IOAN  VASIU: – Câți ani au trecut de când ai debutat,ca scriitor ?  Detaliază puțin,te rog!
DAN  IANCU: – Am debutat prin 1973 în revista liceului, Funigei. Apoi a fost o lungă perioadă de vreme în care am scris când și când doar pentru mine. În 1996 am luat taurul de coarne și, la îndemnul Norei Vasilescu care mi-a spus că am talent și că-mi bat joc de „darul lui Dumnezeu”, m-am apucat de scris în Boston două cărți, de parcă ar fi trebuit să recuperez ceva timp. Cu una dintre ele am „răzbit” la concursul de debut al editurii Cartea Românească. Cartea se numea „Despre înțeles” și era doar o parte a ei. Am întregit-o în 2012, la editura mea, AGOL. Asta a fost în 1997 sau 1998. Cea de-a doua, bostonmylove, a apărul în 2002, la Luceafărul, care a și sucombat întru literatură după asta.

   I.V.: – Dar ca jurnalist/publicist ) ?
 D.I.: – Aici lucrurile au fost ceva mai simple. Un prieten, na că nu-mi  vine-n cap numele, mi-a propus, tot în Boston, să scriu o serie de articole în BYTE. Erau un soi de editoriale sau opinii și seria se numea „Evanghelia după Internet”. M-am apucat și am scris. La venirea în țară, în 1997, m-am angajat la trustul Agora ce păstorea publicații de IT, devenind cu vremea un redactor important, cred eu. Revenind în România după loviluție am purces la facultatea pe care am absolvit-o să iau un interviu decanului cu privire la Internet. Când am aflat că un student are acces doar la recondarea scrisă a unui profesor mi-am pus mâinile-n cap și am scris un articol în care refuzam îndemnul profesoral să mă țin de matematică. Studenții au pus articolul meu copiat la Xerox la gazeta lor de perete cu sublinieri. Noatea era rupt. A doua zi era repus. În sfârșit, ani de zile după, la întîlnirea de țășpe ani de la terminarea facultății, decanu mi-a spus în public ”dom’le Iancu, dom’le Iancu”!

  I.V.: – Care sunt publicațiile în paginile cărora numele tău a apărut cel mai des ?
 D.I.: – Pc Magazine România, NetReport, BYTE. Evident numai publicații de IT pentru că am terminat Matematică-Informatică, iar păreri despre fotbal și politică are tot românul, iar eu nu fac excepție, dar nici nu excelez. Recunosc un fapt. Eram destul de acid și aveam noroc să găsesc subiecte mai mult decât interesante. Aproape scandaloase, ceea ce a făcut să fiu ținut minte de către cititori.

   I.V.: – Amintește titlurile celor mai cunoscute și apreciate dintre cărțile publicate de tine în decursul anilor.
 D.I.: – Despre înțeles (1998, 2012), bostonmylove (2002), tata doar fotografii (2009), poemul orașului târziu (2017) sunt patru titluri din cele opt de până acum.

   I.V.: – Ce ai pe masa ta de lucru/de scris, în prezent?
 D.I.: – Lucrez la finalizarea cărții cu poeme și deseme (nu e greșeală) Despre însumi, pe care sper s-o scot în martie anul acesta și un soi de roman, Cu sfârcurile tari ca dropsurile, care va fi gata prin 2027, dacă mai apuc. Mai am și alte proiecte ( Despre iubire, poezii, Birkt hacoanim (binecuvântarea coenilor),țara caselor moi) care depind de starea mea fizică și imaginară. Nefiin supus vreunei presiuni contractuale lucrurile merg încet spre stat pe loc.

   I.V.: – Din ce uniuni faci parte ?
   D.I.: – Deocamdată din niciuna.

  I.V.: – Mai sunt apreciați scriitorii, așa cum erau apreciați altă     dată ?
 D.I.: – E complicat de spus. Comparațiile cu alte vremuri nu-și au rostul. Editorii nu fac destul pentru a promova cărțile. Ar trebui să ia model farmaciile. Mai toată lumea cunoaște pastile de stomac din reclame, dar mai nimeni nu știe ce urmează să scoată Humanitas, de exemplu. E foarte complicat și prețurile au un rol esențial, chiar dacă nu vrem să facem rabat de la unele plăceri pasagere pentru a cumnpăra câteva cărți anual. Evident că și educația nu ne dă vreun sprijin. Dacă ne tot punem întrebarea „la ce ne ajută teorema lui Pitagora?” nu vom dori să cumpărăm Kavafis. E foarte greu, iar o literatură înnoitoare e foarte dificil de ajuns la public. În parte e vina lui, dar nu e numai a lui. Cert e că nu ne mișcăm. De ce? De lene.

                                                          Interviu de Ioan Vasiu /UZPR
                                                               Foto: Mihai Botea