*O serie de interviuri dedicată tinerilor care activează în domeniul cultural românesc, cu rol în formarea și mai tinerelor generații și în modelarea societății viitorului.
Un interviu de Cosmina Marcela OLTEAN
Fotografii, arhivă personală

Diana-Simona Alupoaie este artist vizual și cadru didactic la Liceul de Artă „Ștefan Luchian” din Botoșani, cu studii de licență și master absolvite la Universitatea Națională de Arte ”George Enescu” din Iași.

A adunat numeroase participări la expoziții de artă la nivel local și național, iar lista cuprinde o expoziție personală desfășurată recent, cu tema ”Portal între lumi”, la Galeria Colecția de Artă din Botoșani și participări sau expoziții itinerante precum ”Devenire”- Salonul Alb de la Vatra Dornei, ”Devenire”- Galeria Zamca din Suceava, Salonul Anual de Artă ”Artis”, Muzeul Unirii, Iași, Salonul Național de Arte Vizuale ”Interferențe” – Galeriile de Artă ,,Ştefan Luchian”, Botoşani, ”Bienala Națională de Artă ”Camil Ressu”, ediția I – Muzeul de Artă Vizuală Galați, ”Saloanele Moldovei”, ediția a XXX-a – Galeriile de Artă ”Alfa”, Bacău și Chișinău, “Dragobete Art. Ro”, editia a VIII- a –  Casa Corpului Didactic “Spiru Haret”, Iași, ”Portret și autoportret”, ediția a II-a – Casa Corpului Didactic “Spiru Haret”, Iași, „Anuala artiștilor” – Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani și ”Artă la feminin”- Galeriile de Artă „Ștefan Luchian”, Botoșani, participând la mai multe ediții.
Să o cunoaștem mai bine pe Diana – ca om, artist și cadru didactic. Să aflăm cum arată pentru ea prezentul și viitorul.

Cosmina: Diana, spune-ne despre tine și parcursul tău…
Diana-Simona Alupoaie: În activitatea mea se împletesc organic două direcții care se susțin reciproc: cea artistică și cea pedagogică. Sunt artist vizual și profesor de educație plastică, iar pentru mine, aceste roluri nu se exclud, ci se întregesc. Arta este pentru mine o formă de introspecție și comunicare profundă, o cale prin care explorez simboluri, trăiri și întrebări esențiale. Prin compozițiile mele încerc să creez punți între lumi interioare și realități exterioare, între vis și concret, între emoție și reflecție.
 În același timp, în sala de clasă, arta capătă un alt sens – devine instrument de autocunoaștere, de dezvoltare personală și de formare a sensibilității. Rolul meu ca profesor nu este doar să transmit tehnici sau să formez competențe, ci și să creez spațiu pentru libertatea de expresie, pentru descoperirea sinelui, pentru conectarea autentică a fiecărui elev cu propriul său potențial creativ.
Ca artist vizual, mă preocupă în mod profund dimensiunea simbolică a realității și felul în care arta poate deveni o punte între lumea interioară și cea exterioară. Lucrările mele explorează teme precum identitatea, transcendența, vindecarea și relația cu natura și divinul. Îmi place să creez compoziții onirice, încărcate de elemente metaforice, în care privitorul este invitat să descopere povești și stări, nu doar forme. Culoarea joacă un rol esențial în exprimarea emoției, iar paleta mea favorizează adesea tonuri lirice, diafane, dar cu accente de contrast care creează tensiuni vizuale.
 Procesul meu creativ pornește adesea dintr-o trăire sau o întrebare profundă, și se transformă treptat într-o imagine cu sensuri multiple. Îmi doresc ca fiecare lucrare să devină o oglindă subtilă pentru cel care o privește, să trezească întrebări, amintiri, emoții.
 Pe lângă activitatea de profesor, care îmi aduce o bucurie aparte prin relația cu elevii, continui să expun și să creez constant, considerând că rolul artistului este acela de a deschide porți interioare – atât pentru sine, cât și pentru ceilalți.
 Îmi doresc ca prin tot ceea ce fac – fie că expun o lucrare sau ghidez un elev – să reamintesc că arta nu este rezervată doar celor care o practică profesionist, ci este un limbaj universal, accesibil oricui. Prin proiectele pe care le inițiez și prin implicarea în comunitatea artistică și educativă, urmăresc să apropii oamenii de acest limbaj și să ofer un context în care creația să fie înțeleasă și trăită cu bucurie, sens și profunzime.

Parcursul artistic

Cosmina: Ce te-a inspirat să devii artist și, ulterior, profesor de arte?
Diana: Desenez și pictez de când eram mică. Deși am avut mereu ușurință în a-mi exprima sentimentele prin cuvinte, simțeam că arta era o formă și mai profundă, mai apropiată de sufletul meu. Era ceva instinctiv — când eram inspirată, ceream repede o foaie, un creion sau pensula. Crearea era o stare de grație, un fel de meditație în care timpul se oprea și rămâneam doar eu cu lucrarea mea. Adulții din jur erau adesea impresionați de felul în care construiam personaje sau redam lucruri care mă mișcau, dar pentru mine era pur și simplu o nevoie interioară.
 Mama și nașul meu pictau și ei — nu erau artiști consacrați, dar aveau acea plăcere de a crea, de a se exprima. Cred că m-au inspirat prin exemplul lor să privesc arta ca pe un limbaj firesc, dar dorința de a crea a venit din mine. Pentru mine, imaginea a fost întotdeauna mai puternică decât cuvântul.
 Când am devenit eleva Liceului de Artă, am simțit că mi-am găsit locul. Opt ani de atelier, desen, modelaj, pictură — ani în care m-am format și m-am conturat ca artist. Am continuat apoi cu Facultatea de Arte „George Enescu” din Iași, unde am studiat grafică publicitară și, la master, artă murală.  In timpul faculății am cochetat si cu modelajul,cu ceramica si cu tehnicile de arta murala , am lucrat și pe partea de artă digitală , pictura de șevalet fiind modul preferat de exprimare artistica. Astfel mi-am creat o baza solidă de cunoștinte in acest domeniu.
 Tot în perioada liceului, în timp ce lucram în ateliere, am simțit că mi-ar plăcea, într-o zi, să fiu și eu profesor. Mi se părea o direcție firească, o variantă de viață în care aș putea fi artistă și, totodată, să ofer din cunoștințele mele mai departe.
 A fi profesor nu înseamnă să lași în urmă arta, ci să o trăiești într-o formă diferită, mereu vie. Este o continuă redescoperire: îi ajuți pe elevi să-și descopere vocea artistică, dar te descoperi și pe tine, iar în schimbul acesta sincer există o frumusețe aparte. Pentru mine, a preda artă este o formă profundă de a trăi prin și pentru creație — de a construi nu doar lucrări, ci și destine sensibile, atente, conștiente de frumusețea lumii și a expresiei interioare.

Cosmina: Cum ți-ai descoperit stilul artistic și cum s-a dezvoltat în timp?
Diana: Aș putea spune că stilul meu actual are rădăcini încă din copilărie, când, intuitiv, lucram cu pete de culoare și tușe expresive, urmărind să redau nu doar imaginea, ci și trăirea din spatele ei. Îmi amintesc cum simțeam nevoia să exprim un moment, o emoție, ca o scânteie care mă făcea să pun culoarea pe hârtie într-un mod spontan, aproape visceral. Acea spontaneitate a rămas în mine și astăzi – este un nucleu esențial al stilului meu.
În timp, studiile din liceu și facultate m-au ajutat să-mi construiesc o bază solidă: am învățat tehnici, rigori de desen, compoziție, măsurători – toate acestea m-au disciplinat și mi-au oferit instrumentele pentru a-mi susține spontaneitatea. De asemenea, studiul istoriei artei m-a făcut să înțeleg cât de profund poate fi mesajul unei lucrări. Am început să văd arta nu doar ca imagine, ci ca un limbaj simbolic, capabil să spună povești, să transmită sensuri și stări dincolo de ce este vizibil.
 În spatele stilului meu stă o muncă reală, dar și o căutare sinceră a adevărului interior. Încerc să-mi ascult intuiția, să las culoarea să curgă acolo unde simt că e nevoie și să creez spații în care emoția și sensul să se întâlnească.

Cosmina: Care sunt temele sau motivele recurente în lucrările tale?
Diana: Temele recurente din lucrările mele gravitează în jurul naturii, feminității, luminii interioare și transformării. Mă atrage ideea omului ca parte a unui întreg viu și sacru, aflat în comuniune cu elementele naturale – plante, flori, apă, lumină. Revin adesea la figura feminină, nu ca simplu element decorativ, ci ca simbol al intuiției, al fertilității spirituale și al renașterii.
 Femeia pe care o pictez este adesea o reflecție a propriei mele interiorități – un arhetip al sensibilității, al conexiunii cu natura și cu forțele subtile ale vieții. Este învăluită de flori, plante, elemente organice care nu sunt doar ornamentale, ci esențiale compoziției: semne vii ale vindecării, ale reîntregirii și ale unei legături sacre cu Pământul.
 Lumina este un element central în lucrările mele – o lumină care nu vine doar din exterior, ci pare să radieze din interiorul personajelor, sugerând stări de prezență, pace și revelație. Mă interesează profund ceea ce transmite o lucrare dincolo de imagine: acel moment suspendat în care timpul dispare, iar sufletul e liber să contemple, să simtă, să se recunoască.
 Simbolurile joacă și ele un rol important în creația mea. Folosesc plante, cercuri, culori și uneori forme geometrice sacre ca pe niște chei vizuale către straturi mai profunde de înțeles. Estetica blândă a lucrărilor mele ascunde un proces sincer, adesea intens, de vindecare interioară și de reconectare cu sinele.
 Pentru mine, arta este o formă de rugăciune vizuală – o căutare, o transpunere a emoțiilor în culoare, a tăcerii în formă, a durerii în frumusețe. Fiecare lucrare devine astfel o fereastră deschisă spre o lume mai subtilă, în care sufletul poate respira și se poate regăsi.

Cosmina: Ai avut un mentor sau un artist care ți-a influențat profund direcția artistică?
Diana: De-a lungul parcursului meu artistic nu pot spune că am avut un singur mentor care să-mi fi influențat profund direcția, ci mai degrabă o serie de întâlniri, lecturi și revelații care m-au format treptat. Au existat profesori care mi-au deschis ochii asupra rigurozității tehnice, asupra disciplinei în artă, dar și asupra libertății de exprimare.
Însă poate cea mai mare influență a venit din contactul cu artiștii mari ai istoriei artei, pe care i-am descoperit prin studiu și contemplație.
 Am fost profund impresionată de simbolismul și lirismul lucrărilor lui Gustav Klimt, de suprarealismul lui Dali, de modul în care Frida Kahlo a transformat suferința în artă. De asemenea, Joaquin Sorolla este unul dinre artiștii mei preferați, picturile sale îmi evocă amintiri și emoții legate de propriile experiențe lângă mare.  Nu i-am privit niciodată ca pe niște idoli de urmat, ci mai degrabă ca pe niște oglinzi în care m-am regăsit uneori, ca pe niște repere care mi-au confirmat că și vulnerabilitatea, și visarea, și simbolul pot fi limbaje autentice în artă.
Mai presus de orice, însă, a contat procesul meu interior – introspecția, căutarea de sine, conexiunea cu natura și cu ceea ce este nevăzut. 

Activitatea didactică

Cosmina: Ce te-a determinat să predai arta și ce satisfacții îți aduce această activitate?
Diana: Mi s-a părut o formă potrivită de a continua parcursul meu artistic – aceea de a rămâne într-un mediu creativ și viu, prin rolul de profesor. Încă din perioada în care eram elevă, m-a atras ideea de a preda arta mai departe, de a împărtăși cunoștințele acumulate și de a-i sprijini pe alții să își descopere propria expresie artistică. A fi o călăuză pentru elevi, să le ofer sprijin și inspirație, a devenit o parte firească a drumului meu.
 În același timp, recunosc că și ei mă inspiră profund. Sinceritatea lor, libertatea cu care se exprimă și bucuria pe care o au în procesul de creație mă reîmprospătează și pe mine ca artist. Îmi oferă curajul să rămân autentică, să creez cu aceeași deschidere și vulnerabilitate.
 Predatul artei este pentru mine un spațiu de reflecție, de dialog și redescoperire, în care învățăm unii de la ceilalți. Este o experiență care îmbogățește nu doar parcursul profesional, ci și procesul meu interior de creație.

