Primit pentru publicare: 26 Mart. 2022
Editor: Ion ISTRATE
Copyright: ©2022 Ioan Vasiu, ©2022 Dumitru  Buțoi, ©2022 luceafarul.net
© 2022 by Agata
Scopul publicării: promovarea și diseminarea informațiilor culturale.
Este exclus scopul pentru a obține avantaj pecuniar Revistei Luceafărul sau autorilor publicați.
NB
Conținutul acestei publicații nu reprezintă în mod oficial opinia revistei Luceafărul.net, a cărei unică responsabilitate este de a publica opiniile colaboratorilor ei. Răspunderea privind corectitudinea și coerența informațiilor prezentate, precum și eventuale consecințe revin autorilor, conform prevederilor legale.

DUMITRU  BUȚOI: ”Viața   mea   a   fost  un  labirint  de  iluzii  și  speranțe”

IOAN  VASIU : – Prietene  Dumitru  Buțoi,  pentru  început, spune-ne  te  rog  cine  ești  și  de  unde  vii?

DUMITRU  BUȚOI: – Sunt un om simplu, echilibrat  în tot ceea ce fac, mă străduiesc să mă adaptez din mers rigorilor cotidiene ale condiției umane, mai  pe scurt să trec neobservat printre oameni dar  să las urme cu un profund mesaj la contemplare și meditație, pentru că doar meditația ne mai poate salva prin prea îndelungata complicitate  cu singurătatea  și fascinația ispitei de orice tentație și nuanță. Vin dintr-o lume tulburătoare în care  copilăria și tinerețea mea au fost mistuite de flacăra unui timp la porțile căruia mi-am plătit cu conștiinciozitate cotizația de romantism. Am evadat din Regat și am poposit într-o primăvară  mai frumoasă ca oricând în comuna Periam, județul Timiș  ( știu că îți provoacă ceva emoție) furat de mirajul Vestului, dar și pasionat de fotbal, aici în Banat, ziua de duminică  era o adevărată sărbătoare. Aici am cunoscut oameni deosebiți și generoși în a  mă ajuta să mă dezvolt frumos și să devin util comunității. Eu am înțeles și m-am străduit ca măcar la rându-mi prin sport să le aduc în suflet un strop de bucurie. Cred că am reușit, am promovat cu Avântul Periam în elita județeană, am terminat  Liceul  real- umanist  la seral, cu examen de Bacalaureat  la Liceul din Sannicolaul Mare  în 1979. Pot spune, metaforic desigur, că de aici a început gloria mea locală în Banat și le mulțumesc tuturor celor ce au avut  inspirația să creadă în mine. 

 I.V. : – Ești un cunoscut  poet  și  jurnalist  din  partea  de  Vest  a  țării. Când  ai  debutat?

D.B.: – La doar zece kilometri  de Periam, o altă localitate, Variaș, era renumită în Banat  prin recoltele obținute, la grâu și porumb, dar va deveni cunoscută  și prin literatură. În timp aici, un grup de entuziaști și iubitori de literatură și artă au înființat la Căminul Cultural,  în 1975, Cenaclul literar artistic ,,Ana Blandiana” la care ocazional participam și eu cu creații proprii insipirate din lumea fascinantă a petrolului, o activitate nouă în imensitatea câmpiei de Vest. Menționez că această grupare a dat oameni de seamă în arealul cultural artistic al Banatului și nu numai: Ivo Muncian, Vlada Barzin, Neboișa Rosici, Dușan Petrovici,Tiberiu Arăzan, Nicolae Roșianu, Dumitru Buțoi, Cornelia și Ilie Gheran, Doru Arăzan, Mariana Anca și Alexandru Ioan Viorel Timoceanu, Valerică Vieriu, Cecilia Mocanu, Lucia Cociu.  Am debutat cu poezie patriotică în cadrul unor emisiuni derulate la Căminul Cultural din localitate de către Radio Timișoara. Accentuez poezie patriotică  pentru că la timpul respectiv nu puteai să fii decât patriot și nici astăzi nu mă pot dezice de patriotismul meu desigur de largă respirație democratică și europeană. Dar evoluția mea în timp a demonstrat că spre deosebire de alții am învățat ceva din filozofia lu Kant, Eminescu și Blaga. Autor a zece cărți de poezie, premiant la diverse concursuri și câștigător al Marelui Premiul  al Festivalului de creație literară ,,Lucian Blaga” din Sebeș -Alba, ediția 2020, sunt  argumente relevante, chiar dacă unii ,,cârcotași” mă privesc, cu  mânie , îi asigur că, din mediocritatea lor mă încarc și mai mult pozitiv. Editorial cu poezie am debutat în antologia ,,Cântecul adâncului ”1978, Petroșani, ca participant din partea Schelei de Petrol Timișoara la Concursul cu același nume, organizat de MMPG.( Ministerul Minelor Petrolului și Geologiei), la Petroșani. Ca ziarist  am debutat cu reportaj și însemnări în 1978 în ziarul Drapelul roșu, au urmat anii 1980, Scânteia tineretului, Munca, în calitate de colaborator permanent.

