În cuptor de vară, lanul blond își mișcă mijlocul
sub povara rodului cârlionțat de spice săltărețe,
pe deal, sub poale, poama viilor țâșnește-n creștere
sub hărnicia palmelor, de dor, să aciueze focul.

Din strugurii stinși tresare fiorul strămoșesc,
o spuză roșie mustește-n verdele ierbii
și timpul curge-n cerc alungându-și corbii.
În vin, o viață cântă și doruri se moșesc,
în vis, sfinți de humă, beți de grijă-n zămislire,
își sorb pământul crud în gest de răscolire.

În suflet, arde-ncet un dor ce nu se naște
și-n mersul nostru, spaime, c-o vie e furată.
Un zeu uitat se zbate-n clipa tulburată,
când iubirea bea tăcerea, în ceruri va renaște.
Vinu-i candelă roșie în trupul ce se pierde,
e gustul vechi prins în taină, să dezmierde.

Un abur greu se-nalță din glia moștenită,
și via plânge, lacrimi în tainele sinapsei.
Dezleagă somnul din moarte, al vieții capsă,
cu sângele leucemic al vremii neavenită.
Vinul e visul crud din care nu te-ntorci,
o umbră-n Chaos și tu rămâi să-l torci.

Și rămânem umbre-n pragul vechii vii uitate,
cu vinul sfințit în taine și-n trăiri prezente.
Ne leagă-n trai cu rădăcini fără testamente
din sângele pământului, chemări needitate.
În fiecare lacrimă pulsează un început,
iar sfârșitul, un plâns roșu, neștiut.