Cosmina: Cum reușești să echilibrezi cariera de artist cu cea de profesor?
Diana: Încerc să îmbin armonios cele două roluri, pentru că, în multe momente, ele se pot hrăni reciproc. De exemplu, uneori în timpul orelor, când elevii lucrează individual, îmi ofer un mic răgaz în care schițez sau pictez alături de ei. Nu o fac doar ca exercițiu personal, ci și pentru că prezența mea în procesul de creație le oferă un model de disciplină, atenție și implicare. Îi inspir, poate, nu doar prin tehnica pe care o folosesc, ci și prin starea de liniște și concentrare în care mă aflu atunci când lucrez.
Desigur, acest tip de echilibru nu este constant și nici ușor de menținut. În mod firesc, predarea vine cu un plan riguros și cu o atenție dedicată complet elevilor. De aceea, timpul pentru creația personală rămâne, în mare parte, rezervat spațiului meu intim, în afara orelor.
 Este o relație reciprocă între cariera de artist și cea de profesor. Una o întărește pe cealaltă. Uneori, provocarea cea mai mare este timpul—niciodată nu pare suficient. Dar cred că secretul stă în răbdare și în asumarea unui ritm interior. Lucrurile se construiesc în tihnă, cu disciplină, fără grabă.

Cosmina: Cum reacționează elevii la formele artei contemporană? Le stârnește interesul?
Diana: Reacțiile elevilor în fața Artei Contemporane sunt variate. Unii sunt curioși și vin chiar ei cu exemple de artiști contemporani care i-au inspirat, dorind să creeze lucrări în același stil sau influențate de mesajul transpus în acele opere. Sunt momente frumoase, în care creativitatea lor se trezește natural, dintr-o întâlnire autentică cu arta actuală.
 Pe de altă parte, pentru mulți elevi, mai ales cei de gimnaziu — cu care lucrez în prezent — Arta Contemporană rămâne încă un teritoriu nou, uneori greu de înțeles. Se află într-un proces de formare și poate fi prematur pentru unii dintre ei să rezoneze profund cu acest tip de exprimare artistică. Le prezint artiști contemporani din România și din afară, le arăt ce se creează și cum se exprimă un artist astăzi, dar nu forțez o receptare imediată.
 Cred că este firesc ca elevii să aibă reacții diverse: de la curiozitate până la reticență. Este un parcurs care se construiește în timp. Cei mai mulți încă rezonează mai ușor cu artiștii din istoria artei, acolo unde limbajul vizual le pare mai accesibil. Dar important este că au contact cu toate aceste lumi și că li se oferă contextul pentru a-și forma propria sensibilitate estetică.

Cosmina: Ce metode folosești ca să-i inspiri și să le dezvolți creativitatea?
Diana: Folosesc mai multe metode care să le stimuleze creativitatea, iar una dintre cele mai eficiente este să îi încurajez să reacționeze spontan, intuitiv. De exemplu, le propun exerciții simple de pictură abstractă, în care aleg culorile pe care „le simt” în acel moment, fără o temă prestabilită sau o intenție clară. Alegerea culorilor, modul în care le combină, cum le aștern pe hârtie—toate acestea exprimă ceva profund din interiorul lor. Aceste exerciții nu doar că le dezvoltă creativitatea, dar mă ajută și pe mine să îi cunosc mai bine. E o formă de expresie sinceră, uneori chiar un mic act de eliberare, un fel de catharsis.
 În alte cazuri, le ofer un titlu, un cuvânt-cheie sau o temă, apoi discutăm împreună ce înțeleg ei din acea idee. Îi încurajez să construiască compoziții pornind de la propriile asocieri și emoții. Uneori îi ghidez în conturarea ideii, alteori îi las să fie complet autonomi. La vârsta gimnaziului, au nevoie încă de îndrumare, însă când vine vorba de viziunea lor, de esența exprimării personale, încerc să intervin cât mai puțin. Le ofer sprijin mai ales pe partea tehnică, dar când vine vorba de imaginație și de vocea lor interioară, prefer să le ofer libertate.
Poate că această atitudine vine și dintr-o experiență personală. Ca elevă, am simțit uneori că m-am pierdut în procesul de a încerca să mă „conformez” unor modele sau așteptări, iar asta mi-a îngreunat accesul la propria autenticitate artistică. Am regăsit-o mai târziu, dar mi-ar fi prins bine să fiu încurajată mai devreme să-mi urmez propriul drum. De aceea îmi doresc să fiu pentru elevii mei acel ghid care oferă sprijin, dar nu pune limite acolo unde începe libertatea creativă.

Viziune și societate

Cosmina: Care crezi că e rolul artistului în societatea de azi? Dar a profesorului de Arte?
Diana: Pentru mine, artistul de astăzi are rolul unui vizionar — al unui om care are capacitatea de a lărgi perspectiva celorlalți asupra lumii. Prin artă, el poate aduce la lumină o altă fațetă a realității, o dimensiune interioară sau exterioară pe care, poate, nu o percepem în viața de zi cu zi. Arta devine astfel un mijloc de conștientizare, de reflecție și chiar de transformare.
 Într-un fel asemănător, profesorul de arte are și el un rol de vizionar. Este cel care sprijină formarea unei viziuni proprii la fiecare elev, care îi încurajează să se descopere, să se exprime și să prindă încredere în felul lor unic de a vedea lumea. Poate fi un ghid, un model, dar mai ales un catalizator al creativității.
 Arta are un rol profund vindecător și educativ. Ea nu transmite doar informație, ci modelează sensibilitatea, deschide minți și suflete. În calitate de profesor, mă aflu adesea în ipostaza de a însoți elevii într-un proces de autocunoaștere și chiar de vindecare prin artă. Această dimensiune terapeutică este subtilă, dar reală — pentru că arta oferă libertatea de a exprima ceea ce nu poate fi spus în cuvinte.
 Din păcate, rolul artei în societate este uneori subestimat, mai ales de către cei care nu lucrează direct în acest domeniu. Dar adevărul este că arta se regăsește peste tot: în arhitectură, în design, în publicitate, în felul în care amenajăm un spațiu sau prezentăm o idee. Tot ceea ce ne înconjoară are, într-un fel sau altul, o amprentă artistică. Acesta este și mesajul pe care îl transmit elevilor mei: că arta nu este izolată într-un muzeu, ci trăiește în tot ce ne înconjoară.

Cosmina: Ce crezi că lipsește în educația artistică din școlile noastre?
Diana: Cred că, în școlile noastre, educația artistică pune adesea accentul pe tehnică și pe rigoare — ceea ce, desigur, este important. Avem nevoie de aceste repere pentru a construi compoziții plastice coerente, armonioase, de calitate. Însă simt că lipsește, uneori, acea dimensiune de libertate pe care ar trebui să o aducă actul creativ. Elevii au nevoie de mai multe teme deschise, care să le permită să exploreze și să-și exprime viziunea personală, emoțiile, universul interior.
Cred, de asemenea, că în educație, în general, ar trebui să ne apropiem mai mult de partea emoțională a copilului. Elevii nu sunt doar receptori de informație sau potențiali performeri; sunt, în primul rând, ființe sensibile, cu povești personale, cu trăiri unice și cu nevoi afective reale. Ca profesori, avem responsabilitatea nu doar să predăm, ci să creăm un spațiu în care copiii se simt înțeleși, acceptați și în siguranță.