I.V. – Știu că ești de mulți ani editorul unei reviste. Vorbește puțin despre  publicația  respectivă.

D.B. : – Nu știu la care revistă  faci  referire, dar e simplu.  În 1983, am editat primul ziar de opinie muncitorească din România , ” Petrolistul” sub egida Schelei de petrol Timișoara, format A4,   8-16 pagini parțial color, ediție anuală până în 2015 când m-am pensionat. În 1993, prima carte despre istoria  petrolului în Banat ,,Oamenii aurului negru”, însemnări, reportaje, interviu etc. după care au urmat alte 5 cărți inspirate de  zonele Crișana- Banat, Teleorman.

”Luceafărul de Vest”,  continuă  de  fapt   activitatea cenaclului  literar Luceafărul , înființat în 1987 la Schela petrol Timișoara în prezența unor scriitori, poeți de la revista Orizont, cenacluri  literare din Sannicolaul Mare, Lugoj, Deta,Timișoara, la Sala polivalentă din Șandra. Eveniment  la care au participat și peste 100 de petroliști din zonele petroliere Variaș, Satchinez, Biled, care a fost și mediatizat în revistele  Orizont, Contemporanul și ziarele  Scânteia tineretului, Drapelul roșu și Petrolistul. Tot  în același an, în august  am organizat  la Șandra prima Tabără de creație și documentare într-o schelă petrolieră din România. Revista apare ocazional  până  în 1995, după care  datorită unor probleme, lesne de înțeles, apare doar semestrial. După 2015 când m-am pensionat , (am timp și mai dispun de ceva resurse financiare) , revista apare trimestrial cu 24 de pagini, format A 4 parțial color, are ISSN, fiind  editată sub egida Asociației Cultural-Umanitară ,,Luceafărul de Vest” Timișoara, persoană juridică.

I.V. De la care personalitate/personalități  ai  reușit să ,,furi” unele dintre  secretele  acestei  profesii?

D.B. Viața și educația sănătoasă primită de la părinții mei pentru care sărăcia  era o virtute și faptul că am avut șansa de a munci de la o vârstă fragedă într-un domeniu inedit, alături de oameni cu sufletul risipit printre oameni  și  prin presa vremii, m-a ajutat să ascult, să pot înțelege, să fiu răbdător cu cei nerăbdători, să pot prețui  rostul cuvântului rostit ori scris. N-am ,,furat” nimic de la nimeni, Dumnezeu mi-a dat înțelepciunea de a reține ceea ce a fost de reținut și apoi a discerne ce este mai bine, benefic pentru mine și semeni. M-am străduit să fiu totdeauna într-o comuniune cu fenomenul cultural-artistic și social, pentru că până la resemnare e doar un pas. Și totuși nu-i pot uita pe: Anghel Dumbrăveanu, Ion Arieșanu, Ion Jurca Rovina, Aurel Turcuș, Marian Odangiu, Eugen Dorcescu, Veronica Balaj, Ioan Vasiu, Monica Zvirjinschi, Dragomir Magdin, Lucian Avramescu, Ion Cristoiu, Pașcu Balaci, Nicolae Vasile, Ion Machidon, Grigore Mâinea, Luca Alexandru Codrean și nu în ultimul rând pe cel ce a fost președintele nostrula UZPR,  Doru Dinu Glăvan, oameni deosebiți în generozitatea lor.

I.V.: – Ce  satisfacții  ți-a adus  această  activitate?

