• Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din Ionăşeni
  Autor: Elena CHIPONCĂ
  © Elena Chiponcă
  © Revista Luceafărul (www.lucafarul.net)

___

Această biserică, numită şi „din livadă” sau „de la curte”, din satul Ionăşeni, comuna Truşeşti, judeţul Botoşani, a fost construită în mijlocul satului, în chiar centrul administrativ, militar şi fiscal de la acea vreme.

• Încă din prima jumătate a secolului al XIV-lea, în această parte a Moldovei trăia cunoscuta familie de boieri cu dregătorii domneşti Balş. Conform genealogiei dotate cu steme a familiei, întocmită şi aşezată pe suport de Constantin Leondari, pentru a fi „uric de întăritură şi hrisov, lămurită dovadă şi vecinică adeverinţă”, acoperind perioada dintre secolul al XIV-lea şi începutul veacului al XIX-lea, această familie stăpânitoare şi peste Ionăşeni a ctitorit prima biserică a satului.
• Biserica a fost târnosită la „20 februarie 1684”, iar stăpânul satului era pârcălabul de Dorohoi Ionaşcu Balş. Acesta a fost primul Balş care a stăpânit tot satul şi e firesc ca tot el să fi construit şi prima biserică trainică, de lemn, din Ionăşeni. După ce „a fiinţat aicea 48 de ani”, fiind schit de călugări, aceştia au fost strămutați de „stolnicul Vasile Balş în anul 1732, la 4 km de sat, spre Suliţa, la Schitul Cozancea, înzestrându-i cu aceeaşi suprafaţă de teren de cultură, fâneaţă şi pădure. Schitul Ionăşeni a rămas biserică parohială pentru cei peste 70 de locuitori stabiliţi în jurul său”.
• Având în vedere că primul preot menţionat în documente a fost „părintele Lupul, martor la o vânzare în anul 1643 iulie 24”, putem concluziona că înaintea acestei biserici a existat cu siguranţă pe acel loc o alta, probabil mult mai mică, construită din materiale care se găseau din abundenţă în zonă, împletituri de nuiele pe furci din lemn lipite cu lut, şi acoperită cu stuf.
• În jurul acestui lăcaş, a existat primul cimitir al satului, care, după construirea Bisericii cu hramul Naşterea Maicii Domnului („din deal”) de către paharnicul Constantin Balş, în anul 1776, a fost înfiinţat un nou cimitir în jurul celei din urmă.
• La 20 iulie 1945, în urma cercetărilor efectuate, profesorul Dumitru Constantinescu de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi a constatat: „Biserica de la curte am găsit-o prădată; o mână pioasă a adunat cărţile de rugăciuni împrăştiate în grădină, ducându-le la Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului din cimitirul de la marginea satului, spre Măşcăteni”.
• Studiind biserica şi cărţile găsite, fără a stabili care dintre ele au aparţinut Bisericii cu hramul Sfântul Dimitrie şi care celeilalte, acelaşi cercetător a cules mai multe însemnări.
• – În altar, pe piciorul sfintei mese, în partea dinspre uşile împărăteşti: „Această bisăr[i]că este făcută din lemn de străbunu[l] mieu. Şi am prifăcut-o eu, Vasili Balş, spăt[ar], Catrina, soţul mieu [şi] Grigori, fiul mieu. 1827 iuli[e] 18. Eu, Simion Vârlan, am săpat”. Vasile Balş era fiul lui Sandu Balş, nepot de frate al lui Constantin Balş, nepot de tată al lui Andrei Balş, strănepot de tată al lui Vasile Balş şi stră-strănepot de tată al lui Ioan (Ionaşcu) Balş, primul ctitor.
• Analizând spiţa de neam dotată cu steme a familiei Balş din anul 1813, credem că biserica de la curte ar putea fi opera inginerului şi arhitectului austriac Johann Freywald, care a colaborat cu familia Balş 4-5 ani, cu atât mai mult cu cât însemnările din 1810 ale lui Ionaşcu Balş, fiul vornicului Iordache Balş, atestă că Freywald a încasat de la Bălşeşti însemnate sume de bani.
• Lucrările de refacere a bisericii se încadrează în concepţia epocii, fiind realizate prin dărâmarea totală a fostului edificiu şi reconstrucţia altuia pe vechea temelie, folosind, pe alocuri, bârne din biserica iniţială. Putem afirma că şi catapeteasma cu icoane lucrate în peniţă ar putea fi tot opera specialistului austriac, întrucât el a realizat, cu un talent artistic dovedit în miniatura din frontispiciul genealogiei, şi stemele familiei Balş. „Freywald a fost ajutat, eventual, de fiul său Julius, specialist în acelaşi domeniu, care a contribuit şi la construirea altor biserici”.
• – Într-un triod cu începutul rupt, la pagina 24: „Această carte este a bisericii din Ionăşeni, cumpărată cu 7 lei din târgul [I]Eşilor, în zilele luminatului domn Grigore Ghica vo[i]evod, în al treilea domnie a Mări[e]i Sale, la le[a]t 7241 [1733] iulie 20. S-au scris Constantin Balş”.
• – Într-un penticostar căruia îi lipseşte începutul, dar care are la sfârşit anul 1743: „Are toată slujba ce să cuvine de rând până la Duminica Tuturor Sfinţilor ş[i]-au cumpărat-o cu 14 lei din Bucureşti Iordache Balş [fratele lui Constantin Balş] ş[i]-au dat-o bisericii din Ionăşeni. Iar cine ar fura-o sau ar lua-o făr-de voia noastră să fie blăstămat şi ne[i]ertat de Domnul Dumnezeu, de Maica Sfinţiei Sale, de 12 apostoli şi de 318 părinţi de la Nicheia. Să aibă parte cu trecletul Arie, să aibă tremurul lui Cain şi bubile lor, Herul, p[i]etrele să putrezească şi să s[e] răsipească, iar trupul să ste[a] întregu. Să fie blăstămat şi ne[i]ertat şi de mine. Amin. Şi am scris eu, Iordachi Balş, ca să să ştie. În zilele pre[a]luminatului nostru domn Co[n]standin Mihail Racoviţă vo[i]evod, când au venit de la Bucureşti domn în Moldova, la vele[a]t[ul] 7265 [1757] mart[ie] 30”.
• – Într-un penticostar rupt, fără început şi sfârşit: „Această carte am cumpărat-o cu ai mei bani eu, [i]eromonah Macarie, stareţul de la Schitul Preuteştilor, şi am dat-o preotului Ghiorghiţă, gineri-mieu, pentru pomenire[a] sufletului mieu şi a lu[i] tot neamul nostru. Iar cine ar lua-o sau ar fura-o să fie ne[i]ertat în veci. Pentru credinţă am iscălit eu, [i]eromonah[ul] Macarie, să s[e] ştie. 7264 [1756]”.
• În anul 1756, în această biserică slujea preotul Ghiorghiţă. Acest penticostar a fost, potrivit următoarei inscripţii, revândut: „Eu, Grigore Talpă, am cumpărat-o cu banii mei de la zosmalu[l] Ştefan din t[ârgul] din Băceşti şi am dat-o la biserica noastră în Tâlhăreşti, ca să fie pentru pomenire[a] noastră, cari am cumpărat, în zilele Mări[e]i Sale Constandin Dum[i]tru Moruzi vo[i]evod, domnul Moldovii la anul de la H[risto]s 1781 aprilie 1. Iar cine ar înstrăina-o sau [ar] agiuta-o să [o] fure [să fie] blăstămat şi ne[i]ertat de pre[a]curata maică şi [de]cei 318 părinţi de la soborul Necheiei şi să fie ne[i]ertat şi de păcătosul de mine Grigorie”.
• Nu se ştie prin ce împrejurări penticostarul a ajuns din nou la Ionăşeni, unde a fost găsit de profesorul Dumitru Constantinescu în anul 1945.
• – Într-un struţier rupt: „Această carte, care are slujba pătimirii patimilor Domnului nostru I[sus] Hr[istos], am cumpărat-o din Bucureşti ca să fie la biserica din Ionăşeni. Iar cine ar fura-o sau ar lua-o făr-de vo[i]e noastră să fie blăstămat de Domnul Dumnezeu, de Maica Sfinţiei Sale şi de 318 [oteţi] de la Nicheea. P[i]etrele şi fierul să putrezească, iar cel ce-ar tăgădui-o să fie ne[i]ertat şi blăstămat şi de mine în veci. Amin. Să aibă tremurul lui Cain, bubele lor şi lăcaşu[l] lor. Să fie cu trecletul Arie. Am scris eu, Balş, ca să s[e] ştie, la vele[a]t[ul] 7266 [1758] ap[rilie] 1”.
• După cum am mai amintit, în anul 1776 a fost construită Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului, unde s-a stabilit şi noul cimitir. Slujbele se ţineau la ambele biserici, întrucât, „în anul 1772, la Ionăşeni erau patru duhovnici”, iar, „în 1774, trei preoţi: Manoli, Grigori şi Neculai”. Satul Ionăşeni era lipit de cătunul Rugoşănii, populaţia fiind numeroasă, iar bisericile mici şi neîncăpătoare. Aşa se explică şi inscripţia următoare, de pe un triod tipărit la Râmnic, în anul 1777, pe care, cu siguranţă, paharnicul Constantin Balş l-a cumpărat ctitoriei sale: „Această carte am cumpărat-o cu 15 lei eu, Constantin Balş, fost mare pah[arnic] în zilele pre[a] luminatului domnul[ui] nostru Constantin Dimitrie vo[i]evod, la vele[a]t[ul] 1780 iun[ie] 20, şi am dat[-o] pentru pomenire a sufletului meu la această biserică. Iar cine s-ar ispiti să o [iei]e sau s-o fure să fie afuresit şi blăstămat de Domnul Dumnezău, de pre[a] curata lui maică, de cei 12 apostoli şi ucenici şi de 318 părinţi de la Nichee[a]. F[i]erul şi p[i]etrele să putrezească şi să se risipească, iar trupul acelu[i]e să ste[a] [î]ntreg şi ne[i]ertat. Şi lăcaşul să-i fie cu procletul Arie şi cu întunicatul Iuda, iar în viaţă să nu-l rabde Dumnezeu. Ca Iuda şi Avi[sa]lon de viu să-l înghită pământul şi să-şi câştige sângur zugrumare şi spânzurătoare, învrednicindu-se a fi ucenic [al] lor”.
• Alte inscripţii pe lemn, pe zid sau pe pietre, în biserică şi în afara ei:
• – în dosul uşilor împărăteşti, [în] partea dinspre diaconic, cu creionul: „7274 [1766]”;
• – pe o cruce ca o stelă, rezemată de soclul bisericii, în partea de nord: „1780. Supt această piatră odihneşte roaba lui [Dumnezeu]”;
• – în dosul uşii diaconicului, cu creionul: „Să s[e] ştie când au murit boieriu[l] Balş Constantin, la vele[a]t[ul] 1790 no[i]em[brie] 20”;
• – pe spatele uşii de la proscomidie: „1807 febr[uarie] 14”.
• – pe aceeaşi uşă, o însemnare care aminteşte de o ploaie îndelungată: „1812 iulie 20”;
• – sub fereastra altarului, pe soclul de teanc, scobit ca într-o firidă: „Iul[i]e 12, Vas[i]l[e] Bal[ş], Ecateri[na], soţ, 1827, Gr[i]go[re], fiu”;
• – inscripţia de pe piatra tombală a ctitorilor, din tinda bisericii: „Supt această piatră odihneşte adormitul robul lui D[u]mnezeu marele agă Grigori Balş, fiul săviarşiatului din viaţă vornicului Vasiali Balş, care se afla în vârstă de 32 [de] ani. Săviarşiat la 1839 april[ie] 25”.
• Dintr-o reclamaţie a preotului Constantin Dăscălaşu, făcută la 21 septembrie 1864 împotriva proprietarului moşiei Ionăşeni, Constantin Gavrilaş, aflăm: „Sântu acumu 36 de ani de cându m-amu hirotonisitu preot pentru comuna Ionăşeni”. Aşadar, în anul 1828 acest preot funcţiona aici, afirmaţie regăsită şi în inscripţia: „La anul 1855 octombrie 18, am mers eu, Marig[h]ioala Gheorghiu, la satu[l] Ionăşănii, la socrii mei, preutul Constantin. Şi spre ştiinţă s-au însemnat de cătră mine”. Probabil, preotul Constantin Dăscălaşu a slujit cu diaconul Neculai, hirotonit patru ani mai târziu, potrivit însemnării de pe un liturghier din anul 1834: „Mă tem de Dumnezeu şi după Dumnezeu nu mă temu de felu de acelu ce nu să tem de nimenea. Neculai, diacon, februarie 1859. Precum ştiut să fie când m-am hirotonisit diacon la anul 1859 februarie 3, de vlădica Kelari, sinodion la Biserica Sfântul Neculai, ce să numeşte Biserica Domnească. Neculai, diacon”.
• În anul 1864, vine la biserica din livadă, din iniţiativa boierului Constantin Gavrilaş, preotul Ion Jijie, iar preotul Constantin Dascălaşu va sluji numai la biserica din deal. „Preotul Ioan Jijie avea vârsta de 32 [de] ani şi slujea cu diaconul Iordachi Zanfirescu, având dascăli pe Ioan Vasiliu, de 41 [de] ani, şi pe George Ciuntului, de 56 [de] ani”.
• – Pe un tipic rupt, fără început, pentru slujba Sfintei Învieri, fiul preotului Ioan Jijie, pe nume Constantin, a scris o reţetă pentru tatăl său: „Tată, din abrază [cremă grasă] să scoţi şi să pisăzi migdale pe care să le uzi cu puţină apă de lavant [lavandă], să aşezi în rânduri [şi] să le tot repeţi. Praful de migdale să-l cerni prin sită, apoi să[-]l pui într-o ulcică, ca să [i]ea mirosul. După ce se vrenoseşte, te ungi. Speli bine faţa, pui în palmă puţin şi să dai pe obraz, dar fereşti ochii, că ustură tare rău”.
• Biserica este de tip vechi, de formă trapezoidală, cu pronaos, naos dreptunghiular şi altar poligonal, fără pridvor, turn şi clopotniță. Are patru ferestre mici şi o uşă ce se roteşte pe un pivot în partea de sus a pronaosului, toate din lemn. În spatele uşii, la intrare, se află cristelniţa, făcută din zidărie. Între naos şi pronaos, există un perete de cărămidă cu o trecere boltită până la o anumită cotă, iar mai departe, până la boltă, acesta continuă din bârne. Pereţii sunt construiţi din bârne de stejar uşor fasonate, cioplite din bardă, îmbinate la colţuri în coadă de rândunică şi prinse în cuie de lemn. O parte dintre ele sunt găurite de cari, ceea ce dovedeşte că provin de la vechea biserică, construită iniţial de străbunul lui Vasile Balş. Bolta este cilindrică şi are ca structuri de rezistenţă arcuri aparente din lemn de pe un zid pe celălalt. Bolţile interioare şi pereţii exteriori sunt netencuite, iar cei interiori tencuiţi. Fundaţia este realizată din zidărie de piatră naturală, legată cu mortar de var hidratat. Acoperişul este înalt, cu pante repezi, în patru ape, curbat la extremităţi, având şarpanta din lemn şi streşinile mult ieşite din planul construcţiei. În anul 1827, şindrila a fost reînnoită şi bătută în cuie din fier executate de fierarii din sat, iar pardoseala a fost înlocuită cu cărămidă arsă, dispusă în pătrate, pe cant. După reparaţie, biserica a fost sfinţită la 18 iulie acelaşi an.
• Nu se ştie până când a slujit aici preotul Ioan Jijie, dar, în anul „1876, având vârsta de 43 ani, primise pentru întreţinerea familiei 7,5 fălci [de] pământ [şi] slujea la ambele biserici, ajutat de cântăreţii Ioan Vasiliu şi Dumitru Miron”.
• În anul 1893, preot paroh era Ioan Volcinschi, care slujea numai la Biserica cu hramul Naşterea Maicii Domnului. Putem presupune că, după decesul preotului Ioan Jijie, în biserica de la curte nu se mai slujea decât foarte rar. În sprijinul acestei ipoteze, vine şi afirmaţia învăţătorului Ioan N. Costinescu: „Era în livada lui Vasile Isăcescu o capelă din lemn, cu catapeteazma din pânză pictată, unde tatăl meu slujea numai de Sfântul Dumitru, când Gavrilăşoaia, soacra proprietarului, dorea să se slujească hramul capelei”.
• Bătrânii satului povestesc că familia boierului Vasile Isăcescu, mai ales soacra sa, Eleonora Gavrilaş, cerea preotului paroh Nicolae Costinescu să oficieze două slujbe pe an: la 26 octombrie, de Sfântul Dimitrie, când este şi hramul bisericii şi al satului, şi la 6 ianuarie, de Bobotează, când erau aduse pentru participanţii la sfinţirea apei două căruţe cu paie împrăştiate pe jos în faţa bisericii, pentru a ţine de cald enoriaşilor încălţaţi cu opinci, fiecare dintre ei primind la sfârşitul slujbei o ceaşcă din lut cu vin fiert şi o felie de cozonac din partea lui Vasile Isăcescu.
• În anul 1910, protoiereul judeţului Botoşani, Alexandru Simionescu, vizitând parohia Ionăşeni, declara: „În apropierea bisericii din lemn, cu clopot din piatră, sunt două băcănii la care se vând şi lumânări de ceară curată”. Acest clopot, care nu se mai află astăzi la biserică, ar fi putut atesta, probabil, vechimea acesteia.
• În anul 1920, boierul satului, Vasile Isăcescu, proprietarul bisericii, i-a făcut o serie de reparaţii.
• În anul 1945, profesorul Dumitru Constantinescu preciza: „În biserica de la curte, se află o prea frumoasă catapeteasmă, a cărei zugrăveală este din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, deci de la primul ctitor, reînnoită în secolul al XVIII-lea şi cu câteva adaosuri (în registrul de sub icoanele împărăteşti) din secolul al XIX-lea lipsite de valoare artistică. Făcând abstracţie de adaosuri, catapeteasma merită a fi descrisă în amănunt pentru frumuseţea ei, care, în mare parte, a fost lucrată în peniţă şi culori vegetale”. Astăzi, biserica din livadă are o altă catapeteasmă, construită de lemnarii satului, căci cea despre care scrie profesorul a fost strămutată, în anul 1949, la Biserica cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva din satul Bătrâneşti, comuna Gorbăneşti, de localnicul Costache Spoială împreună cu Ioan Andrici şi Ioan (Jan) Florescu din Bătrâneşti; în sprijinul acestei afirmații vine „procesul verbal înregistrat la nr. 12 din 15 martie 1949 în registrul de intrări-ieşiri [ale] corespondenţe[i] al parohiei Ciornei”, de care depindea biserica din Bătrâneşti.
• Din secolul al XVII-lea, a mai rămas o singură icoană, lucrată în peniţă şi pictată în culori vegetale pe ambele feţe ale lemnului, care îi înfăţişează pe faţă pe Maica Domnului cu pruncul Isus, iar pe spate pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. Icoana este prinsă într-un postament construit ulterior în faţa altarului, înspre strana din stânga, unde-i este de obicei locul în bisericile ortodoxe.
• Tâmplarii Gheorghe Ghiorghiţă, Constantin Zvâc şi Ioan Puiu, localnici, angajaţi de preotul paroh Petru Palaghiu, au executat, în anul 1966, reparaţia capitală a bisericii, reînnoind acoperişul cu patru rânduri de şindrilă, întocmai cu cea veche, executând şi pazia. A fost reparată catapeteasma, din care se mai păstraseră doar stâlpii şi uşile împărăteşti, în ea fiind aşezate icoane fără valoare istorică, iar un pictor rânduit de Mitropolia Iaşi a refăcut o parte dintre picturile de pe uşile împărăteşti.
• La renovarea din anul 1966, a fost găsită pe o piatră de la temelie o inscripţie cu anul 1234; probabil, este vorba de anul 7234 (1726), întrucât cifra 7 putea fi uşor confundată cu cifra 1. Ca urmare, cu şase ani înainte de strămutarea călugărilor de la schitul Ionăşeni la Mănăstirea Cozancea s-a făcut o reparaţie, posibil tot capitală, iar anul a fost marcat la temelie, cum se proceda de regulă la sfinţirea bisericilor după renovare.
• „Biserica cu hramul Sfântul Mare Mucenic Dimitrie din livada curţii ultimului boier din Ionăşeni, Alexandru Iordache Isăcescu, este înscrisă în Lista monumentelor istorice, la nr. 3.892”. Astăzi, ea are nevoie urgentă de schimbarea acoperişului putrezit, care permite pătrunderea cu uşurință a apei din ploi şi topirea zăpezilor, contribuind la degradarea treptată a acestui important monument istoric. Tragem un serios semnal de alarmă celor îndrituiţi cu păstrarea şi administrarea monumentelor istorice din judeţ şi din ţară.

Elena Chiponcă