Gândul îmi umblă hoinar şi se-ntoarce neîncetat
La acea lume minunată din al meu sat,
Cu oameni ce torc istorie din caiere
Şi-şi petrec viaţa după pravile ancestrale.
E satul unde inima anilor vibrează,
Peste tot razele soarelui scânteiază,
Bogăţii imense străbunii au adunat
Duşmanii periculoşi i-au îndepărtat.
Văd casa părintească,leagăn de amintiri,
Bulgări de lumină cu înalte sclipiri,
Văd gutuii cu fructele de culoarea mierii,
Îmbătând cu miresme aerul serii.
Văd locuri şi uliţi cu case luminoase
În jurul cărora roiesc plăsmuiri spumoase,
Văd chipuri care mi-au mângâiat privirea,
Şi m-au ajutat să fiu om în toată firea.
Văd copiii zgomotoşi şi bătrânii satului,
Văd bogăţia verde din curtea vecinului,
Ascult cuvintele pline de savoare
Din balade şi poveşti cutremurătoare.
N-am uitat uimirile,întrebările
Acelea ce păreau anapoda pentru cei mari,
Lăsându-mă întotdeauna fără grai,
Căci destinul le-a păstrat în toate vremurile.
Similare