D.B.: – Pentru poet, ziarist, jurnalist, ancorat în cotidian  și realitatea cu tot zbuciumul caracteristic unui  timp care se pare că nu mai are răbdare cu noi, cea mai mare satisfacție rămâne  pagina de ziar, cartea, care prin mesaj și emoție aduce bucurie în sufletul celor mulți și necăjiți și nu în ultimul rând momentul de socializare vizuală recentă ori amintirea că peste timp ai avut oportunitatea de a avea acces direct  la esență, la valorile din diverse domenii de activitate, cu care te poți mândri și tu că le-ai fost contemporan.

I.V.:  –  Filiala din Timișoara UZPR este destul de activă și te rog să spui ceva despre acțiunile mai importante organizate în ultimii ani.

D.B.: –  În august a.c. se vor împlini doi ani de când am primit spațiu din partea Consiliului Județean Timiș , în Complexul Maria Theresia Bastion din Timișoara, și acest spațiu a devenit în scurt timp  un veritabil centru cultural, frecventat de majoritatea membrilor filialei Timiș, dar și invitați din alte domenii, scriitori, poeți, istorici, oameni cu notorietate din viața culturală a Banatului.  Din păcate, aproape toate aceste evenimente sunt inițiate de Asociația Cultural Umanitară ,,Luceafărul de Vest” Timișoara, susținute de un nucleu de 15-20 de ziariști entuziaști și dornici de socializare și coordonate de mine în calitate de membru al filialei.  Simpozioane, lansare de carte, cenaclu literar, aniversări , avem înregistrate peste 50 de astfel de evenimente. Ceilalți ziariști care ar mai putea dinamiza activitatea filialei, poate și datorită vârstei, dar și a unor orgolii (ne)academice , par cantonați în presa vremii, n-au învățat nimic din sacrificiul tinerilor de la Revoluția din 1989. Încercăm să permanentizăm unele activități de referință: Oameni de seamă din Banat, Ziare și reviste , Ziariști din România, Poezia ca stare de spirit și altele de interes public general, în colaborare cu alte instituții și organizații civice, cum ar fi  Biblioteca județeană, MNADOR Timișoara (Mișcarea Națională pentru Apărarea Drepturilor Omului) președinte Remus Știr.

I.V.: – În afară de poezie și jurnalism, ce alte preocupări  mai  ai?

D.B.; –  Ca tânăr pensionar, după 45 de ani în slujba petrolului românesc, ce altă preocupare pot  avea  decât  să  scriu  o istorie sentimentală  a  acestei  lumi cotropită de fascinația aurului negru și condamnată oarecum la uitare. Mulțumesc  lui Dumnezeu, sunt sănătos, sunt suspect de fericit și mai pot merge în fiecare duminică la Arena din cartier să mai joc fotbal, am o echipă de Old boys pe care doresc să o înscriu  într-o competiție sub egida UZPR, e o provocare, sper să fie acceptată de  ziariști-jurnaliști, etc, iubitori  ai acestui sport. Mă mai ocup și de editarea Jurnaului Juridic, revistă de atitudine juridică, fondată în 2004, cu apariție trimestrială. Iar din 2018, apare în spațiul jurnalismului românesc revista VIP SENIORII, sub egida UZPR, tot ediție trimestrială, o revistă cu prioritate pentru generația vârstei a treia, ziariști, scriitori, poeți din țară și Diaspora. Toate publicațiile au ISSN. Dar cel mai mult timp l-am dedicat Proiectul Cultural ,,Eminescu, un vis în așteptare” ediția  2021-2022, un proiect de anvergură europeană, inițiat de Asociația Luceafărul de Vest, sub egida UZPR, care s-a bucurat de o participare surprinzătoare, peste 150 de lucrări primite din țară și Diaspora, pe secțiunile: poezie, poezie în grai, proză, eseu, epigramă, etc, cu tematică principală Eminescu. Datorită condițiilor sanitare, am premiat deocamdată participanții  de pe zona de Vest, prin gale festive, la Timișoara, Lugoj, Oradea, Deva, în scurt timp vom fi prezenți pe zona de Sud, București , Ploiești.

I.V.: – După  părerea  ta, mai  putem  spune  astăzi  că  presa  este a patra putere în stat ?

