Mi-e dor de mine

Mi-e dor de mine,

dar nu-mi cade lacrima

pe dorul infinit şi ucigaş

care-mi dă viaţă;

îmi lăcrimează

sufletul şi inima,

că eul meu în mine

de-abia se mai agaţă.

Mi-e dor de mine , -

acela din copilărie,

neprihănit şi neintrat în rele,

nepriceput în viaţa

care-avea să-mi fie

o condamnare

la nefericire şi durere.

Îmi este-apoi

de mine dor de sfânt;

de floarea vieţii

şi de fructul de rodire,

de eul care-avea părinţi

şi fraţi ce nu mai sunt,

de eul

care-avea şi ură şi iubire.

Mi-e dor de dragostea aceea

neucisă,

atât de ne-ntâlnită

şi de singulară;

a fost cu-adevărat o dragoste

nescrisă  ori poate-aşa îţi pare

când e prima oară?

Mi-e dor

de dorurile toate ne-mplinite,

dar care-aveau speranţe

de-mplinire.

Să cred

că ele-au fost predestinate

să se-mplinească Dincolo,

în nemurire?

20 ianuarie 2011