In poemul lui Jan Tristea Umbre-nlăcrimate, poem comentat anterior din alte diferite punte de vedere, consider că există o căutare a luminii, o dorință de a înțelege ceea ce este dincolo de aparențe, așa cum Lucian Blaga în Psalmi și Trilogia cunoașterii explorează în mod poetic misterul ființei și tensiunea dintre cunoașterea luciferică și cea paradisiacă. Totuși, Blaga este mai metafizic, mai abstract, în timp ce Jan Tristea vine cu o dimensiune morală și confesivă mai accentuată. Blaga caută misterul cosmic, iar Jan Tristea caută mântuirea personală.
Vasile Voiculescu, Poezia religioasă și mistică, în poezii precum Rugă pentru lumină sau Întoarcerea fiului risipitor, exprimă o spiritualitate profundă, o dorință de comuniune cu divinul, tot așa cum și Jan Tristea în Umbre-nlăcrimate, e abordată o temă a pocăinței și a întoarcerii divine. Dar, Vasile Voiculescu este mai liric, mai interiorizat, pe când în Umbre-nlăcrimate găsim o dimensiune epică și colectivă. Vasile Voiculescu e intim și mistic, Jan Tristea e ritualic și comunitar.
Plumb și poezia depresivă. George Bacovia nu abordează direct tema mântuirii, atmosfera apăsătoare, de ruină și de neputință din poezia sa poate fi comparată cu starea umbrelor din poemul lui Jan Tristea. Totuși, Bacovia nu oferă speranță, în timp ce Umbre-nlăcrimate propune o ieșire din beznă. George Bacovia e nihilist, Jan Tristea primește cu ușurință și interes impresiile, obervații de care ține seama.
Modul literar de alcătuire al drumului umbrelor din Umbre-nlăcrimate este similar cu cel al lui Dante Alighieri în  Divina Comedie, un poem al unei călătorii prin Ifern, Purgatoriu și Paradis. Ambele opere implică o ordine morală, o judecată, o căutare a luminii. Dante este însă mai narativ, mai teologic, în timp ce Jan Tristea e mai liric și simbolic.
T.S. Eliot, The Waste Land. Eliot descrie o lume post-apocaliptică, fragmentată, în care speranța pare pierdută. Deși tonul este mai modernist și criptic, există o temă comună: căutarea sensului într-un univers decăzut. În Umbre-nlăcrimate, Jan Tristea oferă însă o soluție spirituală, pe când Eliot rămâne în ambiguitate. Eliot e fragmentar și sceptic, Jan Tristea e unitar și înălțător.
Rainer Maria Rilke în Elegii duineze, explorează condiția umană, suferința, moartea și transcendența, într-un registru poetic profund, tot așa cum și Jan Tristea în Umbre-nlăcrimate, descoperă o viziune asupra durerii ca parte a devenirii. Rainer Maria Rilke e filozofic și mai abstract, în timp ce Jan Tristea vine cu o dimensiune ritualică și morală mai clară, unde durerea devine calea spre revelație.

Așadar, Umbre-nlăcrimate, poemul lui Jan Tristea, se situează la intersecția dintre poezie religioasă, elegie existențială și meditație morală. Spre deosebire de multe lucrări similare, poemul nu se închide în disperare, ci deschide o poartă spre lumină, spre reconciliere, spre har. Este o operă care poate sta alături de mari texte ale introspecției poetice, dar care păstrează o voce distinctă: românească, ritualică, profund umană.