Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024
Divina promisiune
- M-am bucurat de promisiunea cea divină
- De-a fi de Domnul însuşi însoţit,
- Era pe calea mea multă lumină
- Până ce, brusc, lumina a pălit…
- Că îmi va fi aproape Domnul îmi promis-a
- Şi-am mers o vreme bună amândoi,
- Dar dacă Domnul îşi uitase zisa,
- Dacă-şi luase promisiunea înapoi…?
- Acea divină promisiune îmi era
- De-ajuns să merg în viaţă-ncrezător,
- Nemaivand-o, totul îmi părea
- O luptă grea, pe-un drum şovăitor.
- Eu, cel ce am ajuns pe culmi de zare,
- Cel ce-a avut divinul drept zălog,
- Fiind uitat de raza mea de soare,
- Eram slăbit, neputincios, olog.
- Cum să trăieşti fără divinitate
- Şi fără promisiunea-i de-a mă însoţi?
- Răspunsul meu era că nu se poate,
- Că-n lipsa Lui, eu drumul nu-l voi şti…
- Atunci l-am căutat în gând din nou,
- Să vină cu o vorbă, c-un răspuns,
- Să vină cu un fir de cer şi de ecou,
- Un gram divin, atât mi-era de-ajuns.
- În încercarea mea de-a-L regăsi,
- Strigam, oftam, plângeam şi aşteptam,
- Era o clipă când nu mai puteam fi,
- De o fărâmă de divin nu o primeam…
- Dar, după zbucium, după neputinţă,
- După chemări în lacrimi îmbrăcate,
- După răbdare şi după căinţă,
- Am înţeles că Domnul chiar nu poate
- Să plece din lumina ce mi-o poartă,
- Să nu se-ntoarcă, fie chiar mai rar,
- Să nu-mi cunoască viaţa, calea toată,
- Să nu-mi fie alături… câte un pas măcar.
- Am dat atunci din nou de-acea lumină,
- Am dat din nou de-acea seninătate,
- Trăiam cu promisiunea cea divină,
- Mergeam din nou lângă divinitate.
- Nu, Domnul nu-şi uitase promisiunea,
- Chiar eu de El m-am tot îndepărtat,
- Eu am plecat şi i-am îngreunat misiunea
- De-a-mi fi alături, cum El, de fapt, a stat.
Articole asemănătoare
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania