El. S. Ionițescu

Importanța Folclorului…?

Folclorul nu este o manifestare naivă, rudimentară, a sufletului țăranului, el este în primul rând viață spirituală. Reflectă viața autentică, este Artă. Arta autentică mustește de viață. Nu întâmplător Bob Dylan – considerat expresia sufletului american, creator de folk-rock, – în plină epocă rock avea sa declare că nu se identifca total cu acesta întrucât, dincolo de ritmurile-i afascinante, îi lipsea ceva: sufletul, spiritualul. Pe care Dylan l-a căutat și l-a găsit „pe străzi”, deseori în folclorul afro-american… Și-a permis să sfideze șabloanele, nepăsându-i de opiniile criticilor. Curajul său a fost răsplătit cu Premiul Nobel pentru literatură oferit lui cu motivația: „pentru că a creat noi expresii poetice in cadrul  marii tradiții a cântecului american”.

Folclorul s-a dovedit a fi una din cele mai zdrobitoare mărturii ale existenței și persistenței poporului român pe aceste meleaguri și mai ales pe teritoriul fostei provincii Romane – Dacia. 

După unirea Ardealului cu România, compozitorul Béla Bartók publica un studiu despre românii din Hunedoara. Fu acuzat de către autoritățile de la Budapesta de înaltă trădare, de lipsă de patriotism, de filoromânism… Genialul compozitor maghiar recunoscuse și făcuse cunoscută întregii lumi valoarea folclorului românilor din Transilvania. Ceea ce – după 1918 – echivala cu o propagandă filoromânească. Implicit se trăgea concluzia că populația majoritară în Ardeal era țărănimea română, adevăr care trebuia ascuns. Cu mult entuziasm și multă seriozitate în cercetarea muzicilor țărănești, Bartók invita la o acțiune comună, internațională, de cercetare și valorificare a comorilor culturii tradiționale.
Omul simplu crea din nevoia de a comunica, de cele mai multe ori cu ceilalți dar și  cu el însuși, cu Natura, cu Universul. Cum să reziști… dacă nu faci haz de necaz, pare a spune înțelepciunea populară. Și hazul de necaz nu prea se face de unul singur. 

Ca să spunem cu Mircea Eliade… noi recunoaștem timpul profan al Istoriei (devenirea noastră…) dar aspirăm dintotdeauna să ne proiectăm în timpul mitic, adică în momentele în care suntem cu adevărat noi înșine. Suntem „acasă”, aș zice. Momente reprezentate de ritualuri și activități umane esențiale. Într-o perioadă a anului trăim colindarea de Crăciun ca un moment magic în care recunoaștem Nașterea fiecăruia dintre noi. Iar cu Urătura glorificăm Arătura, adică munca noastră cea de toate zilele care ne-asigură hrana, bunăstarea, libertatea… 

Cu mulți ani în urmă, îmi făceam stagiul pe plaiurile Bisocei, într-un sat, în pădure. La inspecția pentru Definitivat am predat la clasa a VIII-a Plugușorul. Textul (din Bucovina) era în manual. Acolo în zonă nu prea mai erau tradiții și obiceiuri de Anul Nou. În sat era electricitate dar în școală, nu. Aveam un radio-casetofon pe care mi-l adusese cineva din Germania. Am înregistrat de la Radio urătura aceea din Bucovina și le-am pus-o la lecție… Mai înainte făcusem cu copiii o culegere de folclor. Un caiet de 200 de pagini, îl dădeam la fiecare să scrie ce culege, de la cine etc. Rudele lor mai în vârstă știau mai ales descântece și strigături din timpul horelor. Oricum, fiecărui copil care reușea să  găsească ceva îi dădeam nota 10 la Română. Incredibil pentru ei! Oricine putea să ia 10 la Română! Zece la Română pentru ceva care…?! Da, nu era în manual, nu era în planul de învățământ, nu era o lecție de învățat. Ce era…?

Reînviind în suflete curiozitatea pentru marea noastră tradiție, avem șansa de a ne regăsi în valorile ei profund umane: pasiunea comunicării și spiritul umorului pe care l-am cam pierdut. Și așa… poate că într-o bună zi vom crea noi expresii poetice pe linia neprețuitei noastre tradiții.

COLINDĂ

Culeasă în decembrie 1970 din Vlădeni-Vale [oficial Vlădeni-Deal], com. FRUMUȘICA, jd. Botoșani de la Profira IONIȚESCU, 85 ani, care a spus că aceasta se poate colinda atât în ziua de Crăciun cât și în ajunul Anului Nou. 

