De ești femeie zămislită-n huma începutului de Timp, N-ai teamă-n lume, căci tu ești zee coborâtoare din Olimp, Ești mugur tainic ce străpunge neroditorul lut din lume, Și fără tine nu-i culoare și nici iubire în cutume. Ești izbăvirea-n drumuri grele care mișcă lumea stinsă, Și-n albe jertfe lăcrimânde, ești prag de veghe necuprinsă, Ești o iubire-n... 

      Mă mângâia în asfințit o tresărire, Mă săruta cu stropi de rouă argintată Și cu nesaț mă pogoram ca-ntr-o-mplinire Tivită în ogor cu humă cuvântată. Îmi tresăreau înspre apus în fantezie, Vecernii pe altare-n rugi neîmplinite, Și așezate-n gânduri pline-n frenezie, Îmi cern printre vâltori otrăvuri aromite. Mai plâng în vers păduri uscate de mesteceni Și... 

      Mă reîntorc în vremuri când ninsorea în vis, O iarnă pătimașă, pustiu într-un abis, Și-n dăltuire oarbă pe vârfuri de sublim, Alung doar plămădeala, ce-i cruce în destin. Și scrijelind cu fulgii din iarna-n palimpsest, M-ascund de o vâltoare ce curge dinspre vest, Mă răscolește dorul cu patimă-n izvoare Desprins din maluri sumbre strivite-n ape clare. Și-un... 

        Voiam să-ți spun, că ninge peste trup, mereu Că cerul e livid și fulgii cad prin sită, Și flori de gheață se ițesc în suflet greu, Și că mi-e somn târziu în iarnă nelipsită. Voiam să știi, că doruri ard ninsoarea nopții, Că nu-mi găsesc culcuș în tristele zăpezi Și că-mi îngrop deșertăciuni în albul sorții, Și-ngheț pe uscăciuni priviri... 

Cele două volume de poezie și pictură, „Eu sunt apa cu tumulturi” și „Stau în timp și în furtună”, constituie pentru mine, un mare tablou din cuvinte și culoare, care ilustrează sensibil și fără ascunzișuri, ființa mea, un om pătimaș, care arde între zăbrelele unei cuști existențiale. Ele, cărțile, sunt o introspecție a sufletului meu, prin rostuirea... 

Autor: Maria CERNĂTESCU – poetă, artist plastic         Florile de mai acoperind pământul frumuseți de vis. # Scriind pe ceruri cu norii de furtună ziua ploioasă. # Pe margini de lac strângându-se stelele luminătoare. # Depărtările înfruntând inimile goluri în pustiu.                  

  Sub tălpi, încins, mă arde nisipul auriu, În zare, furtuni se pierd în oaze fumurii Şi-mi port clepsidra care, închide-n lăcomie, Cu cheia ancestrală, ca salbă să rămâie. M-apropii de o oază de verde-ncins în umbre, Şi mă visez străină în visurile sumbre, Mă stinge o dogoare de valsuri în pustie Şi mă respiră vântul, ce-n aer mă descrie. Pustiul se desface în mii... 

  Stinsă mă frâng într-o humă ce curge în ierni nesupuse, Prinsă în zbateri, mă-mprăştii legată cu hamuri nestrânse, Mai gust doar o clipă, să simt amăreala în dulci sloboziri, Deşartă-i vâltoarea ascunsă de ochii sortiți în zidiri. Mă doare strânsoarea, în rugă de seară mă scutur de ea Şi lunec timidă pe raze de lună, visând a crea, Un dans în lumină, prin paşii... 

Stur de gânduri mă-nfăşoară Printre clipe, să mă doară, Încercându-mi neputința De-a-ncerca din nou, voința. Pe nisipuri mişcătoare, Calc dorințe muşcătoare Ce-mi cuprind zorite ceasuri, Nelăsând timp de popasuri. Drumuri goale, priponite În tic-tacuri alămite, Mă îndeamnă la o fugă Renăscută într-o rugă. Calc o umbră luminată Care pare agățată, De un lut desprins... 

Să te pot îmbrățişa, când în spinii de nesomn, Ard în timpuri de tăceri, taina vremilor apuse, Aş schimba în haine grele, o vecernie-n risipă, Vâlvătăi dintr-o magie într-o umbră de alun. De-aş putea să te cuprind, ca pe-o rază vinovată Ce-mi străpunge lutul greu într-un timp nerisipit, M-aş întoarce în zenit, să mă smulg dintre magii Şi să-mi ard într-o murire, dorul...