IOAN VASIU : – Stimată Viorica Laurent, sunteți scriitoare și poetă stabilită în Franța, fără a renunța la legătura profundă cu România, țara rădăcinilor dumneavoastră. Vă rog să ne povestiți mai multe despre acest capitol al biografiei dumneavoastră.
    VIORICA LAURENT : – Am plecat din țară în anul 1999. Scopul meu era să ajung în Franța, însă drumul până acolo a fost lung și plin de încercări — o parte dintre ele sunt povestite în cartea Lungul drum spre exil. După aproape un an de peregrinări am reușit, în cele din urmă, să ajung la destinație. Nimic nu m-a putut opri din calea mea, pentru că plecasem în căutarea unei vieți mai bune. La patruzeci de ani am luat viața de la capăt. Aș putea spune, fără ezitare, că m-am născut a doua oară la acea vârstă.

I.V. : – Când și unde ați debutat, ca poetă?
V.L. : – Am debutat în ziarul Vremea Nouă din Vaslui, în anul 1984, iar în 1986 am publicat și în revista Tribuna Sibiului. Un volum de poezii a apărut după plecarea mea din țară, în 2006. Între anii 2001 și 2007 au fost publicate șase cărți în România, însă, din păcate, doar volumul Foșnetul pădurii, apărut sub îngrijirea domnului Ion Popescu-Topolog, a beneficiat de promovare și de depunerea exemplarelor la Biblioteca Națională. Toate demersurile domnului Topolog pentru o lansare în orașul meu natal s-au soldat, din păcate, cu un eșec. Celelalte cinci volume au dispărut pur și simplu — nimeni nu le-a pus la dispoziția publicului, iar la acea vreme era nevoie de cel puțin trei cărți pentru a putea fi admis în Uniunea Scriitorilor. Mulți credeau că nu mă voi mai întoarce vreodată. Dar oricine are un pic de minte și inimă curată știe și simte că, oricât de departe am pleca, suntem legați de țară așa cum un copil este legat de mama care l-a născut. Mai devreme sau mai târziu, ne întoarcem mereu la rădăcini.

I.V. : – Câte cărți ați reușit să editați și să publicați până acum?
V.L. : – Înainte de a vă răspunde, trebuie să mărturisesc că, deși mi-aș fi dorit să mă pot dedica exclusiv scrisului, viața nu a fost atât de simplă. Am fost nevoită să fac o mie și una de lucruri pentru a-mi asigura existența, însă scrisul a rămas mereu parte din mine — singura mea bucurie într-o lume adesea rece și nepăsătoare. Până în prezent, am publicat 13 cărți în Franța. Am pus în scenă trei piese de teatru, în jur de 30 de scenete și am realizat trei scurtmetraje. În total, am publicat 26 de volume, iar alte trei sunt deja în curs de apariție până la sfârșitul acestui an. Am revenit în România după aproape 20 de ani.
Prima dată, în 2018, alături de un grup de șase actori din trupa mea de teatru, într-un schimb cultural. De atunci, revin de două ori pe an, iar anul acesta am fost deja de patru ori. În luna martie am lansat la Bârlad cinci cărți, la Teatrul  „Victor Ion Popa”, unde am susținut și un spectacol  împreună cu un actor din trupa mea, pe care l-am învățat textul în limba română. Anul viitor intenționez să lansez șapte noi volume, tot la Bârlad.

I.V. : – Știu că lucrați la finalizarea unui roman și că aveți în vedere promovarea literaturii române în străinătate. Vă rog să ne spuneți câteva cuvinte despre aceste proiecte.
V.L. : –  Romanul  la care lucrez în prezent se intitulează Gardiana Memoriei. Deși intenționam să scriu o astfel de carte peste doi-trei ani, anumite evenimente tragice m-au determinat să grăbesc apariția ei. Romanul va fi publicat la Editura Timpul din Iași. În ceea ce privește promovarea literaturii române în străinătate, știu că există numeroase posibilități, însă lipsa resurselor financiare rămâne un obstacol major. Totuși, îmi propun ca în anul 2027 (deoarece 2026 este deja foarte aproape) să organizez participarea unui grup de scriitori români la Festivalul de Carte din Le Mans, orașul în care locuiesc. Plănuiesc să aranjez câteva interviuri la radio și televiziune, iar șase dintre invitați vor fi găzduiți de mine. Vor avea astfel timpul și cadrul necesar pentru a-și traduce și publica volumele în limba franceză.

I.V. : – Ați regretat vreodată pentru că ați plecat din România?
V.L. : –  Aș putea spune simplu: am regretat doar faptul că a trebuit să plec.

I.V. : – Cât de des vizitați țara natală?
V.L. : – Acum am, în sfârșit, timp pentru mine și pot să-mi organizez viața așa cum îmi dictează inima. Iar inima îmi spune să revin acasă de două-trei ori pe an.

I.V. : -Ce mesaj doriți să transmiteți românilor prin intermediul acestui scurt interviu?
V.L. : -Oriunde v-ar purta viața, oricât de sus sau de departe ați ajunge, nu uitați niciodată de unde ați plecat. Nu vă renegați niciodată rădăcinile, pentru că ele sunt adevărata voastră identitate.                      

                                                      Interviu realizat de Ioan Vasiu / UZPR