O ! Iarnă ce mereu ți-așterni
Veșmântul alb și de poveste
Cu fulgii mari pe care-i cerni
Pe șes și munți cu ‘nalte creste,
xxx
Peste păduri cu arbori ‘nalți
Și tot ceea ce ne-nconjoară
Lăsându-ne puțin mișcați
Când ningerea pe noi coboară.
xxx
De-ți cer puterea de a ști
Ce-nseamnă-n tine nostalgie
Și-n al meu suflet a găsi
Cu anotimpu-ți bucurie
xxx
Stau și mă-ntreb – de n-ai veni –
Cum ne-am mai socoti menirea ?
Că toamnei, știu, noi oamenii
Doar dânsei îi scrutăm venirea.
xxx
Ș-ar fi păcat, că de n-ai fi,
Al nostru rost în regăsire
Ca cele frunze ruginii
De toamnă și-ar găsi pieire.
Semnat: George Ciprian Bălan
Similare