Umbra toamnei peste tot se risipeşte,
Aerul proaspăt,rece nu mă clinteşte,
Soarele urcă leneş prin pânza norilor,
Păsările se pierd în pâcla orizonturilor.
E anotimpul cu ochii lui galbeni şi mari
Ce respiră-ntotdeauna numai culori,
Împrăştie-n văzduhul străveziu arome,
Croncănitul cocorilor peste tot se aşterne.
Îi simt respiraţia-n frunzişul copacilor,
În leagănul cerului şi-n adâncul pământului,
Frunzele ţipă în aer,nu vor să moară,
Parfumul strugurilor copţi mă doboară.
O ploaie de mere coapte ce pe ramuri atârnă
Îmi farmecă ochiul,mintea îmi încântă,
Adierile de miresme din livezi
Rămân pe ramuri mereu ascunse,nu le vezi.
Visez cu ochii scâlciţi-n albastrul cerului
Că mă bucur de darurile pământului,
Şi sunt mândru că toate acestea rodesc
În frumuseţea pământului românesc.
Las toamnei spaţii largi pentru a exista
Fiindcă ea face parte din viaţa mea,
Şi-mi râd ochii căutători de frumuseţe
A locurilor minunate cu valenţe.
Strâng în pumni ţărâna din pământul roditor,
Aştept recolte mănoase-n anul viitor,
Căci timpul mă pândeşte cu ochi de sticlă
Şi mă tot mir cât de repede circulă.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania