strânge-mă iubito, căci plâng de dorul tău
și lasă-mă să-ți cuprind brâul de mijloc
țesut din creasta munților bucovineni,
vrânceni și apuseni
deși nu-i de-a-ntregul, brâul tău, doar să-l ating
pentru a întări în blestem, strategul
apoi aș vrea, ca peste tot ce-i al tău,
să priponesc un lanț rezistent la viiturile de-aiurea,
fără colțuroasa sârmă pusă din șnile
și fără urmărite urme pe nisip
mai apoi, lasă-mă să sorb cafeaua din seva stejarilor seculari,
mângâindu-ți umerii umeziți de lacrimile plânse
ce se adună în Tisa, în Nistru, ce toate curg
a jale, în sughițuri și speranțe
și
mai apoi, îngenunchind la patrulaterul regelui,
în suspinul unui canon, să-ți sărut poala,
scumpa mea!
și coapsa din dreapta, și coapsa din stânga
ambele proeminente și rotunjite frumos
la tria-non, acum
coapsele, dragă când le mai cuprind?
așa cum le știe tot românul din bătrâni
și trilul ciocârliei le atestă, de sus
iubita mea!