Nicolae  Iorga  în  amintirea  contemporanilor săi

Autor, Dr.ist. Dan PRODAN

 Preot prof. d-r Alexandru Stănciulescu – Bârda a îngrijit şi a editat un nou volum, Nicolae Iorga, aşa cum l-au cunoscut, Editura „Cuget Românesc”, Bârda – Malovăţ – Mehedinţi, 2012, 271 p., în completarea celui publicat anterior, N. Iorga – concepţia istorică, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Sitech, Craiova, 2011, 369 p., deja prezentată în paginile revistei Luceafărul, anul IV, XI, noiembrie 2012, Botoşani. Cartea de memorialistică epistolară este rezultatul fericit al proiectului tematic iniţiat de îngrijitorul volumului încă de prin 1980 şi derulat timp de trei decenii. Iniţiativa inspirată a preotului Alexandru Stănciulescu – Bârda, prezentată la Simpozionul anual de comunicări al Muzeului Judeţean Botoşani, 20 – 21 noiembrie 1986, s-a materializat în timp în primirea a sute de scrisori „memorialistice” de la persoane care l-au cunoscut şi au colaborat, mai mult sau mai puţin, cu Nicolae Iorga. Primele ecouri memorialistice au fost publicate cu titlul: „Contribuţii la cunoaşterea activităţii şi personalităţii lui Nicolae Iorga”, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie Cluj – Napoca, 28, 1987 – 1988, pp. 601 – 610; 29, 1989, pp. 583 – 599, Cluj – Napoca.

            Autorul a prezentat astfel demersul său: „noi adunăm, într-un mod sui-generis, date care pot constitui adevărate documente peste timp, care probează, incontestabil, popularitatea de care s-a bucurat marele cărturar şi istoric în ţara noastră. Sunt date care, adunate la cele deja cunoscute, constituie încă un pas în cunoaşterea activităţii şi personalităţii lui Nicolae Iorga. Ne-am adresat unor oameni din cele mai diverse colţuri ale ţării şi din cele mai variate domenii de activitate, cu rugămintea de a-şi răscoli memoria şi a ne împărtăşi câte ceva despre amintirile care-i leagă de Nicolae Iorga. Încercarea noastră a depăşit aşteptările iniţiale. Ea a răscolit jarul uşor acoperit de cenuşa vremii şi a dat la iveală lucruri neaşteptate. Gestul tuturor care au avut amabilitatea să răspundă solicitării noastre este un act de cultură şi patriotism, care merită toată lauda” (pp. 5-6).

            Lucrarea memorialistică cuprinde: Prefaţa (pp. 5-19), Tabel cronologic (pp. 11-47) despre viaţa şi activitatea complexă ale lui N. Iorga (preluat identic din sinteza autorului, N. Iorga – concepţia istorică, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită, Editura Sitech, Craiova, 2011, pp. 15 – 51), 7 părţi tematice, inegale ca număr de izvoare istorice letrice şi ca intensitate memorialistică: partea I, N. Iorga – omul (pp. 49 – 113), include 24 de emitenţi cu 37 de evenimente memorate; partea a II-a: N. Iorga – profesorul (pp. 115 – 171) cu 21 de epistolari şi 26 de scrisori reproduse; partea a III-a: N. Iorga – cetăţeanul (pp. 173 – 181), cea mai modestă dintre toate, cu 4 memorialişti şi tot atâtea „momente” moral – civice istorisite;  partea a IV-a: N. Iorga – omul de cultură (pp. 183 – 195), cu 8 referenţi şi 12 scrisori publicate;  partea a V-a: N. Iorga – conferenţiarul (pp. 197 – 217), cu 16 apelanţi la memorie şi tot atâtea izvoare epistolare; partea a VI-a: N. Iorga – omul politic (pp. 219 – 241), cu 13 emitenţi şi 20 de scrisori; partea a VII-a: N. Iorga – ecouri postume (pp. 243 – 263), cu 13 corespondenţi şi 15 evocări pentru posteritate. Au existat unele cazuri în care un epistolar a oferit diverse informaţii preţioase, încadrate în diferite părţi tematice ale cărţii. Cele 130 de documente epistolare publicate sunt extrase, fragmente din scrisorile tematice primite de preotul  Alexandru Stănciulescu – Bârda timp de peste 30 de ani şi ordonate în aproape 100 de dosare în arhiva sa personală.

            Cele 130 de scrisori / fragmente de scrisori sau de jurnale trebuie citite cu atenţie, responsabilitate şi obiectivitate, ţinând cont de caracterul acestor izvoare istorice, puterea şi intensitatea memoriei emitentului, procentul de „subiectivitate” obligatorie incumbat de textul acestor aduceri – aminte, gradul de apropiere / de colaborare a emitentului faţă de N. Iorga etc. Evident, nu intenţionez şi nu beneficiez de spaţiul editorial să prezint cele 130 de izvoare memorialistice. Invit şi las cititorului plăcerea parcurgerii acestora, pe de o parte, judecarea şi evaluarea lor prin propriul lui sistem de valori, pe de altă parte.

            Voi insista însă asupra memorialiştilor botoşăneni şi a amintirilor lor despre Nicolae Iorga, Titanul născut la Botoşani, la 5 / 17 iunie 1871, cât şi asupra atitudinii sale faţă de trecutul Imperiului Otoman. Voi completa, de asemenea, excursul meu cu unele „vorbe de duh” sau „expresii de duh” rostite de / despre Nicolae Iorga. De exemplu, formator de tinere caractere, familist convins fiind, N. Iorga a formulat următorul crez moral – civic: „Când ştii că numele-ţi va trece la alţii, nu ţi-e iertat să-l transmiţi cu pată şi scădere. El trebuie să fie întreg şi cinstit, adevărata avere lăsată acelora care nu vor moşteni decât aceasta”. Alexandru Petrescu (Craiova), cursant la Vălenii de Munte, a povestit că, întrebat când se odihneşte, N. Iorga a răspuns: „Când voi muri, voi avea destul timp să mă odihnesc”. Ghiţă Kirileanu, prieten statornic al istoricului, analizând poeziile acestuia, a conchis interogativ: „Domnule Profesor, de ce nu scrieţi numai în domeniul în care nu vă întrece nimeni?” (p. 76). Gheorghe Hruşcă, profesor pensionar din Vlădeni, jud. Botoşani, a povestit că printre cărţile citite ca elev în clasele primare a fost şi un manual de istorie a românilor, elaborat de N. Iorga. Apoi, fiind student al Titanului, a învăţat metodă istorică şi pedagogie de la acesta, utilizându-le ulterior în activitatea sa profesională la catedră (pp. 141 – 142). Ulterior, a rememorat participarea sa la formaţia de dansuri populare a Ligii Culturale, activitate lăudată de N. Iorga (pp. 187 – 188). Prof. univ. d-r docent Mircea Petrescu – Dâmboviţa, născut în 1915, student al lui N. Iorga, şi-a amintit că la cursurile sale profesorul „deseori făcea referinţe la izvoare, pe care le cunoştea perfect, utilizând scurte însemnări pentru unele date de amănunt privitoare la istoria Imperiului Otoman” (p. 154).

            Maria Schmidt, pensionară din Botoşani, a sintetizat amintirile sale în propoziţia „La Văleni era magistral!”, precizând că: „L-am cunoscut personal pe Nicolae Iorga cu ocazia diferitelor conferinţe pe care le ţinea la Botoşani şi apoi, mai îndeaproape, la cursurile de vară de la Vălenii de Munte, pe care le-am urmat în anii 1926 – 1927. (…) Îmi amintesc de frumuseţea cursurilor pe care le ţinea Nicolae Iorga, de faptul că din toate răzbătea un puternic suflu patriotic. Mulţi profesori universitari, care au audiat pe Nicolae Iorga la Vălenii de Munte, spuneau că aşa vibrant vorbea, încât nici la Universitatea din Bucureşti nu ţinea asemenea cursuri, într-un limbaj atât de pitoresc, cu argumente atât de convingătoare şi cu o logică atât de precisă” (pp. 166, 168). Iosif E. Naghiu, profesor pensionar din Săveni, jud. Botoşani, autor al unor contribuţii ştiinţifice despre Magistrul său, publicate în Hierasus, anuarul Muzeului Judeţean Botoşani, a explicat că „Despre Nicolae Iorga s-a creat, încă de pe când era printre noi, „mitul Iorga” sau „folclorul Iorga”. Iorga a murit, dar „mitul Iorga” a trăit şi este mereu augumentat. Am cunoscut pe Nicolae Iorga la Vălenii de Munte, unde mi-a dat o bursă în 1938. Am învăţat foarte multe lucruri din expunerile magistrale, pe care le făcea la Vălenii de Munte între 15 iulie şi 15 august. Veneau şi profesori din străinătate, care vorbeau foarte admirativ despre activitatea multilaterală a lui Nicolae Iorga” (pp. 206 – 207).

            Ion T. Ionescu, general în rezervă, a audiat cursurile de istorie generală ale lui N. Iorga la Şcoala Superioară de Război din Bucureşti, în perioada 1925 – 1927. În amintirile sale, fostul student al Magistrului a precizat, printre altele, că Profesorul a subliniat faptul că „(…) în arhivele din Istambul se găsesc documente preţioase în legătură cu Ţările Române. Ne-a spus că era în curs de perfectare un document pentru schimbul de studenţi turci şi români şi care vor fi viitorii cercetători ai arhivelor otomane” (p. 145). Nu ştiu acum la ce tratative universitare – culturale româno – turce şi la ce document făcea referire N. Iorga, dar ele circumscriau un deziderat permanent exprimat de istoricul român, acela de a fi formaţi turcologi români, cercetători ai relaţiilor româno – turce, obiectiv reiterat şi în 1928, într-un studiu al său despre „Cronicile turceşti ca izvor pentru istoria românilor”. Într-un alt context, pe alte meleaguri, ghidul turc de la Topkapı Sarayı Müzesi din Istanbul, o fostă absolventă a Facultăţii de Litere din Bucureşti şi studentă a lui N. Iorga, a mărturisit, prin 1980, că „la moartea Domnului Iorga am vărsat lacrimi ca după o rudă apropiată. A fost un genial istoric al lumii!” (p. 253). Atitudinea şi mărturisirile fostei studente a lui Iorga, turcoaică din Dobrogea, sunt sincere, credibile, în condiţiile în care în Turcia a fost declarat doliu oficial la uciderea mişelească a polihistorului, cunoscut şi respectat istoric al Imperiului Otoman (vezi articolul lui Traian Udrea, „Nicolae Iorga în conştiinţa neamului românesc (decembrie 1940 – vara anului 1944)”, în Hierasus, anuar, III, 1980, Botoşani, p. 78).

            A. Mihăescu, fost elev al Liceului „August Treboniu Laurian” din Botoşani şi-a amintit emoţionat ziua de 28 noiembrie 1940: „Într-o dimineaţă posomorâtă şi rece de noiembrie 1940 eram în drum spre şcoală, împreună cu doi colegi cu care locuiam pe Calea Naţională la nr. 56. Pe la mijlocul străzii Cuza Vodă, prin semiîntunericul dimineţii, am văzut arborat pe frontispiciul Liceului „Laurian” drapelul îndoliat. Ştiam că şcoala noastră îşi făcuse o tradiţie din a arbora drapelul îndoliat la moartea vreunui dintre foştii sau actualii profesori şi elevi ai săi şi ne întrebam nedumeriţi ce s-a putut întâmpla. (…) (Dirigintele nostru) a venit în clasă în ţinută de doliu, cu ochii înroşiţi, ca după o noapte nedormită. (…) După câteva momente de grea aşteptare, ne-a spus doar atât:

”- Un minut de reculegere!”

Cu capul în piept, ca şi cum ar fi vrut să-şi aducă aminte de ceva, cu frumoasa lui voce de bas, care gâlgâia de durere, cu ochii plini de lacrimi, ne-a spus cam aceste cuvinte, care mă-ngrozesc şi astăzi:

„- Copii, în această noapte, bandiţii legionari au ucis în mod brutal pe marele nostru savant Nicolae Iorga…!”. (…)

Spre sfârşitul zilei de curs, elevii altor clase mai de jos ne-au adus vestea că a venit poliţia  legionară. Un camion plin cu derbedei în cămăşi verzi şi înarmaţi, care au fost întâmpinaţi la intrarea principală a şcolii de către întregul corp profesoral, în frunte cu directorul I.V. Luca (…). La dorinţa lor de a intra, I.V. Luca a răspuns:

„- Aici e locaş de cultură, nu se intră cu arme!”.

Huliganii s-au întors fără nici un rezultat (…).” (pp. 255 – 258).

Marea majoritate a epistolarilor a murit. Au rămas aceste mărturii, adunate cu pasiune şi răbdare de preotul  Alexandru Stănciulescu-Bârda într-un volum captivant, pentru ca amintirile lor să nu se uite niciodată, iar icoana  Sfântului Nicolae Iorga să ne călăuzească mereu gândurile, acţiunile, paşii…