În ceasul cu aripi frânte,
Se scurge nevăzut visul uitat,
Din cadran, tăceri mărunte
S-aud în șoapte, e un văitat.
Păcat!

Pe o bancă-n strivire,
Stai la gând: ce-a fost util?
Cu lacrimi în izbăvire,
Aduni cu sârg timpul mobil.
E inutil!

Frunza toamnei-i rugă-n vânt
Să readuni anii pierduți,
Sub pașii timpului frânt
Auzi ecou din timpi trecuți.
Cu greu țesuți!

Umbra ta se face rece,
Pe cărările făr’ glas,
Timpul nu se mai întrece,
Și se oprește-n bun rămas.
E un oftat!

Ai vândut clipe ca pe sare,
Ca un pojarnic cu ochi-n fum,
Și-ntr-o glumă de uitare
Ți-ai strivit timpul cu parfum.
E totul brum!

Ai mai vrea vreo trei secunde
Sau mai multe să mai vrei
Să mai faci câteva runde
Să aduni la anii tăi, măcar trei.
E rugă, umbrei!

Ce să faci cu trei secunde
Când ți-e viața-n buzunar?
Le-ai schimba pe nopți profunde
Sau pe-un vis circumlunar?
E imaginar!

Timpul e o monedă arsă
Ce se schimbă pe nimic,
Și-ntr-o clipă prea întoarsă
Pierzi ce-ai fost, rămâi cosmic.
Ești nimic!

Pe o carte fără titlu
Scrii cu dor ce n-ai făcut
Și-ntr-un colț cu infinitu’
Plângi o zi făr’ de început.
De ce-ai tăcut?

Mai vinzi clipe, vinzi și vise,
Într-o piață a tăcerii,
Și-ntr-un han cu porți închise
Strigi la anii primăverii:
E soarta materii!