Sculați, sculați boieri mari
Sculați voi români plugari
Că nu-i timpul de dormit
Ci-i timpul de-mpodobit
Cu aur și cu argint.
Nu vă vin cu niciun rău
Vi-l aduc pe Dumnezeu.
Dumnezeu adevărat,
Rază-n stele luminat.
Dumnezeu e mititel,
Curge mirul de pe el.
Fașa-i albă de mătase
Dăruită de la nașă
Și scufia de bumbac
Bătută cu diamant.
Și șitoarea curcubeu
C-așa-i dat de Dumnezeu.

Busuioc bătut în masă
Rămâi gazdă sănătoasă!
La anul când voi veni,
Să vă găsesc bucuroasă
Și cu turmele de oi,
Cu coșar de păpușoi.
Hopuri-hopuri, hopurele
La mulți ani cu floricele,
La mijloc o stiblă de busuioc
Să vă dea Domnul noroc
Și-un porumb frumos leit
Ce-i de la Apus venit.
La anul și la mulți ani!

Culegător: Elena SPIRIDON, studentă
Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași. Decembrie 1970
Colinda face parte din ARHIVA DE FOLCLOR A MOLDOVEI ȘI BUCOVINEI. [Arhiva Prof. Vasile Adăscăliței, catalogată online la Biblioteca Județeană „Spătarul Nicolae Milescu” -Vaslui].
Cu mulțumiri pentru colaborare cercetătoarei Adina Hulubaș de la Academia Română, Filiala Iași. 

URĂTURĂ VECHE  

Aho, ahoo!
Noi plugarii modoveni
N-am uitat di obicei.
Dar acuma, scumpă gazdă,
Pusei plugul nostru-n brazdă
Sfânta cruce să ne-ajute
Ca s-avem bucate multe.
S-a sculat în vremi trecute,
Când purta războaie multe,
Un împărat traian
Cu numele Ștefan.
Brazdă neagră răsturna
Și sub brazdă semăna
Grâu frumos cu bob mașcat
Pe atunci ne-podzolat.
Și-a crescut frumos-minune,
Nalt și fără de tăciune.
Noi, urmașii lui Ștefan
Tragem brazda jos în lan.
Într-o țarnă ca un crin
Tragem brazda în deplin.
Într-o țarnă ca un rai
Tragem brazdă jos pe plai.
La ureche clopoței
Roată, roată, măi flăcăi,
Hăi, Hăăăi!

Că Traian așa a spus
Pe aici când ne-a adus:
Să arăm să semănăm
Obiceiul să-l păstrăm
Și dușmanilor să dăm
Cimitire de doresc
Pe pământul românesc.
Sfântă-i urma plugului,
Groasă-i roada jugului.
Toți mănânc’ din urma lui,
De la popă la vlădică
Toți din urma lui mănâncă.
Împăratul cât de mare
De la plug cere mâncare,
De la sapă, de la plug
A crescut mare și lung.
Cu opinci încălțate
De mâna lui lucrate
Și nojițe împletite
Tot de-o mână făurite
Dar astăzi de porc, crestate,
Cu muc de lampă legate.

’Nainte, spuneau bătrânii,
Se făcea mai multă pâine,
Câmpul era mai mănos
Grâul creștea mai frumos.
Dar de la o vreme ’ncoace
Nici recolta nu se face,
Apa-i prin fântâni sacată
Și religia stricată
Erau mai puține boale
În păsări, oi și animale.
Vite multe prin ocol
Podul nu suna a gol.
La ureche clopoței,
Înc-o dată măi flăcăi
Hăi, hăăăi!

În zămnicul de sub șură
Butoiul cu murătură
Și putina cu untură.
Rachiul 5 lei sângeapu’,
Fetele-și cheptanau capu’,
Țeseau pânza cu migală,
Nu se da’ cu rumeneală.
Azi și babele prin sate
Poartă coc şi-s pieptănate.
Flăcăii erau flăcăi,
Nu ca azi nişte țingăi.
În câşlegi şi postul mare
Suna satu’ din fanfare.
Nu ca astăzi tranga, tranga
Cu gândul la malagamba.
Iar bătrânii vrednici, tari
Chiar la şaptezeci de ani.
Azi la patruzeci de ani
Mai că nu faci nici doi bani.
Iar prin casă gospodina
Nu sta’ cum nu stă albina.
Nu se căina de şele,
Nici de alte socotele.
Dar astăzi când se mărită,
Îndată o vezi uglijită,
Întruna tot oftează,
Hai bărbate, hai la rază!
Cum o ia de la părinţi,
Hai bărbate, pune-mi dinţi!
La ureche clopoţei,
Înc-o dată măi flăcăi!
Hăi! Hăăăi!

Culegător: Gheorghe CHIHAIA din Vlădeni-Deal, com. Frumuşica, jd. Botoșani.
Urată de către Ana BLANARU în noaptea de Anul Nou [prin 1980] la geamul casei familiei Ana şi Gh. Chihaia din Vlădeni-Vale [oficial: Vlădeni-Deal], com. Frumuşica.