Recent apărutul roman, „Gânditorul”, semnat de Alexandru-Florin Țene, Editura „Cervantes”, București, 2025, este o inspirată modalitate de a ne prezenta pe „doctorul, scriitorul, jurnalistul și filosoful Augustin Ostace” (p. 207), a cărui devenire are la bază o mare taină: „Acesta este secretul lui Ostace, cunoașterea” (p. 209).

• Premiat cu „Meritul Cultural Clasa I”, de Editura „Cervantes”, în 2025, romanul reprezintă cea de-a 109 apariție editorială a scriitorului Alexandru-Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor Români, o performanță pe cât de invidiat, pe atât de greu de egalat și realizat.
• Conceput ca o poveste simplă, despre frământările unuia dintre săteni: „înțeleptul Ion” (p. 8), autorul ne poartă în „ținutul Năsăudului… Nimigea de Sus” (p. 9), în familia Ostace, ca să asistăm la nașterea lui Augustin: „Era 18 septembrie 1952” (p. 11), botezat așa după „Sfântul Augustin”, de la care ne-a rămas lucrarea monumentală „De civitate Dei” (Despre cetatea lui Dumnezeu).
• Urmărim, apoi, devenirea lui Augustin, clasele primare, gimnaziale și liceale, strădania și răsplata pentru metabolizarea culturii naționale profunde: George Coșbuc, Lucian Blaga, Liviu Rebreanu, Mihai Eminescu și alții; dar și contactul cu cultura universală: Tolstoi, Gorki, Victor Hugo, Kant, Cicero etc. dar și considerații prind tradițiile românești și „noua” ideologie. 
• Iubitor de literatură și talentat, optează însă pentru Facultatea de Stomatologie din Cluj. Aici, alături de pregătirea în specialitate, studentul Augustin Ostace participă la cenaclurile literare studențești și își îmbogățește bagajul cultural prin vizite la muzeele de artă, istorie, farmacie, tradiției și satului românesc. Tot acum, cunoaște oameni de cultură contemporani. După absolvire, practică specializarea de stomatolog, în condițiile și cabinetele vremii.
• Printre influenții vremii, îl cunoaște și pe Adrian Păunescu, care, la una dintre întâlniri, îi spune: „ – Anticomunismul tău este realmente riscant… Nu merge!…”; „ – Nu întâmplător ești peste tot urmărit…” (p. 100). În scurt timp, i se sigilează cabinetul medical, este chemat la anchete, de către Miliție, Procuratură și Securitate, acuzat de trădare și amenințat cu retragerea diplomei universitare. În aceste condiții: „Augustin a luat hotărârea să treacă frontiera de stat” (p. 103). 
• În cele din urmă, ajunge „pe Tărâmul Făgăduinței” (p. 115), în „marile orașe Detroit și Chicago. Acolo se simte bine, în spiritul culturii și limbii Române” (ibidem). Cunoaște și ascultă pe preotul Calciu Dumitreasa și, pentru prima dată, ia contact cu poezia lui Radu Gyr (Demetrescu). 
• În plan profesional, în anul 1990, reface Institutul de Medicină, din Detroit. Va face parte din grupul de români care primește și însoțește pe Majestatea Sa Regală, Mihai I, în comunitățile românești, de peste ocean. 
• În perioada 1992-1994, își continuă perfecționarea și absolvă cursurile Universității din New York. O vreme, va fi directorul Institutului Cultural Român și cunoaște pe Augustin Buzura, Ioan Aurel Pop, Nina Casian, Lucia Hossu-Longin și alții.
• Din 1997, se mută în Europa și va „depune o activitate intensă în cadrul Diasporei Române din Germania, Franța, Irlanda și S.U.A.” (p. 146). „În Germania practică medicina” (p. 147). „Publică mai multe cărți… în engleză și germană” (ibidem). Constată, cu amărăciune, că: „Românul este încă prea opincizat în tradiție” (ibidem).
• În Germania, întâlnește alți oameni de cultură: Andrei Pleșu, Emil Hurezeanu, Mircea Dinescu, Laurențiu Ulici, Ana Blandiana și alții, artiști, muzicieni, dar și oameni politici, Radu Vasile etc. filmând „pentru istorie” (p. 155) întâlnirile, 
• Vine și revine, de mai multe ori, în țară și își lansează cărțile, la care au participat, de mai multe ori, „scriitori din Liga Scriitorilor din România” (p. 162).
• Reface casa părintească și o transformă într-un adevărat muzeu și bibliotecă, dată fiind multitudinea de „cărți, de filosofie, religie, medicină, politologie și din alte zeci de domenii” (p. 169). 
• Tematica scrierilor și filmărilor lui Augustin Ostace este vastă, printre care și poezia, definită de enciclopedist ca: „filosofia mea scurtă” (p. 211, 233, passim). 
• Din scrierile lui Augustin Ostace răzbate, cu tristețe, constatarea: „Comunismul a schimbat structura A.D.N.-ului poporului român” (p. 213). „Numai timpul ne va vindeca prin generațiile viitoare” (ibidem). 
• Deși i s-a propus și a depus documentele pentru primire în rândul Uniunii Scriitorilor din România, solicitarea i-a fost, mereu, amânată din motive… În schimb, în mai puțin de două săptămâni, meritele literare i-au fost recunoscute și a fost primit în Liga Scriitorilor Români.
• Încheindu-i prezentarea, Alexandru-Florin Țene conchide: „Augustin Ostace… este întotdeauna cu sufletul în România și inteligența pe meridianele Terrei” (p. 238).
• Dorindu-și libertatea și iubindu-și țara și neamul, este într-o continuă neliniște și căutare.
• Romanul se rotunjește prin revenirea la gânditorul satului, Ion, și Piatra lui filosofală, pe care și-a scris numele, constatând, cu surprindere, că nu este singurul Ion, „botezător” de gânduri înțelepte, ci că face parte din NOI, adică și alții, mai mult ori mai puțin înțelepți, implicați în „recunoașterea necunoașterii” (p. 241).
• De remarcat, cugetările autorului cu care se încheie scrierea și mulțumirea lui Ion/gânditorul că, în sfârșit, i s-a dat dreptate, că și gânditul este o muncă.
• Ca cititor, nu pot să nu constat prolificitatea autorului, căruia îi dorim, dacă nu mai mult, măcar atâția ani, pe câte cărți a publicat și va publica!
• Putere în creație și viață îndelungată!
• 2 aprilie 2025,
• Mihai Călugărițoiu