Cosmina: Cum poate fi încurajată colaborarea între artiști și instituții educaționale?
Diana: Colaborarea între artiști și instituțiile educaționale poate fi încurajată prin crearea unor proiecte reale, cu impact direct asupra elevilor, dar și asupra comunității. Din propria experiență, pot spune că astfel de inițiative au un efect profund — atât asupra celor care participă, cât și asupra celor care le organizează.
Împreună cu soțul meu, încă de la începutul carierei didactice, am inițiat un concurs județean cu tema Sfinții închisorilor în parteneriat cu Asociația Scut Botoșănean, ajuns la trei ediții, care a implicat colaborări cu muzee, sponsori și instituții culturale. A fost un proiect prin care elevii nu doar că și-au dezvoltat abilitățile artistice, ci au și descoperit o pagină importantă din istoria României. Am învățat, ca profesori-artiști, ce înseamnă să scrii un proiect, să coordonezi o echipă, să cauți sponsori și să organizezi o expoziție de la zero — o muncă intensă, dar extrem de valoroasă.
 De asemenea, participăm constant la concursuri interșcolare, anual avem si participare directa la un concurs de artă organizat in Iasi iar pentru elevi acest contact cu un mediu mai larg, artistic și competitiv, este extrem de motivant.
 În prezent, organizăm anual o expoziție intitulată Arta. Expresia sufletului, un proiect care nu are o temă restrictivă, tocmai pentru a încuraja exprimarea artistică liberă. Este un proiect de suflet, dedicat în special elevilor de gimnaziu din cadrul liceului de artă.
  In ceea ce priveste expozitia  ARTA – Expresia sufletului, pe care o organizăm anual, intenționăm ca anul acesta, în luna mai, să expunem și noi, profesorii, alături de elevii noștri. Este o inițiativă prin care vrem să inspirăm, să oferim profunzime momentului și să transformăm această experiență într-una mai personală și memorabilă pentru ei.
Astfel de proiecte creează punți reale între lumea artei și educație. Iar dacă vrem ca arta să rămână vie în școală, cred că trebuie să sprijinim și să încurajăm cât mai mult acest tip de colaborări — între profesori, artiști, instituții culturale și comunitate.

Cosmina: Ce sfat ai oferi unui tânăr care vrea să urmeze o carieră artistică?
Diana: Sfatul pe care l-aș oferi unui tânăr care dorește să urmeze o carieră artistică este să fie deschis, curios și să încerce cât mai multe lucruri. Să învețe diferite tehnici, să-și construiască o bază solidă, dar mai ales să-și păstreze autenticitatea pe tot parcursul formării. Este important să nu se piardă pe sine printre reguli și rigori, ci să își asculte vocea interioară și să urmeze această cale doar dacă simte că rezonează cu sufletul său.
Îl sfătuiesc să aibă răbdare. Rezultatele nu vin peste noapte, ci se clădesc în timp, prin muncă, perseverență și pasiune. Nimeni nu îți poate garanta succesul într-o carieră — artistică sau nu — dar dacă ceea ce faci îți aduce bucurie și simți că te definește, atunci merită cu adevărat să mergi pe drumul acela. Determinarea și iubirea pentru ceea ce faci sunt cele care te vor duce departe.

Despre proiecte și viitor

Cosmina: Care ar fi proiectele sau planurile tale pe termen lung în zona educației artistice?
Diana: De-a lungul carierei mele didactice, m-am concentrat mult pe încurajarea performanței artistice la elevi, lucru care rămâne important în procesul educativ. Însă, în ultimii ani, am început să simt tot mai puternic că educația artistică poate merge mai departe de rezultate și tehnică. Am devenit tot mai interesată de latura psihologică a actului educațional — de a pătrunde mai adânc în universul elevului, de a înțelege ce se întâmplă în sufletul său și de a-l ghida nu doar ca artist, ci și ca om în formare.

Cosmina: Ce îți dorești să transmiți prin arta și prin munca ta de profesor?
Diana: Pe termen lung, îmi doresc să dezvolt proiectele existente și să le duc la un alt nivel, pe măsură ce se vor ivi noi oportunități. Sunt deschisă să explorez colaborări, metode noi și să creez spații în care educația artistică devine și un mijloc de autocunoaștere, nu doar de exprimare.
 Prin arta mea și prin munca de profesor îmi doresc să transmit că arta nu este doar pentru artiști. Arta este pentru toți. Este un limbaj universal, care ne poate apropia, ne poate vindeca, ne poate învăța să fim mai sensibili și mai creativi — indiferent de domeniul în care alegem să activăm mai târziu. Și chiar dacă unii elevi nu vor urma o carieră artistică, abilitățile dobândite prin artă le vor fi de folos oriunde: în felul în care vor gândi, vor simți, vor inova.