Cumpărată în urmă cu mai multe săptămâni la un târg de vechituri din Capitală, fotografia de mai jos mi-a atras atenţia în special prin două însemnări făcute pe ea: numele celui pe care îl reprezenta, Juarez Movilă, necunoscut mie până acum, şi adresa la care locuia acesta în momentul oferirii fotografiei (str. Locotenent Victor Manu, nr. 8). Fotografia, aşa cum arată dedicaţia de pe verso, fusese dedicată „Distinsului maestru Concertator şi Propagandist muzical, Marcel Botez, Profesor, Director al Societăţii Muzicale „Cântarea României”, în semn de dragoste, stimă şi admiraţie pentru întreaga lui activitate pusă în serviciul Patriei şi prestigiul muzicii româneşti” şi era însoţită de câteva notiţe sumare.
Pe una dintre notiţe, Juarez Movilă mai scria următoarele: „Dragă Marcel, Îţi trimit notiţele ce mi s’a(u) cerut de o doamnă Profesoară din Corul „Cântării României” şi o fotografie a mea ptr. tine. Fă uz de ele cum crezi, în întregime sau prescurtate, condensate ori… aruncate la coş. Cu aceeaşi veche dragoste şi vii mulţumiri pentru atenţie şi bunăvoinţă, Juarez Movilă. 6.XII.939, Bc., str. Victor Manu 8, Tramvai 14, staţia Parcul Iancului”. Dacă şi unde au fost folosite vreodată acele însemnări nu ştiu, dar se vede că ele n-au fost aruncate la coş, iar mie mi-au fost atât de utile în redactarea acestui articol.
Dar până a afla cine a fost Juarez Movilă, pentru cei care încă nu ştiu, câteva cuvinte despre adresa la care domicilia acesta în 1939.
Împreună cu alte străzi învecinate, strada Victor Manu făcea parte din Parcelarea Iancului, la acea vreme una dintre cele mai mari parcelări ale Societăţii Comunale „Locuinţe Eftine” din Bucureşti. Având, inițial, o suprafață de 74.700 mp, din cauza deschiderii a numeroase străzi (în total 32.800 mp), suprafața rămasă era suficientă pentru construirea a mai puțin de 200 de locuințe.
Locuințele Parcelării Iancului au fost proiectate de arhitectul Ion Țărușanu. Construirea lor a început în 1930, iar până în 1933 se ridicaseră primele 30 de locuințe cuplate (60 de apartamente). Străzile parcelării, pavate cu bolovani la partea carosabilă, bordură de beton cu fețele mozaicate și trotuare cu dale de beton, purtau nume provizorii de litere, fiind redenumite ulterior, la inițiativa Cultului Eroilor, în onoarea unor eroi români din Primul Război Mondial.
După finalizarea lucrărilor, Societatea Comunală a vândut locuințele funcționarilor de stat și muncitorilor, majoritatea fiind militari, funcționari bancari, de la P.T.T. și C.F.R., comercianți, ingineri, dar și brutari sau fierari.
Încercarea Primăriei Municipiului București de a căuta alternative pentru îmbunătățirea condițiilor de locuire și experiența Societății Comunale au condus la construirea parcelării Victor Manu. Astfel, la inițiativa Primăriei, Societatea a executat 16 locuințe pe strada Victor Manu, după planurile arhitectului Horia Creangă, directorul departamentului „Lucrări Noi” din cadrul Primăriei.
Construirea locuințelor de pe strada Victor Manu a început la data de 28 aprilie 1937, când s-a aprobat propunerea făcută de Primarul General al Municipiului de a se conveni cu Societatea Comunală construirea a 15 locuințe în Parcul Iancului. Acestea urmau a fi atribuite în deplină proprietate și gratuit la cinci scriitori, cinci ziariști și cinci învățători, dintre cei mai săraci, care s-au distins în profesiunile respective.
Cei 15 au fost desemnați de Sindicatul Ziariștilor, Societatea Scriitorilor Români și Asociația Generală a Învățătorilor, criteriul principal al alegerii lor fiind acela de a nu avea deja o proprietate. De precizat că, după septembrie 1940, cinci dintre aceste locuinţe au fost preluate de către membri ai Mișcării Legionare (Corneliu Georgescu, Gheorghe Ghițea, Lucia Borș, Radu Mironovici, iar „cea de-a cincea locuință a fost predată liberă și se găsește astăzi ocupată de Serviciul de Studii și Statistică al Municipiului”).
Printre cei împroprietăriţi de Primăria Municipiului Bucureşti se afla şi învăţătorul Juarez Movilă, care a primit casa de la numărul 8. La recomandarea Asociaţiei Generale a Învăţătorilor din România şi a ministrului D.V. Ţoni, subsecretar de stat la Ministerul Educaţiei Naţionale, Regele Carol al II-lea l-a împroprietărit, dăruindu-i, prin Primăria Municipiului, o frumoasă locuinţă. Aceasta ca drept răsplată a unei multiple şi distinse activităţi muzicale şi pedagogice, timp de aproape o jumătate de veac.
Juarez Movilă s-a născut la 15 octombrie 1870, la Bacău. Fiu al institutorului Gheorghe Movilă, directorul Şcolii de băieţi din Bacău, era descendent după tată din familia domnitorului moldovean Ieremia Movilă şi a lui Petru Movilă, mitropolit al Kievului, al Galiției și al întregii Rusii. După mamă era strănepot al Mitropolitului Vladimir de Repta al Bucovinei şi Dalmaţiei.
Urmează studiile primare şi secundare în oraşul natal, dar moartea tatălui pe când abia împlinise 13 ani îl marchează profund, de acum înainte devenind stâlpul familiei. Cu predispoziţii deosebite pentru muzică, învaţă de unul singur să cânte la violin, dar face cunoştinţă şi cu primele noţiuni de armonie şi compoziţie de la şeful Muzicii Militare a Regimentului 27 Dorobanţi din Bacău. Mai târziu, la Şcoala Normală de Institutori din Bucureşti studiază vioara cu profesorul I. Drăgoescu, apoi îşi aprofundează studiile de armonie, compoziţie şi contrapunct la Conservatorul din Capitală cu Eduard Wachmann.
După terminarea Şcolii Normale de Institutori şi a Conservatorului, Juarez Movilă este numit profesor de muzică la o şcoală primară din Capitală, dar şi la Şcoala Normală, acolo unde fusese elev doar cu câţiva ani mai devreme. Însă numai după un an, acesta părăseşte catedra şi împreună cu avocatul I. Malla, colonelul S.F. Şoimescu, avocatul Emanuel Dan, M. Zablowski, Th. Popovici şi alţii, înfiinţează societatea muzicală „Lira Română”.
Cu o Şcoală Populară de Muzică vocală şi instrumentală, un cor mixt de peste 150 de persoane, o orchestră de 44 diletanţi şi absolvenţi ai Conservatorului, „Lira Română” susţine patru concerte simfonice la Ateneul Român, concerte împestriţate cu muzică corală populară naţională, patriotică şi religioasă. Îndrăzneala de a face să răsune în sala Ateneului şi muzică naţională, l-a consacrat pe deplin ca deschizător al drumului de răspândire a muzicii româneşti în toate păturile sociale din Capitală şi provincie.
În anul 1901, ministrul Spiru Haret îl numeşte inspector muzical al întreg învăţământului primar din ţară, dându-i şi însărcinarea de a organiza Învăţământul Muzical al copiilor. În acest scop, Juarez Movilă întocmeşte şi tipăreşte primul „Abecedar Muzical” metodic pentru copii, pentru învăţarea, citirea şi intonarea după note muzicale. Cu toate că experienţele din Capitală şi peste 50 de localităţi, timp de doi ani, reuşiseră, invidia stârnită printre corifeii muzicali l-au determinat pe Spiru Haret să decreteze învăţarea muzicii vocale tot numai după ureche în şcoala primară. Peste ani, maestrul compozitor şi pedagog îşi va revizui şi perfecţiona metoda de predare şi, în colaborare cu câţiva distinşi profesori ai Academiei Regale de Muzică și Artă Dramatică, va schimba radical baza de predare a muzicii în şcolile din ţară.
În 1902, reluând firul de activitate al Societăţii Muzicale „Lira Română”, întrerupt de insuficienţa mijloacelor de întreţinere, întemeiează, împreună cu avocatul Ion Cezărescu, fost Prim Ajutor de Primar al Capitalei, Societatea Muzicală „Hora”. Prin aceasta stăruia fără preget la principiul de dezvoltare şi apărare a muzicii autohtone, curat româneşti, în divergenţă cu alte societăţi corale ale vremii, care preferau să dea atenţie şi ocrotire muzicii de peste graniţă.
Cu Societatea Muzicală „Hora”, Juarez Movilă a susţinut de-a lungul a unui sfert de veac nenumărate concerte şi şezători în Capitală, la Ateneul Român, Teatrul Lyric, Teatrul Naţional, Lidertafel etc., precum şi la şcolile de la periferia oraşului, unde aduna populaţia săracă să primească gratuit educaţia muzicală românească. De asemenea, a susţinut numeroase concerte în mai toate oraşele vechiului regat (Craiova, Turnu Severin, Ploieşti, Sinaia, Bacău, Roman, Târgovişte, Câmpina, Iaşi etc.), precum şi peste graniţă (Cernăuţi, Belgrad, Sofia). Aproape pretutindeni, fondurile obţinute de Societate erau destinate ajutorării diferitelor instituţii şi societăţi studenţeşti, muzicale ori de binefacere, ca de exemplu la Teatrul Lyric pentru ajutorarea sinistraţilor cutremurului din Calabria, la Ateneul Român pentru cantinele şcolare, la Cercul Militar Bucureşti în vederea strângerii de fonduri pentru construirea palatului Ligii Culturale,la Cernăuţi pentru Societatea Muzicală „Armonia” ş.a.
Tot în 1902, Juarez Movilă îşi intensifică activitatea de impunere a principiului naţional în muzică, întemeind, la 27 octombrie, „Gazeta Artelor”, publicaţie care va apare săptămânal până la 20 aprilie 1903, apoi bilunar până la desfiinţare (15 mai 1904).
În perioada iunie – noiembrie 1906, Societatea Muzicală „Hora” susţine o serie de strălucite concerte în cadrul Marii Expoziţii Naționale din parcul din Dealul Filaretului, eveniment dedicat împlinirii a 40 de ani de la urcarea pe tron a regelui Carol I, „prima noastră Expozițiune națională, adevărată serbare a muncii românești”, după cum se arătase în discursul de inaugurare rostit de acesta. Menirea expoziției era să prezinte vizitatorilor din țară și din Europa trecutul istoric al românilor și stadiul dezvoltării țării după cei 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, dezvoltare accelerată mai ales după dobândirea independenței naționale.
În 1908, institutorul Juarez Movilă publică „Abecedarul meu cuprinzând exerciţii de privire şi vorbire, de desemn, scris şi dictat, de intuiţie, citire, povestire, memorizare şi religie”, lucrare didactică pentru clasa I primară, premiată la primul concurs al monopolului cărţilor didactice din acelaşi an, instituit pe timpul ministrului Instrucţiunei Publice şi Cultelor, Spiru Haret.
În anii 1915-1916, Juarez Moviă compune opereta „Zori de zi”, pe un libret propriu, subintitulată „episod eroico-liric”, inspirat de puternice sentimente patriotice. Interesant că această partitură conține două cântece patriotice, inclusiv cu referiri la fapte de arme.
Participant, ca voluntar, la războiul pentru reîntregirea neamului, i se acordă „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918”, instituită prin Decretul Regal nr. 1744 din 8 iulie 1918, şi „Coroana României” în grad de ofiţer.
După război, în paralel cu activitatea didactică şi componistică, Juarez Movilă îşi continuă activitatea publicistică şi editorială, întemeind „Curierul Artelor” (1918), ziar artistic literar-ilustrat şi mai apoi „Crainicul Artelor şi Culturii Româneşti”, dând îndemn şi îndrumări care au condus la înmulţirea societăţilor corale româneşti, la susţinerea şi întemeierea Operei Române ca instituţie de stat, la culegerea folclorului românesc, la sprijinirea muzicii şi multor artişti români.
