Din cartea în pregătire pentru publicare la Ed. Agata, La o ceașcă de bârfă, scrisă de Traian Calancia.

Cuvântul autorului

Ca să nu mă mai complic în explicații, care e schiță, care e nuvelă, care e pamflet și care e scheci, ca să nu-i mai dau satisfacție lui „Gică Contra” – prototipul de cârcotaș speculant – care și când nu e nimic de spus, el tot spune ceva pentru a-și etala inteligența și spiritul de observație, voi numi povestirile mele drept „proză scurtă de satiră și umor”. Subiectele abordate par sau chiar sunt cunoscute, pentru că sunt luate din viața cotidiană, autorul nefăcând altceva decât să le cosmetizeze și să le condimenteze pentru un produs finit cât mai plăcut și mai aproape de realitate. Pe de altă parte, am inclus printre povestiri și vorbe cu tâlc și snoave – să nu le numim aforisme, pentru că nu se prea încadrează în tiparele acestora. Un amalgam, veți spune voi. O salată asortată aș zice eu , ca să fiu în ton cu subiectele tratate și unde la fel ca în gastronomie, nu contează ce amesteci, contează produsul finit. Am vrut să scriu și un roman, dar m-am oprit, și eu, și m-au oprit și cei din jurul meu.
– Lasă-l încolo de roman. Cine mai are răbdare acum să citească o carte întreagă fără să-ți poți selecta lectura? Ca să înțelegi, un roman trebuie citit tot, pe când la proza scurtă îți alegi ceva care să nu-ți ocupe mult timp, care să te destindă, să te relaxeze și care să te facă să uiți de farmacii, de prețuri, de boli, de soacră, de taxe și de manipulare. Un roman, oricât de bun ar fi ți-l citesc, 2-3 prieteni și poate membrii familiei ( și nici aceia, toți ). Bine, nu-i chiar așa! Asta e o glumă, e o părere și „Adevărul nu-i întotdeauna același lucru cu propria-ți părere !”.
Și acestea fiind spuse, vă doresc lectură plăcută !

Agentul de circulație

• Serviciu greu… fără nici o satisfacție, fără nici un venit…, fără nici o… reclamație fondată. Încearcă să demonstrezi unui agent de circulaţie că nu are dreptate şi ai să te convingi că el are întotdeauna dreptate… Asta era şi deviza cpt. Ciolan unul din adjuncţii şefului circulaţiei din judeţul Neagra, cel mai temut, cel mai neîndurător şi mai absurd dintre toţi poliţiştii din toată lumea. Toate instruirile pe linie de circulație erau patronate de el, șefii îl ştiau, dar îl lăsau în pace, căci era musai să aibă îndeplinit planul la amenzi pe Inspectorat şi el era salvarea tuturor. Avea şi niste reguli, pe care le ştia toată lumea:

1. Agentul de circulaţie are întotdeauna dreptate.
2. Fără pile, fără telefoane, fără intervenţii.
3. Amenda asigurată: pe timp de zi, invoci depăşirea de viteză legală, iar pe timp de noapte neschimbarea fazei mari a luminii, la întâlnirea cu altă maşină.
4. Cei răi de gură, cei recalcitranți, să fie invitaţi la sediu, iar omul, ca să nu mai piardă timpul, plătește orice amendă.
5. Oricine reclamă un agent de circulaţie, îi face practic un serviciu, demonstrând şefilor că acesta nu şi-a făcut decât datoria şi nu s-a lăsat mituit.
6. Dacă un şef „mare” intervine pentru cineva, e foarte bine, căci iţi rămâne dator cu un contraserviciu etc.

