Debut literar. ,,Atâta toamnă…”, de Mihaela Ciubotariu

S-a scurs atâta toamnă, iubite şi mă doare,
trec ceţuri învelite-n chiciuri argintii,
sub nuci iarba se vaită-n rafale colilii
şi norii gri învaţă tăcerea să-mi măsoare.

cocorii nu mai zboară pe tencuiala crudă
a cerului nătâng, de ploi pe veci supus,
doar roata sevei moarte, cu liniştea în sus,
se-ntoarce spre ţărâna ce gâlgâie a trudă.

păsări nedormite se-ascund în ramuri goale
şi-n fiecare frunză e un enorm prăpăd,
mi-e foarte frig şi-atunci când nu te văd,
simt spaime de gutui imparţiale.

nopţile-s lugubre şi înghit lumina,
peste ochi m-apasă norii trecători,
te iubesc prin ploaia cu degete de sfori,
între gât şi umeri, apasă toată vina.

s-a scurs atâta toamnă şi-n mine e măcel,
mi-e întuneric veşnic parcă şi-n amiază,
când tristeţile prin porii mei nechează,
c-o iarnă fără nume cred că te înşel.

îţi scriu ninsori şi mă semnez cu sânge,
vai câtă toamnă inima îmi frânge !