Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025
STRIGĂTUL SUB CER MIOP
Lasă-mă să strig sub cerul fără vreun folos,
Când lumea toarce vrere și toate sunt pe dos,
Când mi-au crescut pe pleoape tristețile târzii
Și parcă lutul arde în coaste și-n urgii…
.
Lasă-mă să țip cât glasul plânge printre umbre,
Ce tăinuiesc plecarea spre zări și spre niciunde,
Încremenite-n giulgiul ce strânge în zăpoare
Dureri înveșnicite în lume care moare…
.
Lasă-mă-n amurgul încleiat în nordul rece,
Sub cerul ce mi-e străin și ninsorind, petrece,
Și nu mă mai chema-n pustiu, învălurind un nor
Din bolta furișată-n gânduri, care prea mă dor…
.
Și nu mă-nfășura cu întuneric nesfârșit,
Cu rădăcini uscate-n ger într-un amurg cerșit,
Când nopțile transpiră îngenuncheate-n soldă,
În jocul nud al sorții, ca macii prinși în holdă…
.
Căci nu o să mai strig în plânsul iernii din sobor,
Sub cerul străveziu ce-acoperă dureri și dor,
Cu humele născute-ntr-o lume răvășită,
Sub cer miop și surd la soartă amăgită.
.
Și lasă-mă-n pustiul ce mă-nfrânge nemilos,
Sub bolta însetată și fără vreun folos.
.
1 nov. 2024 -București
Articole asemănătoare
Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania