FÂNTÂNA CU CUMPÂNĂ

Cu multă atenţie m-am uitat într-o fântână
Şi-am văzut pe fereastra de apă caldă lumină
Zile-n şir cumpăna fântânii se mişcă-n sus şi-n jos
Pănă când cerul cu ciutura la suprafaţă este scos.

Intră-n vorbă cu oamenii şi le-aduce aminte
Că izvoarele sunt setea lor de puritate,
Zborul înseamnă coborâre-n adâncul cerului,
Dar şi înălţare în văzduhul pământului.

Fântâna ne povesteşte totdeauna în şoaptă
Întâmplări din viaţa noastră de altădată,
Mângâindu-şi pe uliţi toate izvoarele
Când se stinge tot mai puţin soarele.

Pe-o vale întinsă am auzit odată,
Izvoare ţâşnind din tainile pământului,
Trecând prin faţa unui lan de floarea-soarelui
Brăzdând-n lung şi-n lat câmpia îndepărtată.

Fântâna ne astâmpără nouă setea de cer
Pe care-l scoatem împreună cu apa din pământ
Căci nu ne putem sătura niciodată de cer
De lumina lui strălucitoare de argint.

Rolul ei este să-i tălmăcească pământului,
Ce spune cerul şi ce zice pământul cerului
Fântâna poate avea roluri diverse
Şi n-avem dreptul s-o scoatem la pensie.