Lirica lui Radu Băeș ne introduce în lumea satului patriarhal, acolo unde veșnicia nu are margini, unde există acea ,,oază de liniște ”și de viață tradițională.  Volumul său de versuri, intitulat metaforic ,, Ramuri de gând ”a  apărut în anul 2022 la Editura Napoca Star. Pentru el, cuvântul este cea mai aleasă formă de spovedanie  lăuntrică : ,,Am vrut să caut/ Oaza de liniște/Și m-am ascuns/ În cuvânt”. Fiind un împătimit al metaforei, dă glas  frumuseții gândului curat în care stă atârnat tabloul amintirilor sale. Cuvântului ,,gând”  îi atribuie semnificații multiple : ,,Puiul gândului /Prinse aripi /Și mă luă de mână/ Prin sat,/Amintirile se înghesuiau/În traista/ Cu doruri ” (Puiul gândului) 

       ,,Ramuri de gând”  este  metafora de mare sensibilitate care dă și titlul acestui volum de versuri. Găsim aici câteva reflecții existențiale care îi conturează parcursul vieții poetului : Ramuri de gând/ Răsfirate pe cale,/Răni adormite,/Renăscute ; Rădăcini cu idei/ Rătăcind pe la porți,/Retrăite clipe/ Ruginite de vreme./ Ramuri de gând/ Robind printre valuri ;/Resemnate clipe,/Reașezate maluri ”.

      ,,Un bob de gând ”este imaginea cea mai relevantă a urcușului său pe scara vieții : ,, Azi, prea rari sunt fușteii,/ Departe e și podul,/ Dar ieri/ Peste acestea/Aproape că am zburat !  Cu aceeași rezonanță sufletească sunt încărcate și  poeziile ,,Flori de gând ”, ,,În crucea gândului ”și altele, care demonstrează încă o dată că poetul este un maestru al acestei figuri de stil.

        Radu Băeș  este încercat de un puternic sentiment al nostalgiei. În lumea satului, el se simte cel mai bine, aici calcă în voie și este pus mereu pe gânduri. Imagini de o rară sensibilitate și încărcătură emoțională se regăsesc în poeziile : Pași, Pe muchia somnului, Nostalgie și altele : ,, Pași,/ Mulți pași/Calcă/ Pe liniștea satului,/Lămpi obosite/ Pâlpâie rar, /Pașii mei/ Se încurcă-n /Povești/ Și se opresc/ La poartă /În zadar ” (Pași )

         Poezia lui Radu Băeș cuprinde multe elemente de etnografie, aparținând acelei zone din care el își  are obârșia, satul mureșenilor  : poarta, târnațul, tinda, lampa, casa acoperită cu draniță, podul cu fân și scara cu fușteii prea rari, șura, gardul de lemn, fântâna din ocol etc, prin intermediul cărora  el  promovează imaginea satului și mirificul ei tradițional : ,,Hai să dansăm/ Cum am dansat odată/ Când lumea dimprejur/ Era încremenită/ Și ritmul să ne poarte/Sacadat/Pe aripile melodiei”  ( Hai să dansăm ) Cine nu-și aduce aminte de hora satului, aflată sub privirile bârfitoare ale guralivelor din dugheană.

          Poezia ,,Carul cu boi ” este o bijuterie literară, care  ne amintește de  tabloul lui Nicolae Grigorescu , cu același titlu : ,, Un car cu boi/ Trezește toate pietrele/ Din somn/ E ultimul în sat/ Și scârțâie din toate încheieturile,/ Ca și stăpânul ”/…:,,Va trece o vreme/Și carul cu boi/ se va plimba / Prin amintiri ”.Este de ajuns să citești aceste versuri și cu ochii minții să privești celebra lucrare a marelui nostru artist al culorii și să observi că amândouă sugerează  aceeași imagine simbolică.

           Chipul țăranului este zugrăvit  în toată autenticitatea lui, curat, spontan, neidealizat : ,,Un țăran,/ Cu sapa-n spinare/ Și traista/ Cu puțină merinde,/ Trezește din somn/ Pietrele adormite/Și își udă opincile/ Cu rouă ” (Un țăran ) 

           Peisajul mirific al locurilor care i-au încântat copilăria, se află sub influența culorilor artei sale poetice: ,,M-am lovit/ De-un fir de iarbă,/ Gând răstălmăcit/ În surdină,/Deal pleșuv/Legănându-și plânsul,/Riduri nevindecate/Pe creste./ M-am lovit de lacrima/ Unui fir de iarbă,/Ultimul rămas/ Din calea arșiței…/Satul își plânge/Firele de iarbă/Zidite-n cuvinte ”  (M-am lovit )

           Pentru Radu Băeș, iubirea este un filon  generos de inspirație: ,, Mi-aș da/ Și haina de pe mine/ În seara asta/ Înstelată/ Ca sub cireș/ Să împletim sărutul/ Cum o făceam și altă dată ” (Mi-aș da ). Dar aceasta nu este singura declarație de dragoste, ci și marea lui rugăminte :,, Mai lasă-mi/ Brațul tău /Măcar o dată,/ Fântâni să-nlănțuiesc/ Cu buzele-mi/ Dorinde,/ În noaptea asta/Atât de așteptată,/Zâmbetul tău/ Îl vreau/ Ca o merinde…/ Să fie noaptea-ntreagă/ Doar a noastră…  ” (Uitată )

          Poezia lui Radu Băeș surprinde prin sinceritate, frumusețe și expresivitate, dar mai ales prin fiorul artistic pe care îl transmite oricărui cititor.

Mircea Daroși