• Cpt. Ciolan era un om micuţ de statură, mai degrabă pirpiriu, negricios, nu prea vorbăreţ, puţin sociabil, pus mereu pe ceartă şi, pentru faptul că i se cam dăduse mînă liberă pe linie de serviciu, credea că i se cuvine totul şi că nimeni nu mai e ca el.
• …
• Şeful de post din comuna Carabuleauca, plut. major Ciupeală, îşi răsuci mustețile mulțumit. În ultimii ani, își rotunjise substanțial salariul ieșind seară de seară la circulaţie. A fost mai greu până s-au învăţat şoferii cu el, apoi fiecare ştiind lecția, cotizau de mai mare dragul, căci cele 6 reguli repetate mereu la instruirile de la judeţ cu cpt. Ciolan, își făceau efectul, rar să treacă cineva prin comună şi să nu ia „amendă. „Şi cum alt drum, care să ducă la oraș nu exista, vrei nu vrei, musai să treci prin Carabuleauca. În seara aceasta însă nu avea chef de circulaţie, aranjase cu soţia ajutorului său s-o facă „lată”. De obicei, în zilele fără trafic, în nopţile geroase de iarnă, în cele ploioase când nu prea se circula sau când avea chef de mândre, îl înlocuia sergentul Ţăcălie, un malac rătăcit Dumnezeu ştie cum prin poliţie, pe care nu avea curajul să-l trimită niciodată la judeţ, să nu-l facă de râs. Tot ce ştia Ţăcălie pe linie de circulaţie, erau regulile de bază învăţate de la şef şi un talent diabolic de a scoate din minţi pe oricine cu întrebări şi deducții tâmpești. Îl chemă aşadar pe Țăcălie, şi îl instrui scurt:
• – Ascultă bă Ţăcă… ! Cine e ăl mai „gigea „ dintre ajutorii din judeţ?
• – Eu, să trăiţi! răcni namila, luând poziţia de drepţi.
• – Apăi dacă-i aşa, disară intri la circulaţie şi arată-le, la toţi, ce eşti în stare, dar nu cumva, Doamne fereşte, să părăseşti postul, că te dau afară şi te trezeşti la coada săpii.
• Ai grijă, fii vigilent, mai adăugă şeful de post, ştiind, sigur, că Ţăcălie habar nu are ce-i aia, să fii vigilent.
• …
• Căpitanul Ciolan stătea răstignit în fotoliu, îmbrăcat într-un trening uzat, dar comod, singur acasă, deconectat, după o zi de lucru aglomerată, şi savura o ţuică de prună trasă de două ori, rămasă pe fundul unei sticle. Soneria de la intrare cu zgomotul ei strident, îl trezi din reverie. Se gândi pentru moment să nu deschidă, căci se înserase ușor, lumina nu era aprinsă şi nu putea nimeni bănui dacă e sau nu acasă. Dar, cum soneria suna insistent, se duse leneş către uşă şi deschise. Era cumnatul său cu familia care, neştiind că e singur acasă, venise în vizită. Ce era să facă? Îi invită înăuntru, se scuză că nu e pregătit de musafiri, le porni televizorul şi luând în grabă o sacoșă, coborî la parterul blocului unde era un bufet, cu gând să cumpere vreo câteva sticle cu bere. Coborî grăbit cele cinci etaje, dar, când ajunse jos, bufetul era deja închis. Unde să se ducă? Până la alt bufet era departe şi el nu-şi luase cheile de la maşină. Să urce iar, era dezastru…. văzu maşina cumnatului parcată în apropiere şi ştiind ce „jaf” are acesta, îi deschise portiera prin câteva zgâlțâituri şi, fiind ‘specialist” (că doar lucra la circulaţie) o porni cu dibăcie şi… la drum. Făcu colţul spre periferie, dar avu ghinion până ajunse la marginea orașului. Ca un făcut, ori găsea închis, ori era bere numai la halbă. Atunci, ca să nu ocolească spre centru, şi să-l vadă careva în aşa ţinută şi cu aşa maşină, socoti că era mai lesne să tragă o fugă până la Carabuleauca, unde sigur era şi deschis, era şi bere la sticlă şi avea şi şansa să nu-l coste nimic, dacă era Ciupeală ieşit la circulaţie. În câteva minute, trase grăbit în faţa crâşmei săteşti şi din obişnuinţă izbi portiera la coborîre, fără să-şi dea seama că nu are cheie. Abia după ce cumpără câteva sticle de bere, venind spre maşină, îşi dădu seama de gafă. Ce era să facă? Se uită chiorâș roată împrejur, şi când crezu că nimeni nu are grija lui, zgâlțâi portiera după cum ştia, dar drăcia dracului, portiera nu mai voia să se deschidă. Şi cum atunci, când crezi, că nu te vede nimeni, abia atunci sigur te vede cineva, Ţăcălie care conştiincios căuta un delicvent, îl zări exact, când nu trebuia, şi se îndreptă triumfător spre el.
• – Ce faci tăticu? Ţi s-a blocat uşa, ai? De ce n-ai bă grijă de chei, şi-mi încurci mie aici circulaţia? Ia dă mata boletinu să te miruim cu una scurtă.
• Cpt. Ciolan privi urât la namila de lângă el, se gândi la ceva şi mai urât, își înghiţi înjurătura, cu care voia să-l cadorisească, dându-şi seama că nu-l cunoaște şi amintindu-şi de glumele pe care le făceau colegii cu privire la un oarecare sergent din com. Carabuleauca, nou in poliţie şi atoateneştiutor, văzu negru înaintea ochilor.
• – Nu am buletinul la mine, şi nu încurc nici un fel de circulaţie, se răsti scurt, cpt.
• – Hopa, avem şi gura mare. Regula numărul 1: Agentul de circulaţie, are întotdeauna dreptate. Asta s-o ştii de la mine, nenicule. Ia povesteşte matale, în două cuvinte, ce hram porţi.
• – Vreau să vorbesc urgent cu şeful de post. Adu-l imediat aici! aproape că strigă căpitanul sufocat de ciudă şi de ridicolul situaței.
• – Bă, tu ești bâtă rău în materie de circulaţie. Regula nr 2. spune clar: Fără pile, fără telefoane, fără intervenţii. Nu-l deranjez eu pe Dom ‘șef pentru un cioroi ca tine.
• Când mai auzi că-l face şi cioară, cpt Ciolan, îşi duse instinctiv mâna la pistol. Nimeni nu-şi permisese să-l jignească în halul ăsta de când lucra el în Politie. O să-l desființeze pe nemernicul ăsta tâmpit, care folosește regulile, concepute de el, drept paravan pentru prostie şi incompetență. Dar cum naiba să-i spună cine este? Fără acte, fără grade, fără chei la mașină… Doamne oare ce o să iasă? Într-un moment de furie trase cu putere de portieră, care cedă în cele din urmă deschizând-se dar, rămase cu mânerul în mână. Vru pur și simplu să demareze în trombă de lângă nebun, dar… cum să pornească maşina? Ţăcălie surprins, îl înșfăcă de piept, îl pocni sec, îl ridică puţin în sus şi-i strecură printre dinţi:
• – Ascultă bă pungașule! Tu cu mine să n-o faci pe nebunu, că-ţi aplic regula numărul 4 care spune clar: Cei răi de gură, cei recalcitranți, să fie invitaţi la sediu… şi acolo, altfel stăm de vorbă. Dacă tot ai deschis maşina, ia dă tu cheile, permisu’ și celelalte acte să ne uităm nițel prin ele.
• – Păi… le-am… uitat… acasă, bâigui căpitanul.
• – Cee? zbieră, sergentul. Bă, tu mă crezi tâmpit. Cine dracu pleacă cu maşina fără să ia cheile cu el? Tu, ai furat maşina, tăticu, şi o să mergem frumușel la sediu, să-ţi punem cătuşele, că, după câte văd eu, s-ar putea să fii şi evadat de la „ mititică „, şi mai puţi şi a băutură scârnăvie. Acesta-i caz penal, curat.
• Ciolan, îngălbeni de ciudă şi de neputinţă. Se uită întrebător la lumea, care se adunase, şi, pe lângă faptul că nu-l recunoştea nimeni, oamenii mai şi comentau la adresa sa:
• – Vedeai tu pe dracu, nasolule, dacă te prindea unu Ciolan de la judeţ. Cu dom’sergent, scapi numai c-o chelfăneală ţapănă, şi o amendă grasă. Că el e om bun…
• Căpitanul Ciolan, spaima circulaţiei rutiere, simţi că-i fuge pământul de sub picioare. Se pişcă puternic să vadă dacă nu visează. Ce naiba se-ntâmpla? Se răsti la toţi:
• – Nu plec nicăieri! Să vină imediat şeful de post. Am să te reclam sergent, şi am să te dau afară din poliţie. Ai să vezi tu cine sunt eu…. Si voi, ce staţi şi căscaţi gura? Chemaţi imediat, şeful de post, şi eliberaţi strada.
• – Io te bre, baragladina mai face și ordine chiţăi un beţiv şi ca din senin, o roşie putredă ateriză în capul căpitanului, cam în acelaşi timp cu palma grea a sergentului care-l reduse la tăcere.
• – Tacă-ţi fleanca, cioară, şi învaţă şi regula numărul 5 care spune clar că orice reclamaţie la adresa unui agent de circulaţie, îi aduce un serviciu. Ce s-ar mai bucura Dom’căpitan Ciolan de la noi de la judeţ, să vadă cum îmi fac eu treaba….
• În timp ce lumea se alerta în jur, comentând fiecare, după cum îl ducea capul, omul de serviciu de la Primărie își făcu loc cu greu până lângă sergent şi-i comunică pe nerăsuflate:
• – Dom’sergent, ‘trăiţi. Ne au comunicat de la judeţ, de la Poliţie că la dv-stră nu răspunde nimeni . că din oraş, din faţa blocului lu dom’căpitan Ciolan, s-a furat o maşină, și că să fiţi pe fază…
• Să fie pe fază? Ţăcălie simţi că a venit timpul unei avansări rapide. El prinsese deja infractorul…
• – Bade Costache, du-te şi sună urgent la judeţ, că în 20 minute, mă prezint la Inspectorat cu maşina furată şi cu hoţul legat fedeleş. Cred că ar fi timpul să mă cunoască şi pe mine cei de la judeţ și mai ales dom’ căpitan Ciolan care este un exemplu demn de urmat în materie de circulaţie…
• Pe drumul dintre Neagra şi Carabuleauca, un agent de circulaţie, mic negricios şi afurisit, „săltat” la gradul de sergent, printr-un ordin special al ministrului de interne, şi ca urmare a hotărârii Tribunalului Militar, şi căruia lumea îi zicea nu ştiu de ce, „căpitanul”, îşi aştepta înfrigurat şeful de la judeţ, pe un oarecare…, Ţăcălie…