TUDOR ARGHEZI,UN ZEU CUNUNAT CU NEMURIREA
Într-o seară adâncă de iulie
Undeva sus sub o ploaie de stele,
Un zeu cu nemărginirea s-a cununat,
Obosit, pe tâmpla argintie s-a culcat.
În liniştea nopţii sub lumina lunii
Mâna lui s-a stins ca un cântec al lumii,
De durere un neam întreg s-a cutremurat,
Codrii Gorjului frunzele şi-au scuturat.
În pridvorul casei de taină gătit
Cu ierburi şi păsări sub cerul liniştit,
Înnopta cu voievozi ce-au luptat pentru libertate
Şi cu cei ucişi la nouăsute şapte.
Târziu de tot când copiii intrau în vis,
El rămânea singur la masa de scris,
Nori peste munţi,plugari în câmpie,potrivea,
Stele vii şi cerbi între munţi aşeza.
Fără teamă cu sudoare a luptat,
Secolul cel mai zbuciumat l-a înfruntat
Iar în sângele lui mereu neliniştit,
Toate vremurile grele au trăit.
El n-a murit.S-a dus la domnul Tudor peste Olt
Şi la cei ai lui care au plecat demult,
Rânduiţi sub cruci,sub păduri şi sub ierburi
Ce se tot odihnesc de multe vremuri
Deschidem cartea,iar el cu noi va fi,
Cu noi şi cu cei de după noi va fi
El,cel cu gândul neclintit de furtuni
Măreţ cu poezia sa neatinsă de spini.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania