sala de clasă cu privitul activ pe dispozitive, dar nu stăm pe loc. Mintea noastră este în continuă mișcare prin diversitatea acestor aplicații prin care se creează conexiuni neuronale pentru a exista, a se dezvolta. Unii elevi și-au adus aminte de copilărie, rezolvând și creând puzzle, alții au început să rezolve teme, editând paginile și rezolvând exerciții fără a mai pierde timpul scriind. Ce-i drept, nimic nu se compară cu scrisul de mână, dar când ai n teme, poți să le rezolvi într-un timp mai scurt pentru a avea posibilitatea și de a te relaxa. Cei mai mulți și-au găsit mulțumirea prin rezolvarea unor exerciții la care feedbackul era imediat.

Chiar dacă pentru profesori volumul de lucru s-a dublat sau s-a triplat, nimic nu se compară cu vederea bucuriei elevilor care așteaptă cu nerăbdare noua lecție. Nici nu postez bine pe classroom lecția următoare (din timp, pentru că îmi iau toate măsurile să nu am surpriza de a rămâne fără internet, sau alte probleme tehnice), că deja mă anunță că de-abia așteaptă să-mi prezinte tema. Mă bucură mult faptul că le pot stârni curiozitatea de a căuta, de a descoperi lucruri noi! Cred că rolul profesorului nu mai este de a veni în fața elevilor spre a-și ține discursul, ci de a le facilita determinarea de a căuta, de a descoperi elevii înșiși lucruri noi. Din păcate, mai există astfel de mentalitate, dar societatea s-a schimbat. Nu mai sunt generațiile care să te asculte dacă nu le insufli această atitudine de a-i face pe elevi să te asculte. Aceste generații sunt bombardate de informații, de aceea tu ca profesor trebuie să le stârnești curiozitatea de a-și găsi cunoștințele precum un puzzle.

Orele suplimentare din fața calculatorului îmi sunt recompensate doar de mulțumirea sufletească a acestor scumpi copii! Pozele vorbesc de la sine. Sincer, dacă aș avea prin minune bucuria reîncarnării unei noi vieți, sigur, fără ezitare m-aș face profesor.

* * *

sparknews.ro/2020/12/14/scoala-online-profesoara-din-bacau-am-descoperit-in-pandemie-bucuria-copiilor-de-a-se-juca-cand-reusesti-sa-i-aduni-sa-i-unesti-faci-un-miracol/ 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania