Mi-e dragă mult a noastră Românie
Atât de mult c-o vreau a lăuda
Că elocință și filozofie
Al limbii-i foc el poate exprima.

Pe-acest tărâm al doinei și jertfirii
A căror vad nu poți să îl defigi
Nestins petrece crezul nemuririi,
Convingere ce-a dăinuit aici.

Străbunii din străbuni ca moștenire
Ai noștri daci ne au lăsat-o-n dar
Convinși de-a sufletului nemurire
Și-mbrățișându-L pe Hristos în har !

Și vezi ? a noastră limbă-i măiestria
Lui Dumnezeu ce astfel Și-a dorit
Un grai contemporan cu veșnicia
O veșnicie spre a-L fi slăvit.

Și oameni drepți și încercați ce sunteți,
«Ulimpul» țării noastre-i nedescris,
Acest pământ de care aparțineți
E-un loc ales, desprins din paradis !

Și da! rog preamăriți această glie !
Ca Domnul să audă cât de mult
Cinstim ca dar a noastră Românie –
Tărâmul ș-al său grai așa de sfânt !