Deschise-s porţile le Voroneţ,
Către pereţii cei de preţ,
Pictaţi cu licărire-albastră,
Întru înveşnicirea noastră.

La Voroneţ, în taina sfântă,
Albastrul din pereţi cuvântă,
Că-n limpezimea lui aparte,
Dă cerurile la o parte…

Şi-ajungem chiar la Dumnezeu,
Ce-a-ntrezărit cu ochiul său
Albastrul veşnic pe zid rece
Şi nimenea nu-l mai întrece.

Deschise-s porţile şi cerul,
Păstrând lumina şi misterul,
C-avem aici cel mai de preţ
Albastru de Voroneţ.

Pereţii-nlăcrimaţi divin
Drept mărturie ni se ţin
Că mănăstirea-n veacuri multe
Poartă albastru pe-a ei frunte.

Albastrul ei prin timp ni-i scut
Şi-un semn că pe-aici a trecut
Chiar ochiul sfânt al Domnului,
Cu tot albastrul cerului.