Fiecare loc îşi are cerul său
Şi-un om care-l îngrijeşte mereu,
La noi în sat omul acesta sunt eu
Şi-mi place să privesc sus la Dumnezeu.

Atunci când soarele se afuma
Ca sticla de lampă din casa mea,
Cu un burete lună îl făceam,
Şi-n fereastră din nou îl aşezam.

Păsările sleite de zbor pe cer le aşezam,
Sub aripile lor un pod de lumină zideam,
Să poată zbura mai departe,
Tot înainte spre libertate,

Dimineaţa c-o nuia-n mână după nori umblam
Unde le era locul acolo îi trimiteam,
Ziua alte treburi executam,
De lustruitul soarelui mă-ngrijeam.

Când într-o iarnă ninsoarea nu venea
Pletele albe mi le despleteam,
Copiii cu sania să se dea
Bucuria lor vrăjit mă lăsa.

Cerul era pe mâini bune la noi-n sat,
Dar nu la fel peste tot s-a întâmplat,
În alte locuri ceru-n paragină l-am văzut,
Erau şi-acolo oameni dar ca mine n-au avut…