Referitor la „Curierul Artelor”, tulburătoare este mărturia unei colaboratoare a profesorului Juarez Movilă, care ilustrează eforturile financiare deosebite pe care acesta le făcea pentru a putea susţine apariţia revistei: “Tot în acea perioadă (1921), am colaborat la „Lumea Copiilor”, condusă de Costa Foru, şi la „Curierul Artelor”, revistă pe care o scotea profesorul de muzică Juarez Movilă şi care-i înghiţea toate tot salariul de profesor. Când apărea revista, eu cu Zaharia Stancu, colaborator şi el, eram poftiţi de Juarez pentru expediţia ei, iar eu o ajutam pe doamna Movilă la bucătărie. Aveau trei fetiţe între un an şi cinci ani.
Când treburile erau gata, ne adunam în jurul mesei, plini de voie bună, masă în care era inclus şi onorariul colaborării noastre, căci inimosul şi entuziastul Juarez Movilă a fost odată nevoit să trimită ca amanet pianul, pe un camion cu cal, la Muntele de Pietate, numai să poată plăti tipografia, ca revista să apară la zi, cu toate protestele şi împotrivirile amarnicei lui soţii, care se aşezase de-a curmezişul pianului să nu fie scos din casă”.
Revenind la compoziţiile lui Juarez Movilă, acestea pot fi clasificate în patru mari categorii: patriotice, religioase, populare româneşti (culese, armonizate sau originale, lucrate în suflul şi motivul românesc) şi şcolare. Multe din lucrările sale pentru solişti, cu piano sau cor, au pătruns adânc în inima ascultătorilor, producându-le de fiecare dată plăcere şi entuziam. Lucrările sale corale se disting prin dibăcia şi dragostea lui de a împărţi fiecărei voci arii şi motive melodice, vesele, săltăreţe, dialogate. Aceasta nu numai pentru înfrumuseţarea cântecului ori chiar dansului popular, cât mai ales din dorinţa de a stârni mai întâi plăcerea, gustul şi atracţia către muzică, cea corală îndeosebi.
Autor a numeroase lucrări didactice (pe lângă cele două „Abecedare” menţionate anterior, a mai publicat lucrările „Artiștii noștri”,„Noțiuni de Muzică elementară de teorie”, „Noua metodă practică pentru a învăța scris-cititul musical. Exerciții pregătitore pentru scris”, „Păreri asupra abecedarului”, „Păreri asupra Caietelor de Desemn”), Juarez Movilă a fost şi inspector şcolar al Învăţământului Particular sub miniştrii Constantin C. Arion şi Constantin Dissescu. De asemenea, a fost director al Şcoalei primare de băieţi „General N. Golescu”, calitate în care a fondat şi condus „Ateneul Popular şi Cinematograful pentru copii şi pentru popor Golescu”, unde, împreună cu Societatea Muzicală „Hora”, a desfăşurat o intensă activitate culturală în rândul maselor.
Pentru întreaga sa activitate desfăşurată pe tărâm cultural şi educaţional, maestrul Juarez Movilă a fost răsplătit cu Medalia „Bene Merenti”, Clasa I, pentru merite artistice şi literare şi cu Medalia „Răsplata Muncii pentru Învăţământ”. De asemenea, a fost membru al Societăţii Compozitorilor Români, al Societăţii Institutorilor din România şi membru fondator al Asociaţiei Publiciştilor Români.
A fost căsătorit cu Eugenia Papacostea, originară din Vaslui, împreună cu care a avut trei fete. Juarez Movilă a încetat din viaţă la 30 mai 1943, la aproape 73 de ani, şi a fost înmormântat la București. Deşi mai puţin cunoscut astăzi, institutorul, compozitorul, autorul de lucrări didactice şi nu în ultimul rând, omul de cultură Juarez Movilă, rămâne o figură luminoasă în istoria muzicii româneşti, prin mâinile căruia au trecut şi au fost formaţi numeroşi solişti vocali şi instrumentişti.