Cât mi-aș dori asemeni, iubito, a mă crede
Că reprezinți în mine un sfânt și dulce crez,
Că ești un vis în care fervoarea mea se pierde,
Că lui o veșnicie aș vrea să îi urmez.
                             xxx
Și nu-i o plăsmuire această năzuință
Prin care încercarea mă face arzător,
E doar concretul simplu din buna mea credință
Că totu-n astă viață nu e întâmplător.
                             xxx
Ci de vei crede-n mine și în a mea iubire
Ce-n poezie-și are întregul ei mister
Îți vei afla menirea scăldată-ntr-o trăire
Ca vers în sensul vieții de sub albastrul cer.
                             xxx
Ș-a mea dorință este, făptură adorată,
Să poți a înțelege că-n dulcele meu vers
Îmi ești ca o lumină duios de delicată
Precum o stea frumoasă ce arde-n univers.