Sanatoriul T.B.C. Guranda
Autor: Elena CHIPONCĂ
©Text – studiu monografic; ©Iconografie – arhiva personală;  © Elena Chiponcă. Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.  
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul® (www.luceafarul.net) © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Satul Guranda din comuna Durnești, județul Botoșani este situat în partea de sud-est a municipiului reședință de județ, la sud de pădurea Zgârieta, fostă Cărpiniș, și la vest de pădurea Valea Florii-Bârsănești, fostă Cârlig-Mihăilești. Se învecinează cu satele Bârsănești la est, Trușești la vest și Băbiceni la sud.
Până în prima perioadă a secolului al XIX-lea, numele satului a fost Budești, denumire care evocă natura terenului („budă” însemnând pădure, loc împădurit sau cocioabă de lemn din pădure), așezarea putând fi formată prin defrișarea pădurii. Etimologic, Budești mai poate fi derivat de la antroponimul Buda, primul stăpân al așezării, la care, după eliminarea vocalei a, s-a adăugat sufixul ești.
Prima mențiune documentară a numelui topic Budești datează din 2 august 1629, când a fost întocmit un act de vânzare în satul Băbiceni, comuna Durnești, județul Botoșani: „Adică eu, Andronic diiac ot Budești, și Lupul, ot tam, și Simion, păhărnicel ot Băbiceani, și Petrigana, ot tam, și popa Pătrașco, ot tam, mărturisim cum au vinit înaintea noastră Miron s[i]nu Cârstinii, nepotul Candachiei ot Bălăceani, ot volost Sociavii, ș[i]-au vândut a sa dreaptă ocină de moșie, toată partea lui câtă se va alege ot sat ot Bălăceani, aceia au vândut lui Stratulat Dobrenchie ot Bălăceani drepto 30 de talere bani […]ne și i-au plătit deplin denaintea noastră trizăci de taler[i] întru mâna lui Miron și, pre mai mare credință, ne-am pus și pecețile.
Pis ot selo Băbiceani, v[e]le[a]t 7137, msta avgost 2.
Popa Pătrașco, Petrigana, Simion, Andronic iscăl.
+ Tiron s[i]nu Simion pisah.”
Cu siguranță, satul Budești exista cu mult înaintea acestui document, dar, până în prezent, nu se cunosc alte mărturii scrise.

Numele Guranda ar veni de la Toader Guranda, cel care, la 15 august 1802, a fost numit căpitan la târgul Ștefănești din ținutul Dorohoiului, pentru trebuința și paza târgului. Acesta a fost stăpân și peste o parte din moșia vechiului sat Budești, care i-a preluat numele. Un descendent al familiei sale, Nicolae Guranda, avea, în anul 1949, proprietăți în sat, care, conform Decretului nr. 83/1949, au fost naționalizate prin procesul-verbal din 2 martie 1949. În aceeași zi, la Guranda au fost naționalizate proprietățile Matildei Alexandrescu și ale fiicei sale Ivoneta (Yvonne) Alexandrescu (fostă Malfatti), compuse dintr-un conac cu dependințe, astfel: 69,25 ha de pământ arabil, una casă cu etaj, acoperită cu țiglă, având 24 de camere, una casă în proximitate, veche, cu patru camere, acoperită cu tablă albă și roșie, una casă ocupată de organizația de bază a P.M.R., una casă veche, devastată complet, un grajd de 8 m lățime și 40 m lungime, acoperit cu draniță, un beci bun și altul spre dărâmare și o poartă de lemn veche. Nu erau prinse în acest proces-verbal uzina electrică (un grup electrogen care producea energia electrică necesară, ce făcea mult zgomot și era oprit pe timp de noapte), precum și casa de apă, aflată în amonte de conac, în pădurea din apropiere, în partea de nord a drumului care duce spre Mănăstirea Guranda.
Toate clădirile naționalizate atunci erau înregistrate ca fiind devastate – fără uși, geamuri și sobe și cu acoperișul spart. Ca urmare, a fost întocmit necesarul de materiale și au început lucrările de transformare, reparație și consolidare în vederea înființării unui sanatoriu de pneumoftiziologie, având o secție cu nouă încăperi în amonte de conac și 18 în conac, suprafața clădită fiind de 900 m², iar costurile estimate ridicându-se la 550.000 de lei.

Războiul din anul 1944, molimele, paraziții și foametea din anul 1947 au dus la înmulțirea cazurilor de tuberculoză și, implicit, la crearea unor sanatorii T.B.C., precum cel de la Guranda, înființat în anul 1950.
La 1 februarie 1950, a fost numit director al Sanatoriului T.B.C. Guranda medicul Adrian-Gheorghe Arbore, născut la 26 august 1919, în comuna Dimăcheni, județul Dorohoi (astăzi, în județul Botoșani), fiul preotului Ioan D. Arbore și al prezbiterei Natalia. A urmat cursurile primare la școala din Dorohoi și, din clasa a V-a, a fost elev intern, bursier, la Liceul Internat (în prezent, Costache Negruzzi) din Iași. A absolvit, cu certificatul de absolvire nr. 1.251/21.04.1948, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, având titlul de doctor în medicină și chirurgie. A funcționat, provizoriu, de la 1 iunie 1948 până la 31 ianuarie 1950, ca medic la Circa sanitară Nicșeni, plasa Răchiți, județul Botoșani. A primit confirmarea pe postul de la Sanatoriul T.B.C. Guranda prin Decretul nr. 123/15.05.1950, fiind angajat cu un salariu lunar de 18.700 de lei. La început, a lucrat cu un număr restrâns de salariați, care s-a mărit odată cu creșterea numărului de bolnavi. A rămas aici până în anul 1955, când unitatea funcționa la capacitate, cu personalul format și utilată după posibilitățile de atunci. A fost un deschizător de drumuri, aplicând tehnici specifice de chirurgie toracică, precum intervenția de tip Jacobaeus, care se practică și astăzi. A fost remarcat de profesorul doctor Nicolae Bumbăcescu, șeful Clinicii de Ftiziologie din Iași, o somitate în domeniu, care inspecta rețeaua de sanatorii create în acea perioadă, selecta medicii, îi pregătea și, apoi, îi promova. În anul 1955, a fost adus să lucreze în Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie din Iași, unde a pornit de la gradul profesional de medic specialist, ajungând, ulterior, medic primar și doctor în științe medicale. În timp, a trecut de la partea chirurgicală la cea de medicină internă a specialității ftiziologice, a dezvoltat, la inițiativa profesorului Nicolae Bumbăcescu, laboratorul de explorări funcționale și, ulterior, s-a axat pe ftiziologia pură, adică tuberculoza de toate tipurile și localizările, cu implicațiile sociale și psihologice ale bolii și cu sindroame posttuberculoase. A fost printre pionierii programului modern de control al tuberculozei. La Guranda, a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Georgeta Arbore (fostă Niță), absolventă a Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu din Cluj-Napoca, cu care s-a căsătorit la 17 iulie 1955.

Pe lângă problemele de organizare și dotare a sanatoriului, în primăvara anului 1950 tot personalul angajat a fost chemat la muncă patriotică, în frunte cu directorul unității, alături de 90 de prestatori, bărbați din satul Guranda, la pietruirea drumului de acces spre sanatoriu, pentru a împrăștia cu lopata și transporta cu căruțele 250 m³ de pietriș.
Personalul sanitar, venit din alte localități, locuia în gazdă la săteni, iar medicilor le-au fost repartizate câteva camere în incinta sanatoriului. După desființarea, prin Decretul nr. 210/1960, a Mănăstirii Eroii Neamului, cu hramul Sfânta Treime, din Guranda, aflată în proximitatea sanatoriului, o parte din personalul mediu sanitar a primit, ca locuințe temporare, chiliile mănăstirii.
În ianuarie 1952, schema de personal a sanatoriului era formată din Adrian-Gheorghe Arbore, medic principal – director, Americ Barone, medic secund, Ramiro Davidescu – administrator, Gheorghe Bucur – contabil, Maria Sauciuc – dactilograf, Vasile Hergheligiu – magazioner, Despina Davidescu – soră-șefă, Elena Tănase, Natalia Anghelache și Viorica Silișteanu – surori, Constantin Voroneanu – mecanic, Elena Trușescu – bucătar, Gheorghe Hergheligiu – frizer, Ichim Gherase – tâmplar, Ortanța Dănilă – spălătoreasă, Teodor Guriuc, Alexandru Alupănesei, Constantin Ștefan, Natalia Prisacaru, Maria Lebăducă, Ioan Dănilă, Ioan Sumănaru, Culina Artimon, Eugenia Șologon, Constantin Vieru, Varvara Cișman și Ungureanu Gheorghe – îngrijitori. Pe măsură ce numărul pacienților a crescut, au fost angajate cadre medicale medii și îngrijitori, astfel că, de-a lungul timpului, personalul sanitar mediu a fost foarte fluctuant.

Tratamentul bolnavilor de tuberculoză dura până la șase luni, ca urmare era necesară angajarea unui frizer și amenajarea unui club cu masă de tenis, șah și table pentru recrearea pacienților; de asemenea, aceștia erau scoși la plimbare de două ori pe zi, în livada sanatoriului și în pădurea din apropiere.
Încă de la înființare, sanatoriul ținea în grajdul unității, pentru nevoile proprii, cai, păsări, vaci cu lapte, porci și oi, pe care le îngrijeau muncitorii responsabili cu curățenia din curte. Conform registrului agricol al comunei Durnești, unitatea avea, în anul 1955, 45,75 ha de teren, din care 37,75 ha arabil, 5 ha pășune, 2 ha bălți și lacuri, 1 ha curți și construcții. Pe terenul arabil, erau cultivate, pentru nevoile proprii, legume, porumb și cereale păioase (grâu, orz și ovăz). În general, fiecare unitate sanitară din zonă ce avea cantină deținea și o gospodărie anexă destinată creșterii animalelor, prin care era acoperit necesarul de carne și lapte.
În anul 1955, după plecarea medicului Adrian-Gheorghe Arbore, la conducerea unității a fost numit medicul secund ftiziolog Gheorghe Mihalache, care lucra cu medicul specialist ftiziolog Americ Baroni.

Odată cu înființarea Sanatoriului T.B.C. Guranda și a raionului Trușești, funcționau dispensare cu același profil la Trușești (unde activa și dispensarul raional), Ștefănești și Guranda. Exista o singură autosalvare, condusă de șoferul Neculai Junel, din satul Albești, aflată în dotarea Secției sanitare a raionului Trușești. Tot personalul dispensarului T.B.C. și al sanatoriului primea, pe lângă salariu, o indemnizație de periculozitate egală cu 40% din salariul cuvenit. Dispensarul T.B.C. Guranda avea o schemă de personal formată din medicul ftiziolog Americ Baroni – șeful unității, Maria Ivarciuc – soră de ocrotire, Elena Toma – soră medicală, Paul Ștefan – referent și Ilie Șologon – îngrijitor.
La 30 august 1956, medicul Americ Baroni, fiul lui Alexandru și al Aglaiei Baroni, născut la 14 ianuarie 1922, la Bacău, s-a căsătorit cu sora medicală Elena Baroni (fostă Adimi), născută la 7 iulie 1929, în satul Nicșeni, județul Botoșani, fiica lui Dumitru și a Mariei Adimi, absolventă a școlii de moașe cu durata de doi ani de pe lângă spitalul din Piatra Neamț. A funcționat, între 1 august 1949 și 15 februarie 1952, pe postul de moașă la Circa sanitară Tudora, comuna Cristinești, județul Botoșani, apoi, pentru câteva luni, la Sanatoriul T.B.C. Joldești, comuna Vorona, același județ, unde l-a cunoscut pe viitorul său soț, medicul Americ Baroni, director al sanatoriului respectiv. A mai lucrat câteva luni la Spitalul comunal Trușești, iar la Sanatoriul T.B.C. Guranda a venit la 1 octombrie 1953, unde a ocupat, pentru câțiva ani, postul de soră-șefă. În anul 1952, pe lângă medicul Americ Baroni, au fost transferați la Sanatoriul T.B.C. Guranda și pacienți de la Sanatoriul T.B.C. Joldești.
Sanatoriul avea în schema de personal postul de soră de farmacie, ocupat, de-a lungul timpului, de Maria Bâznosu, venită de la Sanatoriul T.B.C. Joldești, urmată, pentru o scurtă perioadă, de asistenta de laborator Doina Jijie, apoi, timp de 20 de ani, de asistenta de farmacie Augustina Daneliuc și, până la desființarea sanatoriului, în anul 2011, de asistenta de farmacie Carmen-Doina Moroșanu.

