CORESPONDENŢE – SCRISORI COMPRIMATE FILOSOFIC
de Petru Ababii

• Cel care luptă pentru o națiune lipsită de înțelepciune, 
• e ca unul care își arde trupul ca să lumineze drumul celor
• care oricum nu pot vedea. Muhammad Rashid Rida
• Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos
• armonios, desăvârșit și egal cu sine, numai viața omului
• se petrece la întâmplare, numai destinul lui
• nu are niciun sens. Mircea Eliade – Nuntă în cer
• La ce mă gândesc? Mă gândesc că se petrece cu această lume un lucru nu atât de paradoxal, cât de absurd și cinic. Există o patologie psihiatrică numită schizofrenie, adică abatere de la normal. Normalul cel mai normal este atunci când lumea trăiește în pace, înțelegere și bunăstare. Cât de normală este ea dacă de-a lungul întregii sale istorii mereu, ba ici, ba colo, periodic a dezlănțuit războaie și teroare – omucidere ca să se distrugă pe ea și tot ce a creat anterior, renunțând la pace și bunăstare, ca după măcel să strige în gura mare că își dorește la ce a renunțat – pace și bunăstare ca apoi s-o ia de la început. Și să mai spună cineva că lumea este normală, adică rațională! Nu sunt aceste lucruri simptomele caracteristice unei schizofrenii pandemice la scară internațională? (31.03.2024)
• Sărăcia dacă nu-l satisface pe om, cel puțin nu-l strică, pe când bogăția, deși îl satisface, întotdeauna îl strică. (26.12.2023)
• Filosoful face ca să încolțească şi semințele pe care alții le consideră sterile. (17.03.2024)
• Frica vine din îndoieli, iar îndoielile din lipsa de credință că ziua de mâine va veni. De aceea rămâi întotdeauna în necazul zilei prezente și ziua de mâine va veni de la sine, adică inevitabil, căci credința este puntea ce leagă trecutul cu viitorul și duce în eternitate. (21.03.2024)
• Câteodată și o faptă dintre cele mai bune, nu vorbește despre înțelepciunea ta, dacă nu crezi în idealul ei. (31.03.2024)
• Sămânța bună oricum își va aștepta ceasul încolțirii. (31.03.2024)
• Nimic nu e mai înrobitor decât senzația sufocantă a închisorii care-ți poate deveni propria ființă. (02.04.2024)
• Nimic nu este mai scump decât necesarul pe care ți-l oferă cu atâta dărnicie Natura, pentru că ea este austeră, nu admite și se împotrivește mai multului pe care i-l cere omul, din care cauză până la urmă îl pedepsește crunt. (04.04.2024)
• Cea mai sinceră și adevărată laudă este lauda de sine, pentru că ea este proprietatea omului, iar cel care se laudă este proprietatea lui Dumnezeu și prin omul care se laudă, lauda lui este și proprietate a lui Dumnezeu. Așadar atunci când omul se laudă, de fapt, îl laudă pe Dumnezeu. De aceea sintagma „Lauda de sine nu miroase a bine” nu este adevărată și trebuie schimbată cu „Lauda de sine miroase a bine”. (14.04.2024)
• Oricât te-ai grăbi nu poți întrece timpul. Face oare să te poticnești ca să-l depășești? Căci în orice clipă fiind nu poți fi mai mult decât clipa aceea și în clipa aceea. (28.05.2024)
• Bucură-te din toată inima de toate cele câte le ai și nu uita că nimic nu-ți este dat fără folos și pricină de a avea și a vrea mai mult! (28.05.2024)
• La ce mă gândesc? La faptul că lauda adevărată niciodată nu este îngâmfată și nu-l îngâmfează pe om. Mă gândesc la aceea că circumferințele le percepem ca fiind liniare atunci când ne mișcăm pe ele și le percepem curbate atunci când ne mișcăm îndepărtându-ne de ele. Care este adevărul cel adevărat? Acestea sunt numai adevăruri interpretate, iar adevărurile interpretate întotdeauna înșală. Există doar o singură soluție – considerația că adevărul cel adevărat va fi acel ce nu-l pune la îndoială pe niciunul dintre cele două. Ori, cum îl vom pune la îndoială pe unul, va cădea concomitent și celălalt și împreună cu ele și noi, pentru că noi suntem observatorii care le-am determinat ca atare. Și numai credința că ambele se identifică cu adevărul cel adevărat, adică sunt adevărate, ne poate salva de la pierzanie. De aceea omului îi rămâne doar să creadă pentru a se mântui, adică să se afle (aibă) concomitent în ambele dacă nu în realitate, atunci în credință. Aceasta este credința care salvează. (29.05.2024)