D.B.: – Bineînțeles că  putem spune dar ne mai aude cineva, mai interesează ? Asta este dilema veche și nouă. Atâta timp cât cineva de la înălțimea statului eșuat o consideră vulnerabilitate  e greu să mai avem puterea de a reacționa prin puterea cuvântului scris. Și mai mult decât atât existența presei print ca și libertatea de exprimare e dependentă de circuitul banilor de alte interese , dincolo de a fi  în slujba adevărului și dreptății. Statul ar trebui să se sprijine pe noi, pe ONG-urile cultural-umanitare-sociale și întreprinzătorii privați, pe cei care pun suflet și sunt cu adevărat în slujba oamenilor și produc bunuri de larg consum, prin  munca proprie și sponsorizați de SRL Bunica. Presa print este în real pericol, tehnologia și știința ca și alte surse de informare ne vor răpi bucuria de a mai lectura ziare, la o cafea ori șuetă, și ne vor trimite în curând  la arhive.

I.V. : – Ca jurnalist, cum ai trecut prin prelungita pandemie?

  D.B.: – Pentru generația noastră  pandemia a fost ca o condamnare la uitare prin izolare, dar cu poezia la rever am sfidat pandemia. M-am străduit să respect regulile impuse și chiar cu masca pe figură am organizat o serie de evenimente și am scris  inspirat de COVID 19 o carte anti pandemie ,,Dumnezeu s-a supărat pe noi” lansată la Timișoara și Lugoj în 2020. Izolarea  mi-a dat posibilitatea  de a lucra în liniște la un nou proiect pe care în curând îl voi propune în dezbatere. Universitatea vârstei a treia VIP SENIORII, sub egida UZPR, un proiect de suflet prin care să putem învăța permanent, să socializăm împreună, să putem îmbătrâni frumos și activi.
Despre celelalte efecte ale pandemiei, directe ori colaterale,  mă abțin  să fac  unele comentarii, au fost în spațiul mediatic și nu numai tot felul de păreri, poziții tot mai controversate, din care eu, ca un cetățean vaccinat cu ambele doze n-am înțeles prea multe.

I.V.; – Dacă ai putea da ,,Roata” vieții înapoi, ai mai alege jurnalismul, sau o altă profesie?

D.B.: – Desigur, cu înțelepciunea de-acum n-aș mai face anumite lucruri, aș fi mult mai precaut. M-am născut în patria aurului negru, la 9 km de Ploiești și vreo 5 km. de Râfov, de prima sondă de unde s-a extras țiței în 1857. N-am putut trăda la timpul respectiv , 1965-1974, și continuat în Banat  până în 2015, preocuparea fraților mai mari, a rudelor apropiate, de a deveni și eu petrolist.  Destinul m-a călăuzit pe drumul cel  bun și după 40 de ani în slujba ,,extracției” am devenit unul dintre oamenii de aur ai aurului negru. Muncind printre oameni minunați, sub cerul liber, pe arșiță și ger, zi și noapte am deslușit în eroismul lor, faptul că despre fascinația petrolului, trebuie să scrie cineva  și  gândind că tot un prahovean, Geo BOGZA, a scris despre lumea petroliștilor, am început să trimit  la ,,Drapelul roșu” (1978-1989) știri, însemnări, reportaje, portrete, din imensitatea Câmpiei de Vest. Mi-au  fost acceptate și publicate ca materiale inedite dintr-un domeniu pe care puțini îl cunoșteau. Au urmat ziarele,, ”Munca”  și  ”Scânteia tineretului” și celelalte cinci cărți cu iz aromatic. În paralel scriam și poezie. 

Așa am devenit colaborator permanent și ziarist într-o Uniune care mă onorează și în tot ceea ce   fac  mă  străduiesc  să  fac  lucruri frumoase, demn de  prestigiu pe care mi-l conferă breasla ziariștilor/jurnaliștilor români. Profesia aceasta de a  fi  în slujba cetățeanului, comunității, prin cuvântul scris  ori  vorbit  nu  este  o  preocupare  temporară, ci  una de cursă lungă, care cere sacrificiu  și  vocație. Prin  pagina  de ziar  poți  fi  benefic  semenilor prin dimensiunea sufletului, prin esența lucrului bine făcut ,dar și intransigent față  de cei ce nu înțeleg că nu  prin cuvântul forței vor învinge ci doar prin forța cuvântului pe care noi le-o impunem în spirit constructiv. Trăim într-o lume dramatică ,,fără cinste, fără gramatică” și  totuși  rămân  un  optimist ponderat  și mă   tem că voi  muri  spiritual  mai  sărac  decât  m-am  născut  și  mai  trist  cu  o primăvară  în  care războiul  ne  bate  la  ușă,  pentru  mine  viitorul  moare  în  fiecare  zi.

                                  Interviu  consemnat  de Ioan Vasiu/ UZPR