Moto:
Eu,Naso,alungatul la Pontul Euxin,
Cu jale, azi,prin versuri de bine mă închin!
Epistola îmi este acuma glasul meu,
Și-atunci când n-oi mai scrie,voi amuți și eu.
„Scrisoarea a VI-a, Către Graecinus”

Într-un moment istoric atât de întunecat
Din Roma Ovidiu a fost exilat,
Toamna, târziu, pe o corabie a urcat,
Pe calea mărilor-n surghiun la Tomis a plecat

Acel drum sălbatic de valuri bătut
În tinerețe cu drag l-a străbătut,
Grecia și marii ei înțelepți i-a cunoscut,
Dar acum-n culmea vârstei ca-un înfrânt l-a străbătut.

Edictul a fost semnat de către împărat,
Din Tomis să nu se întoarcă niciodată,
În patria lui bogată, minunată
De înaintașii săi în opere cântată.

Părăsind Roma spre al mărilor tumult
Privea țărmurile Italiei plângând,
Multe lucruri scumpe în urmă lăsând,
Potop de lacrimi pe obrajii săi curgând.

A cântat în versuri metamorfoza și iubirea
Și niciodată nu și-a imaginat
Că va fi simbol al unui oraș îndepărtat
Și într-o memorie vie va fi păstrat.

Om delicat din fire, cu luxul obișnuit
La Tomis, ani înlăcrimați a trăit,
Orașul ultima casă i-a devenit,
Acolo pe malul Mării Negre s-a sfârșit.

La două mii de ani, după ce s-a stins din viață
Poetul este reabilitat acasă,
Consiliul Municipal din Roma a abrogat
Edictul semnat de Augustus împărat

Ovidiu a rămas atât de viu încât și azi
Îl  putem zări sub niște aștri palizi,
Într-un țărm stâncos bătut de valuri, unde,
Cornul călăreților lui Neptun s-aude.