• Mă gândesc că nicăieri nu se poate ascunde mai bine omul de păcatele sale decât în mulțimea de oameni asemănători lui, pentru că nu se va deosebi mult de ei, și nicăieri nu se simte mai neputincios în fața lor decât atunci când rămâne de unul singur cu ele. Dacă prima situație îi poate răpi orice șansă de recuperare, atunci cea de-a doua i-o poate oferi, deoarece în primul caz el nu-și poate desluși bine imaginea care este el singur, iar în cel de-al doilea caz se trezește față în față cu ea. (29.05.2024)
• Spațiul este convergent cu timpul atât cât încape în el, pentru că timpul mereu aleargă împreună cu spațiul. De aceea timpul nu distruge ceea ce spațiul dovedește să lege în această încăpere care este realitatea astfel formată, ci îl transformă în sensul veșniciei ei. Astfel eternitatea punctează Universul cu lumi concentrice cu timpul realizării lor. (29.05.2024)
• Nu te lăsa înduplecat de necazul zilei ce-ți cade povară grea pe umeri, ci bucură-te că el te socotește vrednic să-l duci! (29.05.2024)
• Nimic nu înjosește mai mult pe om decât frica. Cu ea nu se pot lupta nici toate oștile lumii, pentru că oricât de puternice ar fi ele ea întotdeauna iese învingătoare, deoarece se identifică cu toată ființa sa și izvorăște din toată ființa sa, aflându-și rădăcinile în chiar originea existenței sale care este incertitudinea – păcatul originar ce l-a sustras vieții veșnice. De aceea existența omului este josnică și chinuitoare. (29.05.2024)
• Alegerea binelui sau a răului este întâmplătoare sau legică? Ea este întâmplătoare pe cât este o legitate și este o legitate pe cât este de întâmplătoare. Oricum ar alege, omul o face conform unei legi a întâmplării. Altfel spus el este în alegerea sa pe cât de legitim pe atât și de întâmplător, adică haotic pe cât este întâmplător și ordonat pe cât este legitim. De aceea realitatea este un haos ordonat de parțialitatea cotei parte a întâmplării din lege și a legii din întâmplare: – este tocmai adevărul care certifică echilibrul antitezelor în Teză – temeinicia suficienței lui pe care se clădește veșnicia. (30.05 2024)
• Ceea ce ai nevoie va veni de la sine ca un dat, iar ceea ce nu-ți trebuie / aparține se va îndepărta de tine ca un neajuns. (31.05.2024)
• Toți au parte de moarte, dar unii o întâmpină ca pe un dat, iar alții ca pe o pacoste. (31.05.2024)
• Nu poți scoate răul cu ajutorul răului. Oferă-i bine mai mult decât poate respinge și îl vei îngenunchea. (01.06.2024)
• Trupul nu se simte bine nici în sărăcie nici în bogăție, căci prima nu-i aduce prinosul potrivit din care motiv nu-și simte plinătatea, iar cea de-a doua îi aduce un prinos de care nu are nevoie din care cauză plinătatea în prima variantă cade din cauza neîntregirii ei, iar în cea de-a doua variantă cade sub povara ei nemăsurată. (01.06.2024)
• De tot și de toate te poți ascunde numai de adevăr nu, căci el se identifică cu însăși prezența ineditului și în lucrul cel mai banal. (01.06.2024)
• Este mai mântuitor să mori înainte de a trăi decât să trăiești murind. (01.06.2024)
• Și-a atins scopul său suprem acel om care și-a folosit viața nu ca să fie consumată, ci ca să fie asumată. (01.06.2024)
• Viitorul îți va aparține dacă vei stăpâni și îți vei asuma prezentul. (02.06.2024)
• A trăi drept înseamnă a trăi foarte mult, chiar atât de mult cât cere veșnicia. Nu fi mai mult decât un copil pe tot parcursul vieții și ceea ce te poate face să păcătuiești nu te va umple de osteneală, ci te va salva. Viața nu este o virtute umană, ci o virtute umană este de a face din trăirea ei o șansă pentru mântuire. (03.06.2024)
• Dacă murim în fiecare zi, atunci o facem nu pentru că ne-o cere prezentul, ci pentru că ne-o cere eternitatea. (03.06.2024)
• Nu este mai mult și mai însemnat ceea ce-ți asumi, decât ceea ce-ți este dat. (04.06.2024)
• Solul bunătății este lipsit de humus și totuși cât de fertil este! (04.06.2024)
• Neliniștea care îi cuprinde pe unii oameni după o faptă rea este cel mai bun indiciu că ei sunt încă recuperabili. (04.06.2024)
• Oricât și-ar dori omul nu va putea cu nimic întrece toate cele prin care timpul curge. (04.06.2024)
• Ceea ce pare a fi orizont este de fapt inversare – revers(are). În revers(are) dimensiunile sunt indeterminabile. De aceea moartea este plină de taină – taina inversării. (05.06.2024)
• Soarbe din apele străvezii ale vieții numai astfel și atât ca să nu le tulburi. (05.06.2024)
• Omul este fericit pe cât înțelege să fie fericit. Adevărata fericire vine atunci când simți în fiecare zi că Dumnezeu are grijă de tine. (05.06.2024)
• Uitarea și mersul mai departe sunt cea mai mare înțelepciune. F. Nietzsche
• Dacă omul ar uita ar însemna a se uita și pe sine însuși, căci el din trecut vine, adică din memorie, prin memorie și datorită memoriei prin neuitat adică. Omul fără memorie este un nimeni fără de care nu poate păși în viitor și încă cu înțelepciune, deoarece viitorul tot memorie este adică este plin de memorie. Cum din ne memorie, din uitare să pășești în viitor? De unde? Ori tocmai memoria este înțelepciune. Oare e înțelept a uita, adică a nu avea memorie? Omul poate păși în viitor doar privind în urmă, cât ar fi de paradoxal. Paradoxal, nu?… Dacă totul în jur se mișcă și se transformă schimbându-se, atunci oare putem considera moartea o pietrificare? Nicidecum, căci ea este mai degrabă o mișcare și o schimbare în sens invers. Și numai cel ce o înțelege se va consola cu ideea că are toate șansele ca la capătul acestei inversări, mișcări, să reintre într-un nou circuit complet. Și atunci face oare să nu credem în veșnicie? (05.06.2024)
• Dacă rămâi indiferent la ceea ce se adaugă sau la ceea ce pierzi înseamnă că ești suficient ție însuți. (07.06.2024)
• Sufletul rămâne tăinuit atunci când trupul nu-i cere nimic. (08.06.2024)
• Când Cezarul îl ține sub picior pe supusul său el este departe de a bănui (conștientiza) că situația sa de stăpân se datorează stăpânitului. (08.06.2024)
• Istoria poate fi interpretată dar ea niciodată nu se va interpreta pe sine ca atare. (23.06.2024)
• Nu forța natura pentru ca ea să nu te forțeze! (24.06.2024)
• Îngâmfarea/înfumurarea este egoismul superlativ al imoralității absolute. (27.06.2024)
• Mișcarea creează dar și demolează. Numitorul comun al produsului ei este însă neutru și se numește veșnicie. (27.06.2024)
• Cea mai frecventă fățărnicie morală, fiind culmea ei, este îngâmfarea, înfumurarea umană. (30.06.2024)
• Culmea nemerniciei umane, paradox mental și absurditate mentală: Războaielor li s-au stabilit reguli de parcă ele ar fi necesare și benefice. (30.06.2024)
• Nu te întrista că poți să încetezi să fii, ci bucură-te că până a înceta să fii, ai fost! (02.07.2024)
• Nu tot ce ți se ordonă îți poate fi pe plac. De aceea fă din ordonarea ta o ordine naturală și atunci nimic nu te va abate din drumul cel drept. (04.07.2024)
• O super metaforă în splendida și geniala piesă muzicală Cântă cucu-n Bucovina: “De-o pieri straja voastră (a Carpaților)/ Va pieri și țara noastră” – un super generic metaforic capitalizat de tumultuozitatea unei istorii milenare daco-romane substanțializată și esențializată în toată morfologia ontogenetică formatoare a poporului român. Și să se mai îndoiască cineva de genialitatea erosului său și a autorilor săi anonimi! (10.07.2024)
• Toate ideile fundamentale ale filosofiei și înțelepciunii umane se conțin în semnificația genericului alcătuit numai din aceste cuvinte: “Fără plată luați, fără plată să dați!”. (24.07.2024)
• Natura a acumulat în genotipul feminin prin concentrare, selectare, purificare și perfectare tot potențialul său creator și modelator, atingând sublimitatea aranjamentelor sale fizice și metafizice într-o splendidă metaforă dumnezeiască, atât în conținut, cât și în formă. (25.07.2024)
• Fă din lucrurile mărunte lucruri mari, însemnate și consemnate de vrerea, năzuința și aspirațiile tale cotidiene și atunci vei afla fericirea! (25.07.2024)
• Pentru a intra în anticamera gândirii critice și a purcede într-un început de gândire mai profundă a detaliilor unei desfășurări mai largi a ei, este necesar un început care îi este în putere fiecărui om. Acest început se numește meditație. A medita este mult mai simplu decât a gândi critic. Meditația este o introducere în gândirea critică. Ea se face pe principii absolut satisfăcătoare din punct de vedere ideatic, capabile să producă mai multă satisfacție decât insatisfacție. În același timp ea este o pistă de plecare unde se încing idei noi care îl pun pe om să pună mai multe întrebări gândirii referitor la corectitudinea ideilor și conceptelor vechi. Astfel se nasc decizii și concluzii care fac parte deja din arealul unei gândiri critice începătoare. De aceea pentru a vă ușura acest proces vă propun microeseul numit Meditația. (07.08.2024)
• Nu este nimic mai statornică și plină de sine decât clipa, deși este în trecere. Nimeni n-a reușit s-o stăpânească. Ea îi stăpânește pe toți. Fericirea adevărată poate veni numai din trăirea unei singure clipe sclipitoare, nu și din orgoliul de a le face pe toate la fel. (08.08.2024)
• Cel care nu este cinstit cu sine rămâne întotdeauna dator sieși, deoarece sufletul cere ceea ce-i aparține: responsabilitate. (21.08.2024)
• La modul general semnificația sintagmei “Terapie prin cultură” este corectă dar în mod esențial pentru a face o terapie eficientă, cu rezultate de însănătoșire, această sintagmă trebuie înlocuită cu “Terapie prin gândire critică”. (22.08.2024)
• Sufletul este originaritatea (și nu originalitatea) îmbinării relevanței cu revelația, adică a fizicului cu metafizicul – matricea post apriorică a ideii absolute. (31.08.2024)
• Omul lasă pe pământ umbra sa. Viața îi este dată lui ca să toarne cât mai multă lumină peste ea. (09.09.2024)
• Istoria omului și a lui Dumnezeu este istoria speranței reciproce. Isus este mediatorul reciprocității speranței lui Dumnezeu, Creatorul omului și a speranței omului, creație a Creatorului său. (10.09.2024)
• Tăcerea este cea mai tainică metaforă care ne unește pe noi, muritorii, cu taina metaforei Dumnezeu. (11.09.2024)
• Fiecare om arde ca o lumânare numai că unii lasă în urma lor mai mult fum decât lumină. (12.09.2024)
• Nu este un semn mai rău decât atunci când simți că nu te poți suporta pe tine însuți. (15.09.2024)
• Nu poți fi mai mult decât în adevărul tău, căci toate cele ce nu ajung sau întrec această măsură te vor înstrăina de tine însuți. (15.09.2024)
• Haosul are ordinea sa – ordinea haosului. Noi toți facem parte din această ordine a haosului universal. (17.09.2024)
• Muzicii i s-au pus toate întrebările lumii și ea la toate a dat răspuns. Muzica este ultimul răspuns pe care ea și l-a răspuns sieși. (19.09.2024)
• Regimurile totalitare, mai degrabă sau mai târziu, au proprietatea, din cauza nocivității lor, de a putrezi din interior. (19.09.2024)
• Oamenii sunt pe atât de fericiți pe cât înțeleg să fie. (23.09.2024)
• Scrisul sufletului nu are cum să nu lase amprentele sale pe pagina imaculată a ființării umane. (27.09.2024)
• Iubirea este Metafora Magna a sufletului producător și plin până la refuz de emoții afective. (27.09.2024)
• Mă gândesc că nu puțini sunt acei care lucrând mulți ani în Europa într-un târziu se întorc acasă considerându-se dezamăgiți de ea din toate punctele de vedere. Ba mai mult fac și propagandă împotriva Europei, neînțelegând însă nimic din experiența căpătată acolo. Și anume nu au înțeles principalul și esențialul că lumea liberă, Europa, se deosebește radical de lumea neliberă, totalitaristă, prin faptul că în ea nu se poate trăi degeaba, pe degeaba, pentru că de fapt atunci degeaba trăiești, și pentru a te simți că nu degeaba trăiești, nu trebuie să trăiești degeaba, ci să muncești, mult să muncești, deoarece nimic nu se obține degeaba! De aici ideea falsă a fel de fel de pleavă socială, că în Europa totul este ideal și totul ți se dă pe degeaba. În Europa nu se poate trăi pe degeaba. Acesta este idealul Europei și al lumii libere, adică dictatura legii că nimic nu e gratis, un drept fundamental al oricărei forme de existență, inclusiv cea umană. Dar, în definitiv, idealul plevei sociale este propria ei îngustime mentală. Deci meteahna cea mare se găsește în pleava ca atare, adică în îngustimea mentală a omului și nu trebuie căutată în afară. (01.10.2024)
• Omul nu trebuie să-și pună scopuri în viață de prisos, căci însăși viața este un scop în sine pe care el trebuie să și-l asume şi nu să-l consume. (02.10.2024)
• Nu cunosc o altă profundă trăire puternic sentimental-afectivă în mai multă desfășurare, accentuare, cultivare, ocrotire, substanțializare și esențializare, decât este dorul, cu un la fel de puternic impact ființial determinator de destin național, ca la români. (03.10.2023)
• Versurile lui Eminescu redau și descriu ineditul crez al poetului de a se ridica până în pânzele albe ale metafizicului. De aici și tristețea conceptual-pesimistă că totul în lumea sa și cea din preajmă este de-a valma, de prisos și fără noimă. Este dovada metamorfozării complete a unui spirit supradotat care niciodată nu și-a găsit liniștea în ce i-a hărăzit soarta, ci o duce ca pe o strânsoare fizică din care nu mai are scăpare: este fizicul-metafizic eminescian. (04.10.2024)
• Răul este neputincios numai în fața celui care nu i se închină. (10.10.2024)
• Cultivarea cărții și altoirea ei în mințile și inimile oamenilor sunt singurele modalități fizice și genetice prin care omul poate accede în lumea mirifică a sferelor înalte, intelectual-culturale, ale gândirii critice, în stare să-l scape de cele mai multe din metehnele și consecințele nefaste ale îngustimii mentale. (25.10.2024)
• Iubește-te cât mai mult pe tine și atunci vei iubi și pe alții! Cum poți să iubești pe alții dacă nu te iubești mai întâi pe tine? Dumnezeu l-a zămislit pe om nu din ură față de sine, ci din mare dragoste, afecțiune transmisă și fiului său Isus Hristos și prin el, tuturor oamenilor. (26.10.2024)
• Iubirea este ceea ce stă drept primordialitate în toate cele și pentru toate cele generice și genetice, originale și originare, fizice și metafizice, fixate substanțial dar și esențial în Metafora Magna a vieții. (26.10.2024)
• Chiar și în cele mai ascunse lucruri, în anonimatul cel mai profund al intimității lor, există o minimă posibilitate ca ele să devină realitate – fenomenul transcendenței originarului în original. (26.10.2024)
• Ceea ce este vrednic este și legic căci vine de la Dumnezeu, iar ceea ce este nevrednic este tot legic dar ține de reversul medaliei – cel rău – partea întunecată noumenică. Împreună alcătuiesc absolutul a două lumi paralele ce doar se influențează reciproc formând astfel eternitatea – timpul etern. (20.11.2024)
• Într-un ocean de poezie care este România de astăzi și la propriu și la figurat, nu are cum să nu se amestece și mutanți, să se dilueze și poezie fără vreo valoare. Este nevoie de maximă vigilență ca acestea să nu îmbrace vestimentația valorilor adevărate poetice. (20.11.2024)
• Vârsta ne așază în matca timpului și cu puțin parfum de poezie ne este mult mai bine. (Viorel Barbu, 24.10.2024)
• O VÂLVĂTAIE
• de Iosefina Schirger
•  
• Ce vară eram!
• Atâta putere aveam
• când nu ne știam!
• Îmi secaseră fântânile
• pe rând, ploaia ta
• mi le inundă blând.
• Sau plâng?
• De parc-ar vrea ceva
• din mine să mă doară,
• așa e și privirea ta:
• surâzător amară.
• Mi-am desenat o fereastră
• prin care trec nestingherit
• prin inima de zmeu nebiruit.
• Mă lași să urc, să cobor
• un deal, o vale,
• până ajung să mă iei
• în dorințele tale.
• Lasă-mă să te strig
• și iarna asta pe nume,
• când o fi frig pe lume!
• Sunt drumuri dus-întors
• în care atracția,
• depărtarea dor.
• Te mulțumești cu un zbor?
• Vin la tine. Coboară! Cobor
• Mugurii florilor tale de câmp
• înfloresc indiferent de anotimp?
• Eram lângă tine și erai
• creanga verde ruptă din rai.
• Scrisorile mele poem
• sunt pentru noi și mă tem
• că nici nu suntem…
• Să nu crezi cumva
• că e un rol.
• Aproape nimic
• nu mai am sub control.
• Sar și tresar
• la cel mai mic zgomot,
• crezând că vii iar.
• Nu mă aștepta!
• E în zadar. Am ajuns,
• am trecut de inima ta.
• A fost și n-a fost
• și n-o să mai vină
• din a ta galaxie,
• atâta albă lumină!
• Într-o zi, când
• nu ne vom mai întâlni,
• îmi va fi la fel de dor
• în poezii.
• De ce nu te întreb nimic?
• Nu vreau să mă bat cu tine,
• să mă ai la degetul mic.
• Nu voi mai scrie.
• Nu-i nici poezie!
• E o vâlvătaie!
• Vine și trece
• ca un foc de paie…
•  
• CER DESCHIS
• de Iosefina Schirger
•  
• Nu te pot lăsa
• să-mi sfâșii inima
• cu adâncurile tale umbrite,
• încă neiubite!
• O primăvară
• de primejdii și tăceri
• începe între noi,
• de nicăieri.
• Ce-aș mai putea
• să-ți dau, să-mi ceri?
• Nu-mi pot lăsa inima
• să te tulbure,
• Apele să curgă,
• să se bucure singure!
• Uneori e ușor.
• Îmi fac sub soare,
• lângă tine, un locșor!
• Eu mă mint mereu
• că ar fi un zmeu.
• Și poate că e.
• Zmeu, arată-te!
• De-aș dormi puțin,
• apoi o să vin.
• Tu să mă trezești
• dac-o să leșin!
• Eu aș pieri –
• cât sunt de relativă,
• dacă privirea ta
• n-ar sta-mpotrivă.
• E stilul meu candid
• de divă.
• Ai devenit
• încet-încet poveste,
• o muză, umbră a mea,
• cireșul care este.
• Hai, e timp frumos!
• Să mergem pe jos!
• Fluturii cu moliile
• se bat nemilos.
• Vor îngheța cuvintele
• în carte până la tine
• și până departe.
• Tu o să mă răsfoiești,
• poate…
• O lume redusă la doi.
• Cum ți se pare?
• Iubirea nu-i un lucru interzis.
• Te iau cu mine departe, în vis
• ca pe un cer mereu deschis…
  
• Fii realist, dorește-ți mereu imposibilul! Paulo Coelho