La început, până la dotarea sanatoriului cu o mașină de transport, medicamentele erau aprovizionate de la Oficiul Farmaceutic Regional Ițcani cu autosalvarea Secției sanitare a raionului Trușești.
În anul 1959, sanatoriul avea următorii indicatori: 105 paturi, 1.300 m² de curățenie, 10.000 m² de curte, două mașini, șapte cai, uzină electrică și casă de apă proprie.
La 1 octombrie 1959, schema de personal a sanatoriului era formată din Gheorghe Mihalache, medic ftiziolog, cu vechime de șase ani și trei luni – director, Americ Baroni, medic ftiziolog, cu vechime de 12 ani și opt luni, Olga Strungaru, cu vechime de șase ani și opt luni – soră-șefă, Elena Ciobanu și Elena Baroni – surori medicale, Panaiot Cososchi – felcer, Elena Irimia, Maria Malainic, Lucia Voroneanu, Maria Sauciuc, Dora Clapon și Elena Guriuc – surori medicale, Vasile Flocea, Maria Pletea, Maria Axinte, Maria Ungureanu, Ana Muraru și Maria Artimon – infirmieri, Eugenia Bețeanu, Silvia Boșcuță și Lina Bașagă – spălătorese, Elena Ananie, Natalia Ghiorghiță, Andrei Naghi și Alexandru Alupănesei – îngrijitori de curățenie, Nicolai Andrei – administrator, Vasile Obreja – contabil-șef, Elena Prună – ajutor de contabil, Antoneta Sârbu – funcționar, Dumitru Apostol – magazioner, Constantin Ciobanu – intendent de imobil, Dumitru Mereuță – muncitor calificat de întreținere, Ana Avădanei – lenjereasă, Constantin Voroneanu – mecanic de întreținere la uzina electrică și [la] casa de apă, Gheorghe Voroneanu – șofer, Aneta Voroneanu și Eugenia Șologon – bucătărese, Dumitru Lebăducă – portar, Ion Sumănariu și Gheorghe Ștefan – paznici și Eugen Czachi – vizitiu. Erau vacante câte un post de soră dactilograf, soră dietetician, farmacist, infirmieră, dezinfector [lucrător responsabil cu dezinfecția], laborant, frizer, achizitor, bucătar și vizitiu, patru de îngrijitori la curte, trei de îngrijitori la bucătărie și două de ospătar.

Deși sanatoriul avea doar 105 paturi, existau situații când numărul bolnavilor depășea 120.

După plecarea medicului Gheorghe Mihalache, postul de director a fost preluat de medicul Americ Baroni, iar cel de soră-șefă – de Elena Baroni, care au funcționat aici până în anul 1966.
În anul 1965, medicul primar ftiziolog Florian Dumitrescu, din orașul Călărași, județul Ialomița (astăzi, în județul Călărași) a fost repartizat aici ca medic curant, după care a preluat, din anul 1966, și funcția de director. Născut la 4 octombrie 1928, fiul lui Enache și al Mariei Dumitrescu, era absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Carol Davila din București și medic primar. S-a căsătorit, la 10 august 1971, cu sora medicală Valeria Teodorov, născută la 6 iulie 1924, în județul Neamț, fiica lui Paul și a Anei Teodorov, care a funcționat aici ca soră-șefă din anul 1966 până la pensionare, în anul 1979. Familia medicului Florian Dumitrescu s-a stabilit într-o casă din incinta sanatoriului, dedicându-se tratării pacienților infectați cu bacilul Koch prin aplicarea tratamentului regulat sub directa sa observație pe toată perioada internării, având în unitate laborator și cameră radiologică dotată cu aparat Röntgen și sterilizator. El însuși bolnav în tinerețe de tuberculoză, a fost tot timpul interesat de descoperirile din domeniu, fiind abonat la publicații de specialitate din țară și străinătate și participând activ la conferințe și sesiuni științifice pe tema tratării acestei boli. Cunoștea limbile franceză și engleză și era un foarte bun specialist, cu o memorie aparte. Era atât de familiarizat cu pacienții, încât nu avea nevoie de foile de observație pe care sora-șefă le purta la vizită, întrucât cunoștea cu acuratețe numele și medicația fiecărui bolnav. În anul 1980, a obținut majorarea numărului de paturi la 120 și, implicit, creșterea numărului de salariați.

În anul 1986, medicul Florian Dumitrescu a fost diagnosticat cu neoplasm tiroidian și bronhopulmonar. Tratamentul de atunci nu l-a ajutat, stingându-se din viață în prima zi de Paști a anului 1987, la Pitești, unde a fost înmormântat. În semn de omagiu, salariații sanatoriului au montat o placă comemorativă în dreapta ușii de la intrarea în pavilionul central, pe care este scris: Pusă de noi, personalul Sanatoriului T.B.C. Guranda, în semn de aleasă prețuire pentru cel care a fost, timp de 22 de ani, director, medicul primar ftiziolog Dumitrescu Florian, 1928-1987. Doctore, nicăieri nu e prevăzut că ar fi necesar să te salvezi și pe tine însuți!
Cu câteva luni înainte de deces, medicul Florian Dumitrescu a solicitat Direcției de Sănătate Publică a județului Botoșani ca medicul stagiar Ioan Rotundu, care efectua stagiul de trei ani la Spitalul Județean Botoșani, fiind salariatul Dispensarului comunal Trușești, ce ținea de Spitalul comunal Trușești, să vină la Sanatoriul T.B.C. Guranda.

În cele câteva luni ale anului 1987 în care a mai activat, medicul Florian Dumitrescu, care-și cunoștea diagnosticul și știa că sfârșitul vieții sale este aproape, l-a familiarizat pe medicul Ioan Rotundu, născut la 27 ianuarie 1945, în satul Trușești, județul Botoșani, fiul lui Gheorghe și al Elenei Rotundu, absolvent al Universității de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa din Iași, cu toate problemele legate de administrarea unității și tratarea pacienților. Atunci, erau internați mai mult de 140 de pacienți și sanatoriul avea peste 70 de salariați, teren agricol și sector zootehnic. Deși medicul Ioan Rotundu nu terminase încă stagiul, a primit detașarea, fiind repartizat definitiv, prin decizia nr. 3.560/01.11.1988, din postul de medic generalist la Dispensarul comunal Trușești la Sanatoriul T.B.C. Guranda. A fost confirmat ca medic cu stagiu de pregătire practică în specialitatea ftiziologie-ftiziopediatrie prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 325/1988, cu obligația de a funcționa minimum cinci ani ca medic principal de specialitate. La 3 septembrie același an, medicul Ioan Rotundu s-a căsătorit cu asistenta medicală Valentina Rotundu (fostă Bordeianu), născută la 25 decembrie 1966, fiica lui Mihai și a Paulei Bordeianu din satul Trușești. Între anii 2004 și 2011, ea a preluat funcția de asistent medical-șef de la asistentul Constantin Pohoață, care a activat 25 de ani pe acest post.
După decesul medicului Florian Dumitrescu, funcția de director al sanatoriului a fost suplinită, până la 30 noiembrie 1988, de directorul Spitalului comunal Trușești, medicul principal generalist Nicu Ioniță. Postul de asistent medical-șef era ocupat, din anul 1979, de Constantin Pohoață, care avea 14 ani de vechime în unitate, iar cel de medic curant – de medicul Ioan Rotundu.

La 15 ianuarie 1988, funcția de contabil-șef a fost preluată de contabilul Dorina Vieru, care a ocupat postul până la 31 martie 1991, când a trecut în funcția de director financiar-contabil. A activat în acest post până la 31 august 2008, când a revenit în funcția de contabil până în anul 2010, când s-a pensionat la limită de vârstă.
La 1 decembrie 1988, funcția de director al sanatoriului a fost preluată de medicul Ioan Rotundu, care a ocupat acest post până în anul 2006, cu o întrerupere în perioada aprilie 1998-iunie 1999, când în funcția sa a venit medicul Vladimir Opalcu, din Chișinău, care a plecat, apoi, ca medic de familie la Cabinetul Medical Individual din comuna Dobârceni, județul Botoșani.

În anul 1989, sanatoriul avea două secții cu 120 de paturi și tot atâția bolnavi, un sector zootehnic, condus de Costache Ciubotaru, fără studii de specialitate, dar mare iubitor de animale, un iaz cu pește, o livadă de pomi fructiferi, o grădină de legume și 16,48 ha de teren, din care 6,87 ha arabil, 0,35 ha livadă, 2,24 ha ape și stuf, 2,34 ha fânețe, 1,63 ha pășune, 0,92 ha drumuri și 2,24 ha construcții. Prin decizia nr. 187/11.05.1990 a Primăriei Botoșani, au fost date în administrarea sanatoriului, de la Primăria Durnești, 3,98 ha teren arabil. Prin contractul nr. 2.077/22.12.1997, sanatoriul a primit o donație de 1 ha de teren arabil de la Elena Măntăluță, din satul Cucuteni, comuna Durnești, județul Botoșani, aflat în extravilanul satului Guranda. În anul 1997, unitatea avea un tractor, un plug, un disc și o semănătoare, cu care era lucrată, în special, grădina de legume, iar în gospodăria anexă existau 85 de oi, 13 bovine, 80de porci și cinci cai.

În anul 1991, medicul Ioan Rotundu a devenit medic specialist pneumolog, iar, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 111/1992, a fost confirmat, în urma unui examen, medic principal de specialitate. În anul 1994, a absolvit cursul postuniversitar de bronhologie, obținând competență în efectuarea bronhoscopiei, iar, în anul 1999 – cursurile pe probleme de tuberculoză din cadrul Clinicii de Pneumoftiziologie din Iași. În urma unui concurs, a fost numit, prin Ordinul Ministrului Sănătății nr. 478/13.06.2000, în funcția de medic-șef de secție la Sanatoriul T.B.C. Guranda. În perioada 2001-2002, a absolvit cursurile de formare continuă în specializările Implicațiile medicale ale tabagismului și sevrajului tabacic, Tratamentul pacienților cu bronhopneumopatie cronică obstructivă, Endoscopie bronșică și Terapia și urmărirea pacienților cu astm bronșic.
Intenția medicului Ioan Rotundu a fost ca sanatoriul să se autoaprovizioneze și autogospodărească din veniturile proprii obținute prin vânzarea către firme specializate și către localnici a animalelor crescute la fermă și a produselor agricole realizate aici. În această perioadă, unitatea a fost racordată la rețeaua de apă curentă și a fost refăcută instalația electrică, veche de 100 de ani, în interiorul sanatoriului și al pavilionului al II-lea, a fost procurată o instalație de încălzire în trei variante – cu lemne, butelii cu gaz și combustibil lichid. Una dintre cele mai importante realizări a fost construirea, în livada sanatoriului, în anul 2003, a Bisericii cu hramul Sfinții Mucenici doctori fără de arginți, în care erau primiți și pacienții tuberculoși suferind de tulburări psihice, întrucât aceștia nu erau spitalizați în sanatorii T.B.C. deoarece deranjau prin boala lor, iar în spitalele psihiatrice nu erau internați fiindcă aveau tuberculoză. În acest sens, a fost încheiat cu Spitalul de Neuropsihiatrie din Botoșani un protocol care prevedea ca în Sanatoriul T.B.C. Guranda să fie îngrijiți de un colectiv mixt de medici și bolnavii tuberculoși cu afecțiuni psihiatrice, fiecare medic prescriind propriul tratament.

În anul 2000, numărul de paturi a fost redus la 100, iar, în anul 2003, printr-un ordin al Ministerului Sănătății, acesta a fost micșorat la 75 și, implicit, și schema de personal. Treptat, prin medicație adecvată și prin creșterea nivelului de trai, numărul pacienților a scăzut și, prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 903/07.06.2010, la sanatoriu au rămas 50 de paturi.

În anul 2006, funcția de conducere a sanatoriului a fost scoasă la concurs, iar medicul Ioan Rotundu a rămas șef de secție, postul de manager fiind ocupat de economistul Dinu Moroșanu, din Botoșani, născut la 24 septembrie 1950, în satul Vârfu Câmpului, județul Botoșani, fiul lui Mihai și al Mariei Moroșanu, absolvent al Facultății de Economie și Administrarea Afacerilor a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. A ocupat această funcție până în anul 2009, fiind ajutat de un consiliu de administrație al cărui președinte onorific era medicul Ștefan-Dan Popescu. În această perioadă, pe lângă medicul Ștefan-Dan Popescu, mai funcționau medicii Vladimir Marcu și Gheorghe Avram, toți trei veniți de la Spitalul de Pneumologie din Botoșani și angajați la Sanatoriul T.B.C. Guranda cu jumătate de normă. În timpul mandatului managerului Dinu Moroșanu, a fost definitivat iluminatul electric exterior, au fost igienizate ambele pavilioane și blocul alimentar, au fost obținute fonduri de la Consiliul Județean Botoșani pentru procurarea unui autoturism Dacia Break cu ladă pentru transportul mărfurilor, a fost instalat, cu fonduri de la Ministerul Sănătății, un generator nou pentru energie electrică, a fost pus în funcțiune, cu concursul medicului radiolog Maria Tănase, de la Spitalul comunal Trușești, laboratorul de radiologie și au fost dotate cu cărți și jocuri de șah, table și remi toate saloanele.

Prin decizia nr. 143.791/15.08.2007, medicul Ioan Rotundu s-a pensionat la limită de vârstă, dar a renunțat la pensie în favoarea salariului, continuând să lucreze până în anul 2010. După pensionarea sa, a venit de la Dispensarul T.B.C. Dorohoi, ca șef de secție, făcând naveta, medicul specialist ftiziolog Doina-Carmen Botez (fostă Iacob).
La 1 septembrie 2008, pe postul de director financiar-contabil a venit economistul Gheorghe Gavril, din Botoșani, absolvent al Academiei de Studii Economice din București, care a lucrat aici până la desființarea sanatoriului, la 1 aprilie 2011.

În anul 2008, conacul și dependințele în care funcționa sanatoriul au fost retrocedate moștenitorului familiei Alexandrescu, Benjamin Nino Malfatti, cetățean austriac, domiciliat în Germania, dar unitatea a continuat să funcționeze aici, plătind chirie acestuia. Prin dispozițiile nr. 94/09.04.2008 și 219/03.09.2008, emise de Consiliul Județean Botoșani, suprafața de 16,48 ha de teren (inclusiv curți și construcții) a fost retrocedată aceluiași proprietar. Atunci, au fost disponibilizați 13 salariați și reduse 15 paturi.
La 7 august 2009, a venit, prin detașare, în funcția de manager, pe o perioadă determinată, Daniela-Petronela Lozneanu (fostă Șimon), născută la 28 iunie 1966, în localitatea Bucecea, fiica lui Horia și a Emiliei Șimon, absolventă a Facultății de Științe Juridice și Administrative a Universității Spiru Haret din București, având un masterat în studii europene de administrație publică. În această perioadă, a fost renegociată chiria cu proprietarul, fiind redusă la jumătate, sanatoriul, care avea o mașină de scris manuală și un telefon fix, a fost dotat cu aparatură electronică profesională, mobilier nou, calculatoare și telefoane în fiecare birou, mașină pentru transportul pacienților, a fost reabilitat gardul și au fost achiziționate porți de acces. Astfel, au fost asigurate condiții decente de cazare, transport și prepararea hranei, majoritatea bolnavilor fiind multidrog rezistenți.
La 1 iunie 2010, după reducerea repetată a numărului de paturi, schema de personal a sanatoriului era formată din Daniela-Petronela Lozneanu, jurist – manager, Gheorghe Gavrilă, economist – director financiar-contabil, Iulia Anca Dinescu Alexandru – medic rezident, Valentina Rotundu – asistent medical-șef, Liliana Ficard-Dragomir, Ioana-Amalia Hudescu, Constantin Pohoață, Maria-Camelia Munteanu, Doina Jijie și Niculina Rebenciuc – asistenți medicali, Doina-Carmen Moroșanu – asistent de farmacie, Mihaela Adomnoaie, Nela Apostol, Gabriela Cojocaru și Camelia Velniciuc – infirmieri, Florentina Elcu, Ileana Morosac, Elena Șologon și Elena Voroneanu – îngrijitori, Ioan Ilașcu – administrator, Vasile Vieru – lucrător comercial, Maria Niță și Cristina-Florentina Ardeleanu – bucătari, Viorica Niță și Liliana Vieriu – ospătari, Ioan Rățușcă – lăcătuș tinichigiu, Viorel Timofte – lăcătuș mecanic, Viorel Uscatu – electrician, Benoni Vieriu – instalator, Corina Costiniuc – lenjereasă, Petrișor Molocea – muncitor la spații verzi și Iulian Zamfir – șofer. Atunci, figurau 33 de posturi ocupate și 8,5 vacante.

La Sanatoriul T.B.C. Guranda exista și un post de intendent, ocupat de Ioan Ilașcu, din satul Durnești, județul Botoșani, care administra curtea și imobilele, fiind responsabil de patrimoniul sanatoriului (mijloace fixe și mobile, stocuri și furnizori), ca și de toate punctele de lucru, aprovizionare și desfacere, sectorul zootehnic și agricol, ținea evidența cărților de muncă ale personalului și întocmea dosare de angajare, detașare, transfer și pensionare. A ocupat funcțiile de intendent, între 5 aprilie 1990 și 31 martie 1991, director economic adjunct, până la 30 septembrie 2002, și administrator, până la desființarea sanatoriului, la 1 aprilie 2011.
După plecarea managerului Daniela-Petronela Lozneanu, la conducerea sanatoriului a venit de la Consiliul Județean Botoșani, la 9 ianuarie 2011, ca manager împuternicit, Dănuț-Nicușor Păun, care a funcționat până la 1 aprilie 2011.
Prin asigurarea treptată a medicației corespunzătore, a hranei suficiente și de calitate și a condițiilor de igienă, datorită aerului ozonat din pădurea care înconjura unitatea spitalicească pe două laturi, prin profesionalismul medicilor și a personalului sanitar mediu, care internau, tratau, vindecau și externau bolnavii, numărul acestora a scăzut, treptat, astfel că, la 31 martie 2011, sanatoriul a fost desființat datorită numărului foarte mic de pacienți.

Elena Chiponcă