Autor: © Ionuț ȚENE
Foto: © Ionuț Țene (Arhiva personală), Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.
Agata ® 1994 – 2024 ; Format Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Subcarpații Beskizi din Polonia au fost de la începutul evului mediu un izvor comprehensiv de etnicitate demografică pastorală românească. Din păcate o componentă importantă a istoriografiei poloneze marșează pe ideea unei populații de ”gorali”, ca o comunitate montană de mocani, cu o origine etnică incertă, recunoscându-se doar influențe lingvistice și pastorale provenite de la românii din Carpați. Acești istorici polonezi, încă din secolul XIX, au susținut că populația montană din Carpații Păduroși a fost de origine slavă cu influențe pastorale, lingvistice și tradiționale venite din Țările Române. Pentru acești istorici polonezi romantici, goralii sunt o populație locală slavă de mocani și filo-polonezi, cu ingerințe tradiționale venite prin fenomenul transhumanței din țările române. Acești istorici polonezi ”tradiționaliști” nu au reușit să ofere o radiografie complexă a goralilor, care ei însăși își spuneau valahi până în secolul XIX, când autoritățile poloneze au încercat să impună etnonimul de ”goral” ca să se oculteze originile românești ale acestei populații cu origini românești. Deci până spre secolul XX populația montană își spunea sieși ”gorali valahi”, dar la unii istorici polonezi infestați de naționalism, nu se percepea asocierea sinergică a celor doi termeni ai etnonimului: valahi – gorali. Menționăm că ”valahii” era denumirea din cronciile germano-slave, maghiare și bizantine pentru populația latinofonă și românească la începturile evului mediu. Mai mult, lanțul montan Beskizi se întinde din Cehia, Polonia până în Ucraina și are o denumire cu conotații balcanice. Interesant că originea numelui acestui lanț montan este tracică sau ilirică, găsindu-se acest toponim în munții Albaniei, dar o parte a istoriografiei poloneze nu vedea această înrudire lingvistică cu toponime ale valahilor din Balcani. Ese evident că toponimia lanțului muntos dovedește o îndelungată locuire a unei populații autohtone de daci liberi, daco-romani, dar și de păstori valahi veniți aici în transhumanță pe ”autostrada” Carpaților. Istoricii polonezi din noua generație, în general recunosc românitatea goralilor în studii academice de excepție.

Este momentul să vedem și cealaltă fațetă a acestei istoriografii poloneze, care prezintă goralii ca o populație slavă cu influențe etnico-lingvistice valahe doar prin fenomenul transhumanței și a tradițiilor pastorale. O carte intitulată „Gorale Bieskidowi”, care se traduce din poloneză în română ca „Mocanii din Beskizi” fost scrisă de L. D. și publicată la Cracovia în 1851. Interesant că autorul preferă să-și publice doar inițialele și nu numele întreg, datorită opresiunii imperiului habsburgic care controla regiunea. În realitatea autorul cu numele întreg era Ludwik Delaveaux, care a trăit între anii 1785-1870. Ludwik Delaveaux a fost un nobil conte pasionat de etnografie și care a devenit apoi naturalist. Era fiul unui francez, Louis, conte de Lorena, ofițer în serviciul rus și polonez, și al Aleksandrei Kostecka, născută Cortecelli. „Mocanii din Beskizi” reprezintă un studiu etnografic al țăranilor care locuiau lângă orașul Żywiec, în lanțul muntos al Carpaților Păduroși de vest. Autorul își descrie motivele pentru care a scris cartea, subliniind o călătorie sentimentală într-o zonă dragă și dorința de a-i prezenta corect pe locuitorii acestei regiuni pitorești. Avem o descriere detaliată a geografiei regiunii, inclusiv munți, râuri și orașe precum Żywiec și Cracovia. Sunt menționate evenimente istorice și puncte de interes, cum ar fi bătălii și repere istorice, dar fără nicio legătură cu valahii sau Țările Române. O parte importantă din studiu descrie obiceiurile și tradițiile poporului ”goral”, inclusiv îmbrăcămintea, practicile religioase, structurile sociale, sistemele juridice și credințele lor, care se aseamănă cu cele ale românilor din Carpați, dar fără să facă referire la acest adevăr istoric. Autorul explorează, de asemenea, cântecele populare și tradițiile lor. El oferă detalii despre economia locală, inclusiv agricultura (culturi și animale) și industriile locale, precum și rolurile bărbaților și femeilor în aceste activități. Totodată se detaliază diverse credințe locale, superstiții și remedii populare pentru boli și detaliază practicile locale în jurul morții și înmormântării. Sunt repere fundamentale ale unei populații înrudite cu cea monană din Carpați sau Haemus. Stilul studiului este descriptiv și analitic, oferind perspective asupra culturii și vieții de zi cu zi a mocanilor numiți ”gorali” în Beskizi la mijlocul secolul al XIX-lea. Interesant că autorul ignoră ”Ius valachicum”, care coordona juridic și cutumiar pe valahii gorali, În studiu, autorul nu folosește termenul „valahi” pentru a descrie populația locală ”goral” din regiunea Żywiec. În schimb, se referă la ei pur și simplu ca „gorali”, adică „locuitori de munte” sau pe românește ca ”mocani”. Ludwik Delaveaux nu face nicio mențiune explicită a unei legături sau a unei influențe valahe asupra culturii sau obiceiurilor goralilor din această zonă specifică a Carpaților de vest. Deci, cartea se concentrează pe aspecte specifice ale culturii locale ”gorale”, fără a face comparații sau conexiuni cu alte grupuri etnice din regiune. În viziunea autorului mocanii ”gorali” care vorbeau un limbaj pastoral cu circa 500 de cuvinte din proto-română, nu ar avea legătură cu frații lor români din Carpați. Naționalismul romantic polonez nu permitea o abordare științifică despre ”gorali” la 1851. Autorul are desigur o perspectivă subiectivă și sentimentală asupra comunității goralilor. El exprimă intenția de a prezenta o imagine cât mai fidelă a vieții și obiceiurilor acestor oameni gorali fără să fie preocupat de originea lor. Astfel istoricul polonez de la 1851 se concentrează pe analiza mentalității și a caracterului goralilor, accentul fiind pus pe atașamentul lor față de locurile natale și modul în care se adaptează la schimbări. Erau munteni cu origini străvechi, dar pentru istoriografia poloneză de la 1851 nu conta acest lucru, adică originea lor valahă. Totuși studiul relevă atât aspectele unice ale acestei comunități, cât și interacțiunea cu societatea poloneză din perioada respectivă, deci indirect autorul recunoaște că goralii nu au o origine salvă. Grzegorz Jawor sau Ludwik Wyrostek recunosc românitatea goralilor în perioada interbelică, iar istoricii din perioada comunistă sau de după anul 2000 chiar susțin cu documente și interpretări anttropologice originea românească a populației montane, totuși mai există istorici polonezi contemporani ca Helena Krasowska, care continuă cu încăpățânare teoria istoriografică a naționalismului romantic polonez privind originea slavă a goralilor, chiar dacă acceptă o anumită influență etnică românească datorită transhumanței de pe lanțul montan carpatin.

Helena Krasowska este cercetătoare la Institutul de Studii Slave ale Academiei Poloneze de Științe din Varșovia, fiind o tânără lingvistă recunoscută în lumea academică europeană. Studiul „Caracteristicile lingvistice ale dialectului polonez ale muntenilor din Bucovina” a apărut în anul 2018, în ”Studii poloneze de lingvistică și filologie” la Varșovia. Articolul se concentrează pe caracteristicile lingvistice ale dialectului polonez vorbit de comunitatea de munteni din Bucovina, o regiune cu același nume ca Bucovina românească, dar aflată la nord-vest de Carpații Păduroși. Această comunitate are rădăcini în regiunea Czadeckie din Slovacia, de unde a migrat în Bucovina în secolele XVIII-XIX, conform autoarei. Studiul nu se limitează doar la descrierea dialectului, ci explorează și contextul socio-lingvistic al acestuia. Cercetătoarea urmărește istoria migrației muntenilor polonezi din Czadeckie în Bucovina, oferind o perspectivă socio-lingvistică asupra procesului. Se evidențiază factorii care au influențat migrația și modul în care aceștia au impactat asupra dialectului. Dialectul polonez din Bucovina nu este izolat în percepția autoarei. Acesta a fost puternic influențat de contactul cu alte limbi, atat slave (slovacă, ucraineană, rusă), cât și non-slave (germană, română). Studiul analizează în detaliu cum aceste interacțiuni lingvistice s-au reflectat în fonologie (schimbări vocalice și consonantice, accentuare), morfologie (conjugări verbale, declinări substantivale) și lexic (împrumuturi lexicale). Autoarea poloneză descrie modificări specifice în sistemul vocalic și consonantic al dialectului, comparativ cu poloneza standard. Se evidențiază schimbări vocalice (ex: /a/ -> /o/, /e/ -> /y/), palatalizarea consoanelor, precum și variații în accentuare. Aceste caracteristici fonologice reflectă influența limbilor de contact. A analizat particularitățile sistemului morfologic, comparându-le cu poloneza standard. A observat variații în conjugarea verbelor și declinarea substantivelor, specificând influența posibilă a limbilor învecinate. Studiul examinează vocabularul dialectului, evidențiind împrumuturi din limbile de contact. Se analizează semantic și adaptarea acestor împrumuturi în contextul dialectului polonez din Bucovina. Articolul pune în context socio-lingvistic dialectul, analizând modul în care factorii sociali (migrație, contact inter-etnic, politici lingvistice) au influențat evoluția și persistența acestui dialect. Pe scurt, studiul oferă o imagine complexă și multi-fațetată a dialectului polonez vorbit de comunitatea de munteni din Bucovina, integrând aspecte istorice, socio-lingvistice și lingvistice românești sau ucrainene. Nu se limitează la o simplă descriere, ci explorează procesele complexe de contact lingvistic și schimbarea lingvistică. Textul nu menționează explicit termenul „vlahi” sau „români” în legătură cu dialectul polonez din Bucovina. Deși se menționează influența limbii române asupra dialectului, deci nu există o referire directă la populația vlaho-română. Influența română este tratată ca un element al contextului lingvistic mai larg în care s-a dezvoltat dialectul, fără a se face o legătură specifică cu o populație vlaho-română distinctă în zonă. Analiza se concentrează pe aspectele fonologice, morfologice și lexicale, evidențiind influența limbilor slave și non-slave asupra evoluției dialectului. Dialectul polonez vorbit de țăranii din Bucovina reprezintă un studiu de caz fascinant în contactul și evoluția limbilor. Acest lucru poate reflecta influența limbilor vecine. Mai multe trăsături morfologice și lexicale disting dialectul țăranilor din Bucovina. Influența ucraineană și română este destul de evidentă, cu numeroase împrumuturi integrate în dialect. Multe cuvinte referitoare la agricultură, viața de zi cu zi și relațiile familiale prezintă această influență. Cuvintele de origine germană există și ele în dialect, în special în anumite zone. Starea actuală a dialectului țăranilor din Bucovina reflectă o istorie de contact lingvistic intens, influența diverselor limbi învecinate modelând fonologia, morfologia și vocabularul său. Acest contact continuă, influențele din partea ucraineană și română având în continuare un impact asupra dialectului. Cu toate acestea, vorbitorii rămân în mare parte fluenți în poloneza standard și sunt din ce în ce mai expuși la poloneză prin intermediul mass-media și al educației. Deși dialectul este clar distinct de poloneza standard, acesta își menține identitatea vitală ca o expresie lingvistică a patrimoniului cultural unic al țăranilor. Cercetări ulterioare, care implică o analiză detaliată a inventarului fonetic al dialectului folosind instrumente de analiză acustică și analize ale unor corpuri lingvistice mai mari, ar îmbogăți înțelegerea caracteristicilor și evoluției sale. Studiul oferă astfel o imagine complexă și multi-fațetată a dialectului polonez vorbit de comunitatea de munteni din Bucovina, integrând aspecte istorice, socio-lingvistice și lingvistice din preajmă. Autoarea nu respinge influența etnico-lingvistică românească, provenită prin contactul direct al transhumanței de pe lanțul montan carpatin, dar nu o consideră relevantă pentru comunitatea goralilor din Carpații Păduroși. Helena Krasowska nu neagă influența pastorală românească, dar nu o explică ca un fundament substanțial aflat în componenta originii mocanilor gorali. Limitele istoriografiei poloneze sunt funciare, atunci când se referă la trecutul muntenilor din Munții Tatra, adică la originea românească etnico-lingvistică și pastorală a goralilor valahi.

